Posted by Amarinei Catalin

Sanatate
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI

Sprijin acordat ADR Nord-Est pentru gestionarea Programului de Sănătate

COMUNICAT DE PRESĂ

11 decembrie 2024

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Beneficiar, a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Asistență Tehnică (PAT) 2021 – 2027 contractul de finanțare pentru proiectul „Sprijin financiar acordat ADR Nord-Est în calitate de OI Sănătate pentru perioada 2021-2027 în cadrul Priorității 2”, Cod MySMIS 337393,  în data de 28 noiembrie 2024.

Obiectivul proiectului este sprijinirea Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în realizarea rolului de Organism Intermediar pentru Programul de Sănătate și asigurarea capacității administrative pentru îndeplinirea atribuțiilor delegate privind gestionarea Programului.

Perioada de implementare a proiectului este de la 1 ianuarie 2024 până la 31 decembrie 2027, iar valoarea totală contractului de finanțare este de 6.920.152,53 lei, din care 3.643.231,45 lei reprezintă valoarea cofinanțării UE.

Programul Sănătate se adresează tuturor nivelurilor sistemului de îngrijiri de sănătate pentru a răspunde, în timp adecvat și în condiții de calitate, nevoilor actuale de îmbunătățire a accesului la servicii de diagnostic și tratament, dar și nevoilor de servicii de prevenție primară și secundară. Valoarea totală gestionată de OI Sănătate la nivelul Regiunii Nord-Est este de 681,6 mil euro.  În acest moment, sunt în implementare  12 proiecte care vizează îmbunătățirea infrastructurii de sănătate, iar proiectul fanion este construirea Spitalului Regional de Urgență Iași.

Informații suplimentare se pot obține la sediul ADR Nord-Est, Str. Lt. Drăghescu nr. 9, Piatra Neamț, tel.: 0233.218.071, fax: 0233.218.072, email: adrnordest@adrnordest.ro, website: www.adrnordest.ro.

// Descarcă comunicat de presă în format .pdf

Card_28_PRECISE.EU
NOUTĂȚI RIS3

Proiectul Preciseu: povești de succes din Regiunea de Nord-Est în domeniile de specializare inteligentă

Continuăm seria “Poveștilor de Succes” din domeniile de specializare inteligentă, aducând în atenția dumneavoastră proiectul Preciseu (Personalised medicine empowerment connecting innovation ecosystems across Europe) finanțat în cadrul programului HORIZON și derulat de un consorțiu de parteneri internaționali, România fiind reprezentată de Agenția
pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, Clusterul IMAGO-MOL și Digital Innovation Zone.

PRECISEU umărește să accelereze integrarea Medicinei Personalizate (PM) în Europa, prin consolidarea ecosistemelor regionale de inovare și reducerea decalajelor dintre regiuni.

Aliniată obiectivelor de inovare deep-tech ale Uniunii Europene, această inițiativă sprijină dezvoltarea terapiilor avansate și utilizarea secundară a datelor de sănătate.

Descarcă
rezumat proiect
newsletter dedicat proiect

Gala Turismului Descoperă Nord-Est 2024
NOUTĂȚI

Gala Turismului Descoperă Nord-Est, ediția a IX-a, 2024

În data de 12.12.2024, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est și Centrul Regional de Studii Nord-Est, în colaborare cu partenerul principal, Consiliul Județean Bacău și alți parteneri din România, Republica Moldova și Muntenegru, va organiza Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”, în municipiul Bacău, la Caprice Events.

Gala Turismului Descoperă Nord-Est este cel mai mare eveniment de profil, din Regiunea Nord-Est și se află la a IX-a ediție. Reprezintă un cadru de întâlnire și dezbatere între actorii regionali implicați în activități turistice și culturale, reprezentanți ai firmelor din industria HORECA, ai administrației publice locale, instituții de cultură, mediul academic, organizații și asociații care activează în domeniul turismului și patrimoniului cultural din întreaga regiune, precum și mass-media locală, regională și națională.

Anual, la acest eveniment se reunesc peste 150 de reprezentanți ai sectorului turismului din Regiunea Nord-Est, interesați să dezvolte un parteneriat activ care să determine creșterea atractivității turistice a regiunii. Ca noutate, anul acesta este inclusă în program o bursă de contacte, ce vizează cunoașterea, de către reprezentanții agențiilor de turism din România și din Republica Moldova, a unor locații de cazare și restaurante din destinația turistică Bacău și din Regiunea Nord-Est, în scopul promovării destinațiilor și creării premiselor încheierii unor contracte avantajoase pentru afacerile din zonă.

Evenimentul va cuprinde:
– CONFERINȚA „Dimensiunea europeană și națională a turismului – perspective de viitor pentru turismul regional”, care va avea loc în intervalul orar 11.00 – 16.30. Conferința va cuprinde o sesiune de cunoaștere și networking între operatorii din turism din România și din Republica Moldova, o expoziție gastronomică și de promovare a destinațiilor regiunii, precum și un panel de prezentări privind oportunitățile de parteneriate, dezvoltare a resurselor umane și finanțare. Primirea oaspeților se va face între orele 10.30-11.00.

– GALA TURISMULUI „DESCOPERĂ NORD-EST”, care va include decernarea premiilor de excelență în promovare și dezvoltare de produse și destinații turistice din Regiunea Nord-Est, o cină festivă și un moment artistic. Gala de premiere se va desfășura între orele 17.30 – 19.30.

Având în vedere că numărul de locuri la acest eveniment este limitat, puteți confirmați participarea dumneavoastră la eveniment până la data de 8 decembrie 2024, inclusiv, prin completarea acestui formular. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că accesul la eveniment se va face în baza email-ului de confirmare primit din partea organizatorilor.

Pentru a fi la curent cu toate informațiile legate de acest eveniment, vă invităm să urmăriți pagina de Facebook EUROPE DIRECT Nord-Est.

20241204_102453
NOUTĂȚI

Atelier de descoperire antreprenorială în domeniul turismului: o sursă de inovație și un îndemn la colaborare

În data de 04 decembrie 2024, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în colaborare cu Neo Ideas Connected, a organizat un Atelier de descoperire antreprenorială în domeniul RIS3 Nord-Est Turism.
Evenimentul a avut ca obiectiv principal identificarea unor soluții și idei de proiecte inovative care să sprijine dezvoltarea sustenabilă a turismului în Regiunea Nord-Est.

Atelierul a reunit manageri și specialiști din sectorul turistic, antreprenori, autorități locale, cercetători, investitori, consultanți și facilitatori, precum și pasionați de turism.

Peste 30 de participanți au fost implicați activ, aducând contribuții valoroase în cadrul discuțiilor și schimburilor de idei inovatoare.

Analiza și soluții inovatoare

În cadrul atelierului, situația actuală a sectorului turistic a fost analizată detaliat. Participanții au identificat și prioritizat nevoile specifice de dezvoltare, iar printr-o abordare interactivă, au fost generate și discutate soluții inovative. Cele mai viabile idei au fost concretizate în 2 fișe de proiect simplificate, oferind astfel o direcție clară pentru implementarea ulterioară.

Teme de interes

  • Dezvoltarea de activități și pachete turistice sustenabile: Participanții au discutat despre importanța creării de oferte turistice care să promoveze sustenabilitatea și să reducă impactul negativ asupra mediului.
  • Utilizarea tehnologiei pentru promovarea turismului: Realitatea augmentată, aplicațiile mobile și platformele dedicate au fost subiecte cheie, evidențiind modul în care tehnologia poate îmbunătăți experiența turistului și vizibilitatea destinațiilor.

Feedback și concluzii

Feedback-ul primit de la participanți a fost unul pozitiv, subliniind relevanța și utilitatea acestui tip de inițiative pentru dezvoltarea turismului în regiune. Cei prezenți au apreciat atmosfera colaborativă și oportunitatea de a interacționa cu colegi din diverse domenii.

Perspective de viitor

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele care promovează turismul sustenabil și inovativ. Evenimentul a reprezentat un pas important în această direcție, iar rezultatele obținute vor fi utilizate pentru a contura proiecte viitoare.

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE NOUTĂȚI

Achiziție servicii de depozitare arhivă

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, avand sediul in Piatra Neamt, jud. Neamt, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/fax: 0233-218071/2, initiaza procedura proprie in vederea incheierii contractului „Servicii de depozitare arhiva”.

1. Obiectul contractului: Pastrare si conservare Arhiva 1: minim 30 m.l.- maxim 100 m.l si Arhiva 2: minim 3250 m.l.- maxim 3500 m.l., intr-un spatiu unic, autorizat, situat pe raza mun. Piatra Neamt sau a localitatilor adiacente acestuia

2. Data si ora limita stabilite pentru depunerea ofertelor: 09.12.2024, ora 23:59;

3. Limba ofertei: romana;

4. Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: monica.lutz@adrnordest.ro. De pe aceeasi adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitari de clarificare, comunicarile privind rezultatul procedurii.

5. Calendarul estimativ al procedurii:
– data de deschidere a ofertelor: 10.12.2024, ora 09:00;
– data estimata de evaluare a ofertelor (dupa solicitare clarificari si primire raspunsuri, dupa caz): 10.12.2024 – 13.12.2024;
– data estimata de semnare a contractului: maxim 18.12.2024;

6. Perioada de timp in care ofertantul trebuie sa isi mentina oferta valabila – pana la semnarea contractului de achizitie;

7. Criteriul de atribuire: pretul cel mai scazut in conditiile respectarii cerintelor documentatiei de atribuire. In cazul in care, in urma stabilirii clasamentului conform criteriului de atribuire „pretul cel mai scazut”, doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, avand preturi egale, comisia de evaluare va solicita, prin clarificari, noi propuneri financiare. Ofertantii vor transmite documente care contin noi preturi, oferta care va fi desemnata castigatoare fiind cea cu propunerea financiara cea mai mica;

8. Valoarea estimata a achizitiei publice/sursa de finantare: 120.000,00 lei fara TVA /bugetul ADR Nord-Est.

9. Nu se accepta oferte alternative.

10. Prevederile de la punctele 1-9 se completeaza, in situatii incidente, cu dispozitiile Legii nr . 98/2016 privind achizitiile publice si HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice si cu dispozitiile Codului de procedura civila.

Documente de calificare solicitate (obligatorii):
a) Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 ;
b) Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016;
c) Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016;
d) Declaratie pe propria raspundere a ofertantului privind evitarea conflictului de interese in temeiul art. 58-63 din Legea nr. 98/2016. Persoanele cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante sunt: Vasile Asandei-Director General, Nicolaie Burghelea-Director Economic;
e) Autorizatie de functionare pentru prestare de servicii arhivistice (pastrare si conservare), eliberata de Arhivele Nationale, in conformitate cu prevederile Legii nr. 16/1996 ;
f) Certificat constatator emis de ONRC sau documente relevante care sa dovedeasca forma de inregistrare si, dupa caz, de apartenenta din punct de vedere professional.

Mod de prezentare propunere tehnica:
• O descriere a modului in care vor fi prestate serviciile solicitate, prin care sa se demonstreze corespondenta serviciilor prezentate in propunerea tehnica cu specificatiile prezentei documentatii, inclusiv localizarea cladirii de arhiva, dimensiunea spatiului pus la dispozitia achizitorului, preluarea si relocarea arhivei in conditii de maxima siguranta si cu mijloace de transport adecvate, procedura de lucru in cazul primirii-predarii documentelor, cu precizarea adresei de email/numarului de fax pe care se transmit solicitarile de eliberare/depunere documente.
• Declaratie pe proprie raspundere privind obligatia de a respecta pe parcursul executarii contractului de achizitie publica reglementarile obligatorii in domeniul mediului, social si al relatiilor de munca stabilite prin legislatia adoptata la nivelul Uniunii Europene, legislatia nationala, prin acorduri colective sau prin tratatele, conventiile si acordurile internationale in aceste domenii. Institutiile competente de la care operatorii economici pot obtine informatii referitoare la reglementarile referitoare la conditiile de munca si protectia muncii sunt: Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, adresa web: http://www.mmuncii.gov.ro/, Ministerul Sanatatii, adresa web: http://www.ms.gov.ro/, Inspectia Muncii, adresa web: http://www. inspectiamuncii.ro/ iar cele referitoare la protectia mediului la Ministerul Mediului, adresa web: http://www.mmediu.gov.ro/ -Formular nr.5
• Copia autorizatiei de securitate la incendiu emisa de inspectoratul pentru situatii de urgenta, pentru spatiul de depozitare si conservare a arhivei ofertat ;
• Angajament privind clauzele contractuale- Formular nr.17.

Mod de prezentare propunere financiara: completarea formularului financiar, conform modelului anexat Caietului de sarcini (Formular 8).

Se vor respecta regulile aplicabile in desfasurarea procedurii proprii de achizitie, care fac parte din documentatia anexata.

Documente suport
Caiet de sarcini
Formulare si Model de Contract
Reguli aplicabile in desfasurarea procedurii proprii

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE NOUTĂȚI

Achiziție servicii pentru organizarea ședinței CM PR Nord-Est, Piatra Neamt, 19.12.2024

Invitatie de participare cu oferta in vederea in atribuirii contractului ”Servicii pentru organizarea sedintei Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Nord-Est 2021-2027 (CM PR) in data de 19.12.2024”, cod CPV: 79952000-2 ”Servicii pentru evenimente”

1) Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, avand sediul in Piatra Neamt, jud. Neamt, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/ fax: 0233-218071/2, initiaza Procedura Proprie in vederea atribuirii contractului de achizitie publica Servicii pentru organizarea sedintei Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Nord-Est 2021-2027 (CM PR) in data de 19.12.2024.

2) Obiectul contractului il reprezinta achizitia de Servicii pentru organizarea sedintei Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Nord-Est 2021-2027 (CM PR) in data de 19.12.2024, constand in urmatoarele activitati:
– Servicii de amenajare sala,
– Servicii de catering: pauza de cafea si 1 (o) masa, in data de 19.12.2024;
– Servicii de interpretare simultana din limba romana in limba engleza si din limba engleza in limba romana si asigurarea echipamentelor de interpretariat,
confom cerintelor autoritatii contractante din Caietul de Sarcini.

3) Data si ora limita stabilite pentru depunerea ofertelor: 03.12.2024, ora 10.00;

4) Limba ofertei: Limba romana;

5) Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: nicoleta.coman@adrnordest.ro. De pe aceasta adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitari de clarificare si comunicarile privind rezultatul achizitiei.

6) Calendarul estimativ al procedurii:
– Data de deschidere a ofertelor: 03.12.2024, ora 11.00;
– Data estimata de evaluare a ofertelor (dupa solicitarea de clarificari si primirea raspunsurilor, daca este cazul): 03.12.2024 – 06.12.2024;
– Data estimata de semnare a contractului: 09.12.2024.

7) Perioada de timp in care ofertantul trebuie sa isi mentina oferta valabila: pana la data de 31.12.2024;

8) Criteriul de atribuire: pretul cel mai scazut in conditiile respectarii cerintelor minime din Caietul de sarcini.
In cazul in care, in urma stabilirii clasamentului conform criteriului de atribuire „pretul cel mai scazut”, doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, avand preturi egale, comisia de evaluare va solicita, prin clarificari, noi propuneri financiare. Ofertantii vor transmite documente care contin noi preturi, oferta care va fi desemnata castigatoare fiind cea cu propunerea financiara cea mai mica.

9) Nu se accepta oferte alternative.

10) Valoarea estimata a achizitiei publice: 23.610,00 lei fara TVA.
Sursa de finantare: bugetul Proiectului „Sprijin financiar acordat ADR Nord-Est in calitate de AM pentru implementarea PR Nord-Est 2021-2027 in perioada 2022-2023” (cod SMIS 161747).

11) Conditii de calificare:
a) Neincadrarea in situatiile prevazute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016)
b) Neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
c) Neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
d) Neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
e) Ofertantul trebuie sa aiba capacitatea profesionala de a realiza activitatile ce fac obiectul contractului. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul/codurile CAEN din Certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului.

12) Prevederile de la punctele 1) – 11) se completeaza, in situatii incidente, cu dispozitiile Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice si HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice si cu dispozitiile Codului de procedura civila.

13) Caietul de sarcini, care contine specificatiile tehnice minime si obligatorii, pe care operatorul economic are obligatia de a le respecta in intocmirea ofertei precum si alte documente necesare pentru achizitia in cauza, sunt publicate pe site-ul https://www.adrnordest.ro/informatii-de-interes-public/anunturi-achizitii-publice/ si in sectiunea Publicitate Anunturi din SEAP (https://e-licitatie.ro/ )

14) Oferta depusa va contine, obligatoriu, cel putin urmatoarele documente:
> Formularul 1 – Imputernicire (daca este cazul);
> Formularul 2 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 3 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 4 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 5 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 6 – Declaratie privind respectarea reglementarilor obligatorii in domeniile mediului, social si al relatiilor de munca si protectia muncii;
> Formularul 7 – Declaratie privind acceptarea Modelului de contract;
> Formularul 8 – Model Acord de Subcontractare (daca este cazul);
> Formularul 9 – Model Acord de Asociere (daca este cazul);
> Formularul 10 – Formular de Oferta si Anexa la Formularul 10 – Propunere Financiara detaliata;
> Formularul 11 – Formular Propunere tehnica si documentele solicitate prin caietul de sarcini (daca este cazul);
> Certificatul constatator emis de ONRC sau documente relevante care sa dovedeasca forma de inregistrare si, dupa caz, de atestare ori de apartenenta din punct de vedere profesional (din care trebuie sa rezulte ca operatorul economic are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului). Informatiile cuprinse in aceste documente vor fi reale si actuale la data prezentarii lor.
> Orice documente pe care ofertantul le considera relevante in evaluarea ofertei.

Atentie!
Daca este cazul, Formularele 2, 3, 4, 5 si 6 se vor prezenta si pentru eventualii ofertanti asociati/ subcontractanti, insotite de acordurile de subcontractare/asociere.
Documentele ofertei (documentele de calificare, propunerea tehnica, propunerea financiara etc.) vor fi semnate de catre reprezentantul legal al ofertantului sau de catre persoana imputernicita in acest scop si se vor transmite pe adresa de e-mail: nicoleta.coman@adrnordest.ro (precizata la pct. 5).

Documente suport
Caiet de sarcini
Formulare si Modele
Model de Contract
Reguli aplicabile in desfasurarea procedurii proprii

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE NOUTĂȚI

[actualizat] Achiziție servicii organizare eveniment „GALA DESCOPERĂ NORD-EST”, 12 decembrie 2024, Bacău

ERATA 28.11.2024

In Caietul de sarcini cap. V, sectiunea A Cerinte pentru organizare Conferinta Next Generation si Gala de premiere la pct. 1 Cerințe pentru Sala de Evenimente se va corecta distanta maxima precizata fata de centrul orasului – de la 2 km la 6 km. Respectiv:

Sala de evenimente trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

a. Locație: situată în orașul Bacău, la maxim 6 km de centrul orașului, accesibilă pentru toți participanții

c) Localizare și accesibilitate:

  • Sala trebuie să fie localizată la o distanță maximă de 6 km de centrul orașului.

Invitatie de participare cu oferta in vederea in atribuirii contractului Servicii organizare eveniment „GALA DESCOPERA NORD-EST” in data de 12 decembrie 2024, in orasul Bacau, cod CPV: 79952000-2 ”Servicii pentru evenimente”

1) Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, avand sediul in Piatra Neamt, jud. Neamt, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/ fax: 0233-218071/2, initiaza Procedura Proprie in vederea incheierii contractului de achizitie publica “Servicii organizare eveniment „GALA DESCOPERA NORD-EST” in data de 12 decembrie 2024, in orasul Bacau”.

2) Obiectul contractului il reprezinta achizitia de Servicii organizare eveniment “Servicii organizare eveniment „GALA DESCOPERA NORD-EST” in data de 12 decembrie 2024, in orasul Bacau”, constand in urmatoarele activitati:

A. CONFERINTA NEXT GENERATION TOURISM si GALA DE PREMIERE din cadrul proiectului CEDNE- Europe Direct:
1. Inchiriere si amenajare sala de eveniment;
2. Servicii moderare
3. Servicii restaurant – cina de lucru pe data de 11 decembrie 2024 si cina festiva de gala in 12 decembrie 2024
4. Servicii de cazare
5. Decontarea cheltuielilor de transport

B. CONFERINTA FINALA DIGITALIATORS, din cadrul proiectului Digitaliators:
1. Servicii de restaurant (networking lunch)
2. Servicii foto

3) Data si ora limita stabilite pentru depunerea ofertelor: 02.12.2024, ora 09:00;

4) Limba ofertei: Limba romana;

5) Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: andreea.mihai@adrnordest.ro. De pe aceasta adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitari de clarificare si comunicarile privind rezultatul achizitiei.

6) Calendarul estimativ al procedurii:
– Data de deschidere a ofertelor: 02.12.2024, ora 10.00;
– Data estimata de evaluare a ofertelor (dupa solicitarea de clarificari si primirea raspunsurilor, daca este cazul): 02.12.2024 – 05.12.2024;
– Data maxima estimata de semnare a contractului: 09.12.2024.

7) Perioada de timp in care ofertantul trebuie sa isi mentina oferta valabila: pana la semnarea contractului.

8) Criteriul de atribuire: pretul cel mai scazut in conditiile respectarii cerintelor minime din Caietul de sarcini. In cazul in care, in urma stabilirii clasamentului conform criteriului de atribuire „pretul cel mai scazut”, doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, avand preturi egale, comisia de evaluare va solicita, prin clarificari, noi propuneri financiare. Ofertantii vor transmite documente care contin noi preturi, oferta care va fi desemnata castigatoare fiind cea cu propunerea financiara cea mai mica.

9) Nu se accepta oferte alternative.

10) Valoarea estimata a achizitiei publice: 90.872,00 lei fara TVA din care:
– 77.432,00 lei fara TVA, avand ca sursa de finantare proiectul Europe Direct, finantat de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania;
– 13.440,00 lei fara TVA avand ca sursa de finantare proiectul Digitaliators, finantat de programul Erasmus+

11) Conditii de calificare:
a) Neincadrarea in situatiile prevazute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016)
b) Neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
c) Neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
d) Neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
e) Ofertantul trebuie sa aiba capacitatea profesionala de a realiza activitatile ce fac obiectul contractului. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul/codurile CAEN din Certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului.

12) Prevederile de la punctele 1) – 11) se completeaza, in situatii incidente, cu dispozitiile Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice si HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice si cu dispozitiile Codului de procedura civila.

13) Caietul de sarcini, care contine specificatiile tehnice minime si obligatorii, pe care operatorul economic are obligatia de a le respecta in intocmirea ofertei precum si alte documente necesare pentru achizitia in cauza, sunt publicate pe site-ul https://www.adrnordest.ro/informatii-de-interes-public/anunturi-achizitii-publice/ si in sectiunea Publicitate Anunturi din SEAP (https://e-licitatie.ro/ )

14) Oferta depusa va contine, obligatoriu, cel putin urmatoarele documente:
> Formularul 1 – Imputernicire (daca este cazul);
> Formularul 2 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 3 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 4 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 5 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 6 – Declaratie privind respectarea reglementarilor obligatorii in domeniile mediului, social si al relatiilor de munca si protectia muncii;
> Formularul 7 – Declaratie privind acceptarea Modelului de contract;
> Formularul 8 – Model Acord de Subcontractare (daca este cazul);
> Formularul 9 – Model Acord de Asociere (daca este cazul);
> Formularul 10 – Formular de Oferta si Anexa la Formularul 10 – Propunere Financiara detaliata;;
> Formularul 11 – Formular Propunere tehnica si documentele solicitate prin caietul de sarcini (autorizatii si certificate emise de autoritatile competente etc.);
> Certificatul constatator emis de ONRC sau documente relevante care sa dovedeasca forma de inregistrare si, dupa caz, de atestare ori de apartenenta din punct de vedere profesional (din care trebuie sa rezulte ca operatorul economic are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului). Informatiile cuprinse in aceste documente vor fi reale si actuale la data prezentarii.
> Orice documente pe care ofertantul le considera relevante in evaluarea ofertei.

Atentie!
Daca este cazul, Formularele 2, 3, 4, 5 si 6 se vor prezenta si pentru eventualii ofertanti asociati/ subcontractanti, insotite de acordurile de subcontractare/asociere.
Documentele ofertei (documentele de calificare, propunerea tehnica, propunerea financiara etc.) vor fi semnate de catre reprezentantul legal al ofertantului sau de catre persoana imputernicita in acest scop si se vor transmite pe adresa de e-mail: andreea.mihai@adrnordest.ro (precizata la pct. 5).

Documente suport
Caiet de sarcini
Formulare si Modele
Model de Contract
Reguli aplicabile in desfasurarea procedurii proprii

nord-est-regional-innovation-valley
NOUTĂȚI

Regiunea Nord-Est a primit oficial statutul de Vale Regională de Inovare

Regiunea Nord-Est se alătură eforturilor europene de reducere a decalajului de inovare, devenind una dintre regiunile care primesc prestigioasa etichetă de Vale Regională a Inovării, acordată de Comisia Europeană. Această recunoaștere vine ca urmare a implicării în inițiativele europene de consolidare a ecosistemelor regionale de inovare și a angajamentului demonstrat în sprijinirea provocărilor majore cu impact social și economic.

Regiunea Nord-Est, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, este membră a unui consorțiu care a depus o cerere de proiect selectată pentru finanțare în cadrul apelului european dedicat Văilor Regionale ale Inovării. Comisia Europeană va sprijini această inițiativă cu 116 milioane euro în cadrul Programului Orizont Europa privind ecosistemele europene de inovare (EIE), al programului UE pentru cercetare și inovare și al Instrumentului pentru investiții interregionale pentru inovare (I3) al Fondului European de Dezvoltare Regională.

Obiectivul principal al acestei inițiative a fost de a reuni regiuni cu niveluri diferite de inovare din întreaga Europă, pentru a conecta actorii cheie ai inovării, a consolida ecosistemele regionale și a îmbunătăți performanța generală a Europei în acest domeniu. Acest proiect reflectă angajamentul regiunii noastre de a îmbunătăți coordonarea și direcționarea investițiilor și politicilor în cercetare și inovare. Prioritățile asumate includ:

Prin acordarea etichetei de Vale Regională a Inovării, Comisia Europeană recunoaște eforturile Regiunii Nord-Est de a contribui la obiectivele strategice europene, în conformitate cu Noua Agendă Europeană pentru Inovare și Politica de Coeziune. Acest statut a fost acordat Regiunii Nord-Est de către Comisia Europeană, sub semnătura reprezentaților Comisiei, Iliana IVANOVA (Directoratul General pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret) și Elisa FERREIRA (Directoratul General pentru Coeziune și Reforme):

Vă mulțumim pentru angajamentul dumneavoastră și vă încurajăm să continuați să implementați o strategie care va spori inovația și competitivitatea regiunii dumneavoastră, precum și competitivitatea țării dumneavoastră și a Uniunii Europene. De asemenea, contăm pe participarea activă a regiunii dumneavoastră la evenimentele comunității Valea Regională a Inovării și la activitățile de politică din viitor”.

Recunoașterea rezultatelor acestor angajamente reprezintă și o asumare pe termen mediu și lung a continuării acțiunilor în domenii considerate prioritare: reducerea dependenței de combustibilii fosili, creșterea siguranței alimentare globale, gestionarea transformării digitale (inclusiv a securității cibernetice), îmbunătățirea serviciilor medicale și promovarea economiei circulare.

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE NOUTĂȚI

Achiziție servicii de organizare eveniment „Întalnirea anuală a personalului din cadrul ADR Nord-Est”, Piatra Neamț, 13.12.2024

Invitatie de participare cu oferta in vederea in atribuirii contractului Servicii de organizare eveniment in Piatra Neamt in data de 13.12.2024: „Intalnirea anuala a personalului din cadrul ADR Nord-Est – Dezvoltarea abilitatilor manageriale si administrative pentru personalul propriu din cadrul ADR Nord-Est”, cod CPV: 55100000-1 Servicii hoteliere; 55300000-3 Servicii de restaurant si de servire a mancarii; 79951000-5 Servicii de organizare de seminarii, 55520000-1 Servicii de catering, 79952000-2 Servicii pentru evenimente

1) Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, avand sediul in Piatra Neamt, jud. Neamt, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/ fax: 0233-218071/2, initiaza Procedura Proprie in vederea atribuirii contractului de achizitie publica Servicii de organizare eveniment in Piatra Neamt in data de 13.12.2024: „Intalnirea anuala a personalului din cadrul ADR Nord-Est – Dezvoltarea abilitatilor manageriale si administrative pentru personalul propriu din cadrul ADR Nord-Est”.

2) Obiectul contractului il reprezinta achizitia de servicii de organizare a evenimentului „Intalnirea anuala a personalului din cadrul ADR Nord-Est – Dezvoltarea abilitatilor manageriale si administrative pentru personalul propriu din cadrul ADR Nord-Est”, ce va avea loc in Piatra Neamt, in data de 13.12.2024, pentru un numar de minim 120 participanti – maxim 244 participanti, constand in urmatoarele activitati:
– distributie materiale educationale;
– servicii de aranjare / amenajare sala de conferinte din cadrul Rubik Hub, furnizare, instalare si ajustare echipamente de sunet pentru proiectii in sala de conferinte;
– servicii de catering pentru 1 welcome coffee pentru un numar minim de 120 persoane si maxim de 244 persoane;
– servicii de restaurant – 1 cina festiva (incepere ora 19:00) pentru un numar minim de 120 persoane si maxim de 244 persoane;
– servicii de cazare – 1 noapte in data de 13.12.2024 pentru un numar minim de 5 persoane si maxim de 26 persoane;
confom cerintelor autoritatii contractante din Caietul de Sarcini.

3) Data si ora limita stabilite pentru depunerea ofertelor: 28.11.2024, ora 10.00;

4) Limba ofertei: Limba romana;

5) Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: paula.chitei@adrnordest.ro. De pe aceasta adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitari de clarificare si comunicarile privind rezultatul achizitiei.

6) Calendarul estimativ al procedurii:
– Data si ora deschiderii ofertelor: 28.11.2024, ora 11.00.
– Evaluarea ofertelor/solicitare de clarificari si primire raspunsuri: 28.11.2024 – 02.12.2024;
– Semnarea contractului: maxim 04.12.2024.

7) Perioada de timp in care ofertantul trebuie sa isi mentina oferta valabila: pana la semnarea contractului;

8) Criteriul de atribuire: pretul cel mai scazut in conditiile respectarii cerintelor minime din Caietul de sarcini. In cazul in care, in urma stabilirii clasamentului conform criteriului de atribuire „pretul cel mai scazut”, doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, avand preturi egale, comisia de evaluare va solicita, prin clarificari, noi propuneri financiare. Ofertantii vor transmite documente care contin noi preturi, oferta care va fi desemnata castigatoare fiind cea cu propunerea financiara cea mai mica.

9) Nu se accepta oferte alternative.

10) Valoarea estimata a achizitiei publice: 126.120,00 lei fara TVA, dupa cum urmeaza:
– 108.400.00 lei, fara TVA, avand ca sursa de finantare bugetul aferent asistenta tehnica pentru PR Nord-Est 2021-2027;
– 17.720.00 lei, fara TVA, din surse proprii.

11) Conditii de calificare:
a) Neincadrarea in situatiile prevazute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016)
b) Neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
c) Neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
d) Neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
e) Ofertantul trebuie sa aiba capacitatea profesionala de a realiza activitatile ce fac obiectul contractului. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul/codurile CAEN din Certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului.

12) Prevederile de la punctele 1) – 11) se completeaza, in situatii incidente, cu dispozitiile Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice si HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice si cu dispozitiile Codului de procedura civila.

13) Caietul de sarcini, care contine specificatiile tehnice minime si obligatorii, pe care operatorul economic are obligatia de a le respecta in intocmirea ofertei precum si alte documente necesare pentru achizitia in cauza, sunt publicate pe site-ul https://www.adrnordest.ro/informatii-de-interes-public/anunturi-achizitii-publice/ si in sectiunea Publicitate Anunturi din SEAP (https://e-licitatie.ro/ )

14) Oferta depusa va contine, obligatoriu, cel putin urmatoarele documente:
> Formularul 1 – Imputernicire (daca este cazul);
> Formularul 2 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 3 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 4 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 5 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 6 – Declaratie privind respectarea reglementarilor obligatorii in domeniile mediului, social si al relatiilor de munca si protectia muncii;
> Formularul 7 – Declaratie privind acceptarea Modelului de contract;
> Formularul 8 – Model Acord de Subcontractare (daca este cazul);
> Formularul 9 – Model Acord de Asociere (daca este cazul);
> Formularul 10 – Formular de Oferta si Anexa la Formularul 10 – Propunere Financiara detaliata;
> Formularul 11 – Formular Propunere tehnica si documentele solicitate prin caietul de sarcini (daca este cazul);
> Certificatul constatator emis de ONRC sau documente relevante care sa dovedeasca forma de inregistrare si, dupa caz, de atestare ori de apartenenta din punct de vedere profesional (din care trebuie sa rezulte ca operatorul economic are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului). Informatiile cuprinse in aceste documente vor fi reale si actuale la data prezentarii lor.
> Orice documente pe care ofertantul le considera relevante in evaluarea ofertei.

Atentie!
Daca este cazul, Formularele 2, 3, 4, 5 si 6 se vor prezenta si pentru eventualii ofertanti asociati/ subcontractanti, insotite de acordurile de subcontractare/asociere.
Documentele ofertei (documentele de calificare, propunerea tehnica, propunerea financiara etc.) vor fi semnate de catre reprezentantul legal al ofertantului sau de catre persoana imputernicita in acest scop si se vor transmite pe adresa de e-mail: paula.chitei@adrnordest.ro (precizata la pct. 5).

Documente suport
Caiet de sarcini
Formulare si Modele
Model de Contract
Reguli aplicabile in desfasurarea procedurii proprii

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE NOUTĂȚI

Achiziție servicii de organizare eveniment „Întâlnire cu Moș Crăciun 2024”, 17 decembrie 2024, Piatra Neamț

Invitatie de participare cu oferta in vederea in atribuirii contractului Servicii de organizare eveniment „Intalnire cu Mos Craciun 2024”, ce va avea loc in data de 17 decembrie 2024, la sediul Rubik Hub din Piatra Neamt, cod CPV: 79952000-2 ”Servicii pentru evenimente”

1) Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, avand sediul in Piatra Neamt, jud. Neamt, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/ fax: 0233-218071/2, initiaza Procedura Proprie in vederea atribuirii contractului de achizitie publica Servicii de organizare eveniment „Intalnire cu Mos Craciun 2024”, ce va avea loc in data de 17 decembrie 2024, la sediul Rubik Hub din Piatra Neamt

2) Obiectul contractului il reprezinta achizitia de servicii de organizare a evenimentului „Intalnire cu Mos Craciun 2024”, ce va avea loc in data de 17 decembrie 2024, la sediul Rubik Hub din Piatra Neamt, constand in urmatoarele activitati:
– servicii organizare activitati recreative si ateliere interactive
– servicii de catering (produse alimentare) pentru un numar de 280 de persoane
confom cerintelor autoritatii contractante din Caietul de Sarcini.

3) Data si ora limita stabilite pentru depunerea ofertelor: 25.11.2024, ora 23.59;

4) Limba ofertei: Limba romana;

5) Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: paula.chitei@adrnordest.ro. De pe aceasta adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitari de clarificare si comunicarile privind rezultatul achizitiei.

6) Calendarul estimativ al procedurii:
– Data si ora deschiderii ofertelor: 26.11.2024, ora 09.00.
– Evaluarea ofertelor/solicitare de clarificari si primire raspunsuri: 26.11-28.11.2024;
– Semnarea contractului: 29.11.2024.

7) Perioada de timp in care ofertantul trebuie sa isi mentina oferta valabila: pana la semnarea contractului;

8) Criteriul de atribuire: pretul cel mai scazut in conditiile respectarii cerintelor minime din Caietul de sarcini. In cazul in care, in urma stabilirii clasamentului conform criteriului de atribuire „pretul cel mai scazut”, doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, avand preturi egale, comisia de evaluare va solicita, prin clarificari, noi propuneri financiare. Ofertantii vor transmite documente care contin noi preturi, oferta care va fi desemnata castigatoare fiind cea cu propunerea financiara cea mai mica.

9) Nu se accepta oferte alternative.

10) Valoarea estimata a achizitiei publice: 15.000,00 lei fara TVA.
Sursa de finantare: surse proprii.