NOUTĂȚI RIS3

Rezultatele apelului de constituire a portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est

07.07.2021 – Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a aprobat portofoliul de proiecte RIS3 Nord-Est, în data de 7 iulie 2021

Prin Hotararea nr. 9 din 07.07.2021, Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est a aprobat portofoliul de proiecte aferent RIS3 Nord-Est, Ed.3, Rev.1. Acest portofoliu a rezultat în urma desfășurării Apelului pentru constituirea portofoliului de proiecte RIS3 Nord-Est, în perioada 04 septembrie – 14 decembrie 2020.


26.02.2021 – Rezultatele apelului de constituire a portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est

ADR Nord-Est, în calitate de coordonator al RIS3 Nord-Est, a derulat, în perioada 4 septembrie – 14 decembrie 2020, un proces de identificare de proiecte inovative în domeniile de specializare inteligentă regionale, în vederea constituirii portofoliului de proiecte RIS3 Nord-Est.

Apelul s-a încheiat cu 118 propuneri primite în termen (buget de 980,675 mil. euro), dovedind interesul și încrederea actorilor regionali în mecanismul transparent și profesionist propus de ADR Nord-Est.

Propunerile de proiecte au fost analizate și evaluate de către experți ai ADR Nord-Est, rezultând un număr de 85 de propuneri admise și selectate în portofoliul de proiecte al Strategiei de Cercetare și Inovare pentru Specializare Inteligentă a Regiunii Nord-Est. Bugetul total al propunerilor admise este de 728,849 mil. euro.

Propunerile de proiecte admise au vizat domeniile de specializare inteligentă TIC (30),  Sănătate (21), Agroalimentar și industria lemnului (15), Turism (8), Energie (6), Textile (4), Mediu (1), bugetul mediu pe proiect fiind de 8,574 mil. euro.

Portofoliul de proiecte aferent RIS3 Nord-Est este compus din 63 de propuneri de proiecte cu activitate economică (generatoare de venituri) cu un buget ce reprezintă 61,38% din total și 22 de propuneri de proiecte pentru finanțarea publică a cercetării cu un buget ce reprezintă 38,62% din total.

În ceea ce privește locația de implementare a proiectelor propuse, 54 sunt localizate în jud. Iași, în jud. Neamț și Suceava câte 8 proiecte, în  jud. Vaslui, Botoșani și Bacău câte 4 proiecte, iar 3 proiecte propun implementarea la nivel regional.

Lista finală a proiectelor selectate pentru portofoliul RIS3 Nord-Est va fi transmisă spre avizare Consorțiului Regional de Inovare Nord-Est, precum și Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Mulțumim tuturor actorilor care contribuie la transformarea regiunii noastre prin specializare inteligentă.


21.12.2020 – Anunt privind perioada de evaluare pentru Fisele de proiect primite pentru Apelul de constituire a portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est

Având în vedere numărul mare de aplicații (88 propuneri de proiect din totalul de 118) primite în ultima zi a Apelului de constituire a portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est, vă anunțăm că perioada de evaluare a acestora va necesita un interval mai mare de timp decat cel planificat inițial.

Actualizări privind situația evaluarilor proiectelor vor fi publicate săptămânal.

Facem un apel la dumneavoastră, la rabdare, înțelegere și bună colaborare!

Situație Portofoliu de proiecte aferent RIS3 Nord-Est (16.02.2021)


24.11.2020 – Prelungirea termenului de depunere a Fiselor de proiect in cadrul Apelului pentru constituirea portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est

Vă informăm că termenul de  depunere a propunerilor de proiecte de specializare inteligentă în cadrul Apelului pentru constituirea portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est a fost prelungit până la data de 14 decembrie 2020.


04.09.2020 – Apel deschis pentru constituirea portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est lansează apelul deschis pentru constituirea portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est. Scopul acestui apel este de a constitui un portofoliu de propuneri de proiecte prioritare în domeniile de specializare inteligentă ale Regiunii Nord-Est și de a le sprijini pentru a fi implementate cu succes în perioada de programare 2021-2027, prin Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027, prin alte programe operaționale și fonduri publice disponibile la nivel național sau fonduri gestionate direct de Comisia Europeană, care sprijină dezvoltarea inovativă.

Context

Cu sprijinul reprezentanților mediului de afaceri, universităților, centrelor de cercetare, organizațiilor non-guvernamentale și entităților administrative teritoriale, în anul 2020, ADR Nord-Est a derulat cea de-a treia ediție a procesului de descoperire antreprenorială în Regiunea Nord-Est. Acest dialog structurat, a oferit participanților posibilitatea să evalueze provocările care împiedică dezvoltarea economică inovativă și să identifice oportunitățile ce pot contribui la valorificarea competențelor și avantajelor competitive pentru inducerea procesului de transformare economică. Astfel, au fost identificate oportunitati pentru specializarea Regiunii Nord-Est în următoarele domenii:

  • Agro-alimentar & industria lemnului
  • Energie
  • Mediu
  • TIC
  • Sănătate
  • Textile
  • Turism

Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Nord-Est are ca scop stabilirea domeniilor în care se vor focusa investițiile aferente Obiectivului de Politică 1 al politicii de coeziune “O Europă mai inteligentă”, fiind corelată cu Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare inteligentă (SNCDISI) 2021-2027. Pentru operaționalizarea strategiei este necesară implementarea unor proiecte (de investiții, dezvoltare de competențe, cercetare-dezvoltare-inovare, transfer tehnologic sau cooperare/asociere) ale căror beneficii să se reflecte în îmbunătățirea calității vieții în comunitățile regiunii.

După consultarea documentelor de mai jos, veți obține informații despre: Cine poate transmite o fișă de proiect pentru acest apel? Ce propuneri de proiect pot fi transmise? Care sunt domeniile vizate de acest apel? Cum se va desfășura procesul de evaluare și selectare a propunerilor de proiect? Care este calendarul estimativ?

Vă invităm să transmiteți pe adresa de email adrnordest@adrnordest.ro o propunere de proiect de specializare inteligentă, completând „Fișa de proiect” până la data de 27 noiembrie 2020 14 decembrie 2020. Eventualele întrebări și solicitări de clarificări vor fi transmise la adresa de email info@adrnordest.ro.

Toate fișele de proiect depuse până la data de 27 noiembrie 2020 14 decembrie 2020 vor parcurge o etapă de selecție, conform Grilei de evaluare. Fișele de proiect selectate vor fi analizate de către experți din cadrul ADR Nord-Est, în vederea identificării de potențiale surse de finanțare, în funcție de specificul ideii propuse. Validarea portofoliului de proiecte RIS3 Nord-Est se va realiza în decembrie 2020.

Documente atasate:

  1. Informatii apel proiecte strategice PDL 2020
  2. Anexa 1 – Rezultate Connect Nord-Est  Anexa 1 – Rezultate Connect Nord-Est (revizia 1 28.09.2020)
  3. Anexa 2 – Fisa de proiect
  4. Formular_Buget_proiect RIS3
  5. Anexa 3 – Grila de evaluare
  6. [NOU!] Intrebari frecvente