Hackathon cu tema „Digitalizarea serviciilor publice”
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în colaborare cu Agenția de Guvernare Electronică din Republica Moldova și cu sprijinul Rubik Hub / Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, organizează în perioada 19 – 20 mai 2023, la Iași, primul hackathon cu tema „Digitalizarea serviciilor publice” și lansează provocarea extraordinară de a lăsa o amprentă în transformarea digitală a României.
TechBridge este un hackathon guvernamental organizat de Guvernul României și are ca scop soluționarea problemelor specifice guvernului, într-un mod creativ și colaborativ.
Dezvoltarea profesională, accesul la experți și mentori, competiția sănătoasă, impactul pozitiv al pregătirii, cunoștințelor și proiectelor în care sunteți implicați, asupra societății, precum și oportunitățile de carieră pe care le puteți identifica cu această ocazie, sunt doar câteva dintre beneficiile participării la hackathon-ul TechBridge de la Iași.
Participarea este deschisa doritorilor din ambele țări, pasionați de utilizarea tehnologiei și a abordărilor digitale. Nu ratați oportunitatea de a vă pune în valoare talentul și creativitatea, lucrând alături de alți tineri entuziaști pentru a demonstra că sunteți pregătiți să revoluționați serviciile publice prin tehnologie și inovație.
Mai multe despre acest eveniment pe site: https://techbridge.gov.ro/.