Descoperiti Regiunea Nord-Est

Misiunea noastra

ADR este un generator de dezvoltare economico-sociala a Regiunii Nord-Est. ADR elaboreaza si promoveaza strategii, atrage resurse, identifica si implementeaza programe de finantare si ofera servicii pentru stimularea cresterii economice durabile, a parteneriatelor si spiritului antreprenorial.

Surse de finantare

Viziteaza pagina web dedicata Regio in Regiunea Nord-Est!

Evenimente

Esti aici: ADR Nord-Est

Arhiva noutati 2011

Tabara tineri antreprenori europeni

În perioada 5-10 decembrie 2011, Centrul  Europe Direct Nord-Est, împreună cu structura sa gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Colegiul Național Petru Rareș din Piatra Neamț, a organizat evenimentul „Tineri antreprenori europeni.

Acțiunea s-a desfășurat în 2 etape: 
-    Prima etapă s-a concretizat în organizarea în data de 5 decembrie 2011 a unei conferințe care    s-a desfășurat în incinta sălii de festivități a Colegiului Național Petru Rareș si în cadrul căreia le-au fost prezentate elevilor de liceu oportunitățile de finanțare disponibile pentru tineri la nivelul Uniunii Europene. Cu aceasta ocazie, peste 100 de elevi participanți au depus candidaturi de înscriere pentru cea de-a doua fază a evenimentului, care s-a concretizat într-o tabără dedicată managementului proiectelor pentru tineret.
-    Cea de-a doua etapă a constat în tabăra care a avut loc în perioada 9-10 Decembrie 2011, la Târgu Neamț, unde, pe baza candidaturilor depuse, au participat un număr de 24 de elevi.

Tinerii antreprenori europeni au beneficiat de prezentări interactive ale metodelor de elaborare și implementare a proiectelor europene și au desfășurat o serie de  activități practice de comunicare și teambuilding.

Pentru implicarea și dăruirea de care au dat dovadă pe tot parcursul trainingului, elevii au fost răsplătiți de către echipa Centrului Europe Direct Nord-Est cu premii și publicații europene care să le fie utile în activitatea școlară viitoare.

Centrul Europe Direct Nord-Est a participat la campania națională “Europa, casa noastră”

Ieri, 20 septembrie 2011, Centrul Europe Direct Nord-Est a participat la un seminar de informare din cadrul campaniei nationale “Europa, casa noastra”, initiata de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania.

Evenimentul s-a desfasurat la Scoala cu clasele I-VIII Vaduri, judetul Neamt, incepand cu orele 12.
Audienta a fost compusa din aproximativ 40 de elevi cu varste cuprinse intre 7 si 13 ani, profesori, echipa de conducere a scolii si in calitate de invitat special, domnul Ion Rotaru, primar al comunei Alexandru cel Bun.

Elevii au aflat cateva informatii generale despre Uniunea Europeana in urma unei prezentari sustinute de reprezentanta Chelgate, Claudia Doanta. Desi putin timizi, elevii au recunoscut cateva dintre simbolurile UE, stiau care este moneda oficiala a UE,  iar cativa dintre ei si-au facut curaj si au identificat cateva diferente intre Romania si alte state membre in care ei au calatorit.

Centrul Europe Direct Nord-Est a fost reprezentat prin dra Alexandra Sanie, consilier de comunicare, care le-a prezentat elevilor centrul si le-a vorbit despre actiunile pe care acesta le organizeaza, invitandu-i pe elevi sa-i viziteze ori de cate ori vor sa afle informatii despre Uniunea Europeana.

Mai mult, participantii au fost implicati intr-un concurs in urma caruia elevul care a raspuns cel mai original la intrebarea „Ce inseamna sa fii un cetatean responsabil” a primit un premiu surpriza din partea Centrului Europe Direct Nord-Est. Elevii au fost foarte incantati sa participe la concurs si s-au straduit sa scrie cat mai multe lucruri interesante.

Dezbaterea publica - "Parteneriatul pentru co-finantare"

Centrul Europe Direct Nord-Est împreună cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, organizează marţi, 30 august 2011 începând cu orele 11:00, evenimentul intitulat „Parteneriatul pentru co-finanţare (Criza economică-cauze şi răspunsuri)”. Evenimentul va avea loc în cadrul Centrului Expoziţional şi de afaceri „Mircea Cancicov” din Bacău.

Necesitatea unei dezbateri publice pe tema co-finanţării este cu atât mai pregnantă cu cât procesul de absorbţie a fondurilor de la Uniunea Europeană a fost îngreunat în ultimii doi ani de reducerea capacităţii agenţilor economici de a contribui la finanţarea proiectelor. Nu de puţine ori Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, a primit solicitări de reeşalonare a cererilor de rambursare sau de reziliere a unor contracte de finanţare, datorate incapacităţii beneficiarilor de a gestiona financiar proiectul de investiţie.

Această dezbatere publică are drept obiectiv identificarea celor mai adecvate soluţii pentru dezamorsarea situaţiilor de criză generate de  lipsa  co-finanţării, în vederea  asigurării unui cash-flow corespunzător, care să permită implementarea în bune condiţii a proiectelor de investiţii.

Alături de beneficiarii Programului Operaţional Regional, consultanţi în accesarea de fonduri europene, reprezentanţi ai Organismului Intermediar pentru POR,  care vor încerca să identifice posibilele cauze de blocaj în implementarea proiectelor, la eveniment vor fi prezente si instituţiile bancare din regiune pentru a prezenta produsele special dezvoltate pentru a preveni sau a înlătura astfel de blocaje.

Evenimentul vine în completarea altor manifestări de acest gen organizate de ADR Nord-Est în sprijinul beneficiarilor şi solicitanţilor de finanţare europeană, pentru ca dezideratul unui grad ridicat de absorbţie în Regiunea Nord-Est să devină în termeni pragmatici realizabil.

Eveniment Europe Direct Nord-Est -“Platforma Informatiilor pentru Finantare”

In data de 16 Iunie 2011, Centrul Europe Direct Nord-Est impreuna cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, a organizat actiunea intitulata “Platforma Informatiilor pentru Finantare” , in cadrul careia au fost reuniti reprezentantii organismelor de implementare a fondurilor structurale din regiunea Nord-Est.

Evenimentul s-a desfasurat la Hanul Razesilor in localitatea Tupilati, judetul Neamt, iar printre institutiile participante s-au numarat Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, prin domnul Director General Constantin Apostol, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Centrul Regional pentru Programul Operational Pentru Pescuit Iasi, Birourile Regionale pentru Cooperare Transfrontaliera Iasi si Suceava, Organismul Intermediar pentru Programul Operational Sectorial Mediu Bacau, Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Neamt si Centrul National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic Neamt.

Discutiile de la “masa rotunda” a finantarilor s-au concentrat asupra a doua teme principale:

•    Instrumentele de comunicare utilizate de fiecare institutie pentru ca informatiile despre finantarile disponibile sa ajunga intr-un mod eficient la cetateni;
si
•    Modalitatile de asigurare a transparentei pentru procesul de implementare a proiectelor europene in regiunea Nord-Est.

Prin intermediul acestei intalniri, care se doreste a deveni una de traditie, s-a propus crearea unui parteneriat intre institutii, ce va consta intr-o platforma de informare si comunicare comuna, unde fiecare membru poate contribui cu date importante despre programul pe care il implementeaza, precum liniile de finantare disponibile, licitatiile viitoare, stadiul de implementare al proiectelor contactate, etc.
Toate aceste activitati au ca beneficiar principal cetateanul interesat de accesarea de fonduri europene, caruia i se va facilita astfel accesul la o baza de date centralizata privind toate Programele Operationale implementate la nivelul regiunii Nord-Est.

Centrul Europe Direct Nord-Est sarbatoreste Ziua Internationala a Copilului

Cu ocazia zilei de 1 Iunie,  Centrul Europe Direct Nord-Est impreuna cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est si Scoala de Arte si Meserii Petricani a organizat evenimentul “Europa-O scena de teatru” pentru a-i sarbatori pe micii europeni.

Actiunea s-a desfasurat la Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva „Alexandru Rosca” din Piatra Neamt si a constat in:
•    Piesa de teatru inspirata din povestile lui Ion Creanga si spectacol de dans popular puse in scena de elevii Scolii de Arte si Meserii Petricani;
si
•    Concurs de desene pe asfalt cu tematica europeana, la care au contribuit toti cei peste 200 de participanti.

Pentru dedicarea de care au dat dovada pe tot parcursul evenimentului, cei mici au fost rasplatiti de catre reprezentantii Centrului Europe Direct Nord-Est cu premii si materiale de infomare europeana.
Scopul acestei actiuni a constat in reiterarea valorilor europene de solidaritate si responsabilitate fata de semenii nostri si in incurajarea manifestarilor culturale de voluntariat ca factori de identitate europeana.

Sarbatoare Europeana la Piatra Neamt

"Inainte de a deveni o alianta economica sau militara, Europa trebuie sa fie o comunitate culturala..." Iata ce spunea acum 60 de ani Robert Schuman, unul dintre fauritorii Uniunii Europene de astazi. 
Dupa cum v-a obisnuit deja, in fiecare an, in jurul datei de 9 mai, Centrul Europe Direct Nord-Est impreuna cu structura gazda Agentia Pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est si Primaria Municipiului Piatra Neamt organizeaza evenimente artistice si culturale pentru a celebra Ziua Europei.

De aceasta data, pietrenii s-au bucurat de aceste manifestatii pe parcursul zilei de duminica, 15 Mai. Evenimentul intitulat “Viitor si trecut european” a constat in doua actiuni dedicate publicului de toate varstele:
•    Concert de muzica clasica si fanfara precum si o expozitie de acuarela in rondul din Parcul Tineretului Piatra Neamt sustinute de elevii Liceului de Arta Victor Brauner Piatra Neamt
si
•     Expozitie de fotografie cu tematica “Sunt cetatean European – Ce fac pentru planeta mea?”, deschisa publicului in perioada 14- 16 Mai, in incinta Cofetariei Central.

Actiunea de duminica a reprezentat o provocare pentru cetatenii europeni ai orasului Piatra Neamt in perceperea identitatii culturale europene prin prisma tinerilor, incercand sa gasim raspunsuri impreuna la urmatoarele intrebari: Care sunt elementele definitorii ale identitatii culturale europene? Care sunt caile specifice prin care tinerii isi exprima astazi diversitatea in unitatea culturala europeana? Prin ce mijloace poate fi asigurata eficacitatea comunicarii si a dialogului intercultural la nivel european?

Evenimentul a avut un impact deosebit asupra publicului format din peste 250 de cetateni ai orasului Piatra Neamt care au avut o contributie deosebita in asigurarea succesului concertului prin dialogul permanent si recompensarea cu aplauze a orchestrei  care a surprins asistenta cu o buna pregatire artistica si printr-un bogat repertoriu, ales din opera compozitorilor europeni dovedind inca o data intelegerea  valorilor europene a tinerei generatii.

Ecologistii Europe Direct Nord-Est

Continuand seria evenimentelor verzi organizate in fiecare an, reprezentantii Centrului Europe Direct Nord-Est si ai structurii gazda, Agentia Pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, au celebrat Ziua Internationala a Pamantului la Piatra Neamt in data de 15 Aprilie 2011.
Evenimentul a fost realizat in parteneriat cu Directia Silvica Neamt si Colegiul National Petru Rares din Piatra Neamt, cu participarea unui numar de 100 de elevi cu varste cuprinse intre 15 si 18 ani, insotiti de Dl. Director Mihai Obreja.

Actiunea intitulata “Contribuie la sanatatea planetei tale!” a avut rolul de a informa tinerii cetateni europeni cu privire la importanta conservarii biodiversitatii si de a stimula implicarea activa a fiecaruia dintre noi in protectia mediului natural.
Prima parte a evenimentului a constat in participarea elevilor la o prezentare teoretica coordonata de Dl. Ing. Strugaru din cadrul Ocolului Silvic Tarcau prin care elevii au fost informati cu privire la ciclul de regenerare al padurii, importanta diversitatii speciilor de arbori, efectivul de vanat al zonei si a strategiei de impadurire aplicata. Apoi s-a asistat la o demonstratie de plantare a arboretului in zona Tarcau efectuata de echipa de 20 silvicultori de la Ocolul Silvic mentionat anterior impreuna cu elevii participanti.

Dupa indeplinirea misiunii pe teren, elevii au vizitat Hidrocentrala “Dimitrie Leonida” de la Stejaru, unde gazdele au realizat o scurta prezentare a hidrocentralei, a modului in care este produs curentul electric, si nu in ultimul rand, a importantei energiei alternative in contextul schimbarilor climatice actuale.

 

Titlul programului: Selectia structurilor gazda pentru centrele de informare ale retelei EUROPE DIRECT pentru perioada 2013-2017                                          
Finantator: Directia Generala Comunicare prin Reprezentanta Comisiei Europene in Romania
Uniunea Europeana

Acest site web nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Uniunii Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorului site-ului web.