PRONTO – Stimularea achizițiilor publice în domeniul inovării sustenabile
Programul de finanțare: COSME
Despre proiect: Achizițiile publice sunt un instrument puternic pentru a stimula adoptarea mai rapidă a inovației între utilizatorii din sectorul public, promovând în același timp creșterea economică și oferind companiilor inovatoare oportunitatea „referințelor primilor utilizatori”.
Obiectivul principal al proiectului PRONTO este să sprijine instituții publice în implementarea unor achiziții publice de soluții inovatoare (PPI) prin trei faze importante și interdependente:
- Evaluarea nevoilor instituțiilor publice și consultări publice
Consorțiul PRONTO are trei organisme publice care vor face obiectul analizei inițiale pentru a identifica, stabili prioritățile și dezvolta nevoile lor de inovare.
- Activități de implicare și consolidare a capacităților
PPI poate fi implementat în diferite moduri de către autoritățile publice. Achizitorii publici trebuie să-și dezvolte capacitățile profesionale necesare pentru a implementa PPI într-un mod reușit. Astfel, în cadrul proiectului, se vor organiza cursuri de formare internaționale și naționale pentru achizitori publici și schimburi de personal între aceștia.
- Licitarea și contractarea
Achizitorii publici din România și Slovacia (ADR Nord-Est și Agenția de Mediu din Slovacia) vor lansa o procedură-pilot de achiziții publice de soluții inovatoare și vor fi asistați în articularea nevoilor lor în domeniile energiei curate, sănătății și a dezvoltării regionale, într-un mod care să asigure cel mai bun răspuns din partea potențialilor contractori (apelul se va concentra mai degrabă pe „problema de rezolvat” decât pe soluția inovativă căutată).
Parteneri: PEDAL Consulting (Slovacia) – coordonator de proiect, Slovak Environmental Agency – SEA (Slovacia), Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (România), Agencia Andaluza del Conocimiento – ACC (Spania), CIVITTA EESTI AS – CE (Estonia), Q-Plan International (Grecia), FVA SAS di Louis Ferrini (Italia), Globaz – LOBA (Portugalia), The AdWisers (Polonia), Frontier Management Consulting (România)
Perioadă implementare: 40 de luni (ianuarie 2020 – aprilie 2023)
Persoană de contact: Alina Căpitanu