Categorie: NOUTĂȚI

2
NOUTĂȚI RIS3

Oportunități de finanțare pentru cercetare&inovare

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a organizat, în colaborare cu UEFISCDI, evenimentul Oportunități de finanțare pentru cercetare&inovare. Evenimentul  a avut loc la Iași, în data de 29 februarie 2024, fiind găzduit de Centrul de Transfer Tehnologic MAVIS.

Ne-am bucurat de prezența a peste 40 de participanți din mediul privat și universitar și am discutat despre oportunitățile de finanțare dedicate IMM și organizațiilor publice de cercetare din Programul Regional Nord-Est 2021-2027 aferente Priorității 1- O regiune mai competitivă, mai inovativă, și despre oportunitățile de finanțare pentru cercetare-inovare pentru proiecte de colaborare internațională prin Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare IV, apelurile EUREKA și Eurostars.

 

KV_Conferinta2.0_Event_Link_2
NOUTĂȚI

Conferința DIZ – Transformare digitală 2.0

A doua ediție a conferinței DIZ – Transformare Digitală 2.0, se va desfășura pe 28 martie începând cu ora 9 la centrul de evenimente Agora, Iași! Dacă doriți să explorați viitorul digital și să vă împărtășiți cunoștințele cu lideri de opinie din industrie, aceasta este o ocazie pe care nu o puteți rata!

Conferința DIZ – Transformare Digitală 2.0 aduce împreună experți tehnologici și lideri din industrie pentru a explora cele mai recente tendințe și evoluții în domeniul transformării digitale. Dacă vă interesează cum tehnologia poate revoluționa afacerile, sănătatea și multe altele, acest eveniment este locul potrivit.

În cadrul conferinței veți avea parte de:

  • Prezentări de top ale experților în domeniul tehnologiei care împărtășesc idei inovatoare și studii de caz de succes.
  • Networking de calitate prin care veți avea oportunitatea de a te conecta cu profesioniști din diverse industrii, facilitând schimbul de idei și crearea de parteneriate valoroase.
  • Expoziție tehnologică cu cele mai noi produse și servicii digitale, demonstrații live și tehnologii de vârf prezentate de companii de top din industrie.
  • Workshop-uri care vă vor implica activ și îți vor oferi oportunitatea de a adresa întrebări direct experților.

Pentru a participa la cea de-a doua ediție a conferinței DIZ – Transformare Digitală 2.0, vizitați pagina conferinței Digital Innovation Zone.

Logo-EEN-culori
EEN NOUTĂȚI NOUTĂȚI

Oportunități de colaborare prin rețeaua EEN

În prima ediție a anului 2024 a Buletinului informativ, vă invitam să aflați noi informații despre evenimentele de brokeraj organizate în Rețeaua EEN și să analizați câteva oportunități de colaborare selectate din baza de date centralizată a Rețelei. Dacă aveți alte solicitări sau oferte punctuale, nu ezitați sa ne contactați la adresa de e-mail: een@adrnordest.ro, persoană de contact: Liliana Baicu, Coordonator local.

Alte noi oportunități de afaceri veți găsi accesând: https://een.ec.europa.eu/partnering-opportunities

descarcă e-Buletin nr. 1/2024

ADV Romania - ALMA Initiative
NOUTĂȚI

JobDirect pentru tinerii NEETs în cadrul inițiativei ALMA

Marți, 20 februarie, a avut loc la Iași, la Palatul Braunstein, evenimentul de lansare a proiectului „JobDirect pentru tinerii NEETs în cadrul inițiativei ALMA”, organizat de Fundația Alături de Voi România. Este un proiect finanțat de Comisia Europeană în cadrul Social Innovation Initiative/ ESF+, în valoare totală de aproape 600 mii de euro, ce se va desfășura până în aprilie 2025, în parteneriat cu Infor Elea și Consorzio Nazionale CGM din Italia și cu parteneri din România, printre care și ADR Nord-Est.

„JobDirect pentru tinerii NEETs în cadrul inițiativei ALMA” este un proiect inovator de incluziune activă cu scopul de a da posibilitatea celor mai vulnerabili tineri din Regiunea Nord-Est, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, care nu urmează un program de educație, ocupare sau formare profesională (NEETs), să își găsească un loc de muncă și să se integreze în societate, prin îmbunătățirea competențelor, cunoștințelor și experienței în medii profesionale din Europa. Acest proiect deschide porțile spre noi orizonturi pentru 100 de tineri NEETs, oferindu-le șansa de a-și construi viitorul pe care și-l doresc. Dintre participanți, 40 vor fi aleși pentru a avansa în etapa următoare, iar 32 dintre aceștia vor avea posibilitatea să meargă într-o mobilitate profesională în Italia, timp de 2 luni. Această experiență le va permite să-și valorifice și să-și exerseze competențele într-un mediu profesional stimulativ, care le va modela parcursul profesional și personal.

La evenimentul de lansare a proiectului de la Iași, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a fost reprezentată de Gabriela Macoveiu, Director Direcția de Comunicare, Inovare și Cooperare Externă, care a transmis celor prezenți:

Ne bucurăm să fim parteneri în acest proiect. Văd rolul nostru mai degrabă în partea a doua a proiectului, atunci când se vor întoarce acești tineri în România și va trebui să găsim împreună soluții să aibă o călătorie cel puțin la fel de frumoasă ca cea pe care au făcut-o în Italia. Am descoperit în 2017 această lume în care ADV evoluează și de atunci mi-am dat seama că aveți un rol foarte important în ceea ce înseamnă întoarcerea către societate a unei părți din populația regiunii pe care, poate, nu am privit-o cu suficientă atenție. Suntem mânați de aceeași credință că putem aduce schimbare prin ceea ce facem, iar parteneriatul nostru are mari șanse să devină unul de succes. Sunt convinsă că putem să arătăm lucruri frumoase tuturor, inclusiv în Bruxelles prin reprezentanța noastră permanentă acolo”.

Evaluarea rezultatelor acestui proiect va juca un rol esențial în fundamentarea deciziei Comisiei Europene de a iniția un apel pentru finanțare la nivel național, prin intermediul Autorității de Management care gestionează Fondul Social European.

REGIOSTARS
NOUTĂȚI

Strălucește la REGIOSTARS 2024!

REGIOSTARS își propune, și în 2024, să recunoască și să promoveze cele mai bune practici în domeniul dezvoltării regionale, evidențiind contribuția acestor proiecte la atingerea obiectivelor Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Dacă ai un proiect remarcabil finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE) sau Fondul de Coeziune, poți înscrie candidatura la una din cele cinci categorii disponibile, până pe 31 mai 2024.

Un juriu independent, format din experți în domeniul dezvoltării regionale și al coeziunii va selecta până la 5 finaliști pentru fiecare categorie. Finaliștii sunt invitați să-și prezinte proiectele în cadrul unei runde finale, iar câștigătorii sunt anunțați în cadrul unei ceremonii de premiere. La fel ca în anii precedenți, publicul va avea oportunitatea să voteze pentru finalistul favorit pentru Premiul Publicului. Toți câștigătorii vor fi anunțați în octombrie, în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor de la Bruxelles, în perioada 7-10 octombrie 2024.

Categoriile la care vă puteți înscrie proiectele sunt:

  • Europa competitivă și inteligentă – promovarea competitivității, inovației și rezilienței economice;
  • Europa verde – tranziția verde ca facilitator al dezvoltării regionale;
  • Europa conectată – îmbunătățirea mobilității și conectivității între regiuni;
  • Europa socială și incluzivă – realizarea unei Europe mai incluzive prin valorificarea talentelor regionale;
  • Europa mai aproape de cetățeni – promovarea dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de teritorii.

REGIOSTARS este competiția anuală organizată de DG REGIO începând cu 2008 și a devenit, în timp, marca de excelență a Europei pentru proiectele finanțate de Comisia Europeană. Anul trecut, REGIOSTARS a înregistrat cea mai mare participare din istorie, cu 228 de aplicații. Haideți să depășim acest record și să facem ca proiectele noastre să fie recunoscute la nivel european!

Pentru mai multe detalii și pentru a aplica, accesați pagina web oficială a competiției REGIOSTARS aici: regiostarsawards.eu

Ghidul aplicanților poate fi consultat aici.

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE NOUTĂȚI

Achizitie servicii pentru organizarea a 24 evenimente de informare si comunicare REGIO Nord-Est in perioada martie 2024 – decembrie 2024

Invitatie de participare cu oferta la procedura proprie ”Servicii pentru organizarea a 24 evenimente de informare si comunicare REGIO Nord-Est in perioada martie 2024 – decembrie 2024”

1) Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, avand sediul in Piatra Neamt, jud. Neamt, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/ fax: 0233-218071/2, initiaza Procedura Proprie “Servicii pentru organizarea a 24 evenimente de informare si comunicare REGIO Nord-Est in perioada martie 2024 – decembrie 2024” organizata pe 2 loturi:
LOT 1- Servicii de catering, CPV 55520000-1 Servicii de catering;
LOT 2- Servicii de organizare evenimente, CPV 79952000-2 Servicii pentru evenimente.
Se poate participa cu oferta pentru unul sau ambele loturi.

2) Obiectul contractului , confom cerintelor autoritatii contractante din Caietul de Sarcini este:

LOT 1 – Servicii de catering pentru 5 evenimente ce vor va avea loc la Piatra Neamt, sediul Rubik Hub, in perioada martie – decembrie 2024, ce includ:
-1 welcome coffee si 1 masa de pranz), minim 30 persoane – maxim 60 persoane/ eveniment;

LOT 2 – Servicii de organizare 19 evenimente, in perioada martie – decembrie 2024, in judetele regiunii Nord-Est, dupa cum urmeaza:
L2.1. Servicii de organizare 2 evenimente, in perioada septembrie – decembrie 2024, in orasul Iasi, ce includ:
1. Servicii de inchiriere sali de conferinte in locatia solicitata, cu capacitatea de aprox. 70 persoane;
2. Servicii de asigurare 1 welcome coffee pentru un numar de minim 30 – maxim 60 persoane;
3. Servicii de restaurant 1 masa de pranz pentru un numar de minim 30 – maxim 60 persoane;
4. Servicii de restaurant 1 cina pentru un numar de minim 5 – maxim 10 persoane;
5. Servicii de traducere, inclusiv inchiriere de echipamente traducere simultana si alte dotari;
6. Decont onorarii pentru servicii prestate de lectori (onorariu care include si cazare, deplasare, bilet de avion etc)
7.Servicii de realizare si distributie materiale de promovare catre participantii la cele 2 evenimente

L2.2. Servicii de organizare 15 evenimente, in perioada martie – decembrie 2024, in orasele Bacau, Botosani, Iasi, Suceava si Vaslui, ce includ:
1. Servicii de inchiriere sali de conferinte in locatia solicitata, cu capacitatea de aprox. 70 persoane;
2. Servicii de asigurare 1 welcome coffee pentru un numar de minim 30 – maxim 60 persoane;
3. Servicii de restaurant 1 masa de pranz pentru un numar de minim 30 – maxim 60 persoane;

L2.3. Servicii de organizare 1 eveniment de 2 zile, in perioada aprilie – mai 2024, intr-o statiune turistica din judetul Suceava, ce include:
1. Servicii de cazare pentru un numar de minim 10 – maxim 15 persoane;
2. Servicii de inchiriere sali de conferinte in locatia solicitata, cu capacitatea de aprox. 15 persoane;
3. Servicii de asigurare 4 pauze de cafea pentru un numar de minim 10 – maxim 15 persoane;
4. Servicii de restaurant 2 mese de pranz pentru un numar de minim 10 – maxim 15 persoane;
5. Servicii de restaurant 2 cine pentru un numar de minim 10 – maxim 15 persoane;
6. Decont onorariu pentru servicii prestate de lector (onorariu care include si cazare, deplasare etc).

L2.4. Servicii de organizare 1 eveniment de 2 zile la Iasi in perioada septembrie – noiembrie 2024, ce include:
1. Servicii de inchiriere sali de conferinte in locatia solicitata, cu capacitatea de aprox. 60 persoane;
2. Servicii de asigurare 4 welcome coffee/ coffee break pentru un numar de minim 25 – maxim 50 persoane;
3. Servicii de restaurant 2 mese de pranz pentru un numar de minim 25 – maxim 50 persoane;
4. Servicii de restaurant 2 cine pentru un numar de minim 25 – maxim 50 persoane;
5. Servicii de traducere, inclusiv inchiriere de echipamente traducere simultana si alte dotari;
6. Servicii foto – video pe parcursul derularii evenimentului.

3) Data si ora limita stabilite pentru depunerea ofertelor: 01.03.2024, ora 23:59;

4) Solicitari de clarificare privind documentatia de atribuire pot fi transmise pe adresa de email de la pct.7 pana la: 28.02.2024.

5) Raspunsul la solicitarile de clarificare privind documentatia de atribuire se publica pe site-ul www.adrnordest.ro cel mai tarziu la: 29.02.2024, ora 13:00.

6) Limba ofertei: Limba romana;

7) Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: monica.lutz@adrnordest.ro. De pe aceasta adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitari de clarificare si comunicarile privind rezultatul achizitiei.

8) Calendarul estimativ al procedurii:
– Data de deschidere a ofertelor: 04.03.2024, ora 10:00;
– Perioada estimata de evaluare a ofertelor (dupa solicitarea de clarificari si primirea raspunsurilor, daca este cazul): 04.03.2024 – 08.03.2024;
– Data estimata de semnare a contractului: 11.03.2024.

9) Perioada de timp in care ofertantul trebuie sa isi mentina oferta valabila: pana la semnarea contractului;

10) Criteriul de atribuire: pretul cel mai scazut in conditiile respectarii cerintelor minime din Caietul de sarcini. In cazul in care, in urma stabilirii clasamentului conform criteriului de atribuire „pretul cel mai scazut”, doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, avand preturi egale, comisia de evaluare va solicita, prin clarificari, noi propuneri financiare. Ofertantii vor transmite documente care contin noi preturi, oferta care va fi desemnata castigatoare fiind cea cu propunerea financiara cea mai mica.

11) Nu se accepta oferte alternative.

12) Valoarea estimata a achizitiei publice/ Sursa de finantare: 482.300,00 lei fara TVA, din care:
LOT 1: 49.800,00 lei, fara TVA
LOT 2: 432.500,00 lei, fara TVA

Sursa de finantare: Programul Regional Nord-Est.

13) Conditii de calificare:
a) Neincadrarea in situatiile prevazute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016)
b) Neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
c) Neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
d) Neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
e) Ofertantul trebuie sa aiba capacitatea profesionala de a realiza activitatile ce fac obiectul contractului. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul/codurile CAEN din Certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului.

14) Prevederile de la punctele 1) – 11) se completeaza, in situatii incidente, cu dispozitiile Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice si HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice si cu dispozitiile Codului de procedura civila.

15) Caietul de sarcini, care contine specificatiile tehnice minime si obligatorii, pe care operatorul economic are obligatia de a le respecta in intocmirea ofertei precum si alte documente necesare pentru achizitia in cauza, sunt publicate pe site-ul https://www.adrnordest.ro/informatii-de-interes-public/anunturi-achizitii-publice/ si in sectiunea Publicitate Anunturi din SEAP (https://e-licitatie.ro/).

16) Oferta depusa va contine, obligatoriu, cel putin urmatoarele documente:
> Formularul 1 – Imputernicire (daca este cazul);
> Formularul 2 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 3 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 4 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016;
Certificatele care atesta plata impozitelor, taxelor si contributiilor catre bugetul general consolidat, in conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016, se vor prezenta la solicitarea autoritatii contractante doar de catre operatorul economic a carui oferta prezinta cel mai scazut pret dupa evaluarea ofertelor depuse. Documentele vor fi valabile la data solicitarii si vor fi prezentate si pentru eventualii ofertanti asociati/ subcontractanti.
> Formularul 5 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 6 – Declaratie privind respectarea reglementarilor obligatorii in domeniile mediului, social si al relatiilor de munca si protectia muncii;
> Formularul 7 – Declaratie privind acceptarea Modelului de contract;
> Formularul 8 – Model Acord de Subcontractare (daca este cazul);
> Formularul 9 – Model Acord de Asociere (daca este cazul);
> Formularul 10 – Formular de Oferta si Anexa la Formularul 10 – Propunere Financiara detaliata;
> Formularul 11 – Formular Propunere tehnica si documentele solicitate prin caietul de sarcini;
> Certificatul constatator emis de ONRC sau documente relevante care sa dovedeasca forma de inregistrare si, dupa caz, de atestare ori de apartenenta din punct de vedere profesional (din care trebuie sa rezulte ca operatorul economic are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului). Informatiile cuprinse in aceste documente vor fi reale si actuale la data prezentarii lor.
> Orice documente pe care ofertantul le considera relevante in evaluarea ofertei.

Atentie!
Daca este cazul, Formularele 2, 3, 4, 5 si 6 se vor prezenta si pentru eventualii ofertanti asociati/ subcontractanti, insotite de acordurile de subcontractare/asociere.
Documentele ofertei (documentele de calificare, propunerea tehnica, propunerea financiara etc.) vor fi semnate de catre reprezentantul legal al ofertantului sau de catre persoana imputernicita in acest scop si se vor transmite pe adresa de e-mail: monica.lutz@adrnordest.ro (precizata la pct. 7).

Documente suport
Caiet de sarcini
Formulare si Modele
Model de Contract
Reguli aplicabile in desfasurarea procedurii proprii

 

Rural Toolkit
NOUTĂȚI

Platformă online pentru instrumentele de finanțare disponibile pentru zonele rurale la nivelul UE

Comisia Europeană – Centrul Comun de Cercetare (JRC), în colaborare cu DG REGIO și DG AGRI, a lansat, în data de 6 februarie 2024, un ghid interactiv online care prezintă toate instrumentele de finanțare disponibile la nivelul UE pentru zonele rurale (https://funding.rural-vision.europa.eu/?lng=ro).

Prin utilizarea acestui set cuprinzător de instrumente, autoritățile publice, antreprenorii și cetățenii din mediul rural pot explora noi resurse și oportunități pentru comunitățile lor.

În plus, datele statistice și analizele detaliate referitoare la zonele rurale ale UE, care acoperă aspectele economice, sociale și de mediu, sunt accesibile pe platforma Observatorul Rural.

Toolkit-ul Rural cuprinde oportunități de finanțare din 26 de fonduri ale UE, începând de la Politica Agricolă Comună până la fonduri de coeziune, Fondul Social European, Orizont Europa, Facilitatea de Redresare și Reziliență, printre altele. Antreprenorii și autoritățile locale din zonele rurale pot identifica fondurile cel mai potrivite pentru a-și sprijini proiectele de dezvoltare.

Noul instrument oferă informații traduse în toate limbile oficiale ale UE. Un instrument interactiv de căutare a finanțării permite utilizatorilor să filtreze schemele existente în funcție de mai mulți factori, inclusiv rolul sau tipul de organizare, activitatea pe care doresc să o implementeze și tipul de sprijin căutat. După restrângerea opțiunilor la cele mai relevante, informațiile cheie despre programele și inițiativele curente sunt disponibile în fișe informative. Aceste fișe explică modul în care fiecare opțiune este relevantă pentru zonele rurale și includ detalii practice, linkuri către apelurile de proiecte și punctele de contact relevante.

Secțiunea de resurse a platformei oferă documente de orientare, rapoarte și ghiduri referitoare la oportunitățile de finanțare UE pentru sectoare specifice, inclusiv conectivitatea în bandă largă, cultură, educație, energie, mediu și turism.

Pentru mai multe informații și acces la platformă, vă rugăm să vizitați link-ul: https://funding.rural-vision.europa.eu/?lng=ro.

IMG_3003 2
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI SLIDER

Unitate în diversitate: ROREG – vocea dezvoltării regionale din România

  • 1600 de experți în dezvoltare regională
  • 8 Regiuni de Dezvoltare
  • Peste 20 de miliarde de euro gestionate de ADR-uri
  • 19 de ani de activitate
  • 1000 de nevoi
  • O SINGURĂ VOCE!

 Acestea au fost câteva dintre reperele discuțiilor din cadrul Adunării Generale a Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională-ROREG, care s-a întrunit la Piatra Neamț în data de 15 februarie 2024.

Cei 8 Directori ai Agențiilor pentru Dezvoltare Regională prezenți la eveniment au găsit cadrul perfect pentru a-și împărtăși realizările anului precedent, planurile pentru anul 2024 și, în special, oportunitatea unor proiecte comune. Abordarea responsabilităților ce decurg din calitatea de Autoritate de Management, dar și stadiul implementării celor 8 Programe Regionale au constituit, de asemenea, prilej de schimb de experiență. În pragul evaluării intermediare pentru perioada de programare 2021-2027, de la finalul acestui an, participanții au atras atenția asupra așteptărilor mari de la ADR-uri, dar și a influenței  acțiunilor curente pentru viitorul dezvoltării regionale.

În cadrul reuniunii de la Piatra Neamț, a fost aleasă și noua conducere a Asociației ROREG. Noul președinte al Asociației ROREG a fost ales domnul Vasile Asandei (ADR Nord-Est), iar vicepreședinți sunt domnul Sorin Maxim (ADR Vest) și doamna Csilla Hegedüs (ADR Nord-Vest).

“Activitatea Agențiilor pentru Dezvoltare Regională se bazează pe un corp profesional valoros, constituit din peste 1600 de experți în specialități asociate dezvoltării regionale. Acest corp profesional atipic, creativ, dar și orientat spre rezultat, trebuie consolidat într-o echipă de elită, a cărei voce să răsune puternic la nivel național și european. Fie că vorbim de experții noștri, fie că vorbim de beneficiarii noștri, Oamenii trebuie să fie principala noastră prioritate. Nu ne vom putea bucura pe deplin de investițiile ambițioase în infrastructură pe care le finanțăm prin programele noastre dacă nu vom dezvolta capacitate administrativă a acestei echipe, angrenată în procese atât de complexe. Vin la conducerea Asociației după o perioadă cu realizări remarcabile, sub conducerea colegului meu Sorin Maxim: descentralizarea Programelor Regionale, implementarea unui proiect ambițios de sprijin pentru autoritățile publice locale din România, care a inclus sesiuni de instruire, tutoriale tip e-learning și o platformă pentru  facilitarea schimbului de informații și experiențe.
Cred în parteneriat și în colaborarea cu alte entități publice și private care ne împărtășesc viziunea de dezvoltare și am credința că în această formulă vom fi coerenți, coordonați în acțiuni și mai puternici la masa negocierilor, dacă ne cunoaștem nevoile, ne respectăm diversitatea și ne exploatăm potențialul”, a declarat Vasile Asandei, președintele ales al ROREG.

–-

Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională  „ROREG” este un organism neguvernamental de utilitate publică, care își propune  să acționeze activ pentru atragerea de investiții și dezvoltarea de proiecte, să asigure reprezentativitatea în relația cu instituțiile naționale și internaționale, să susțină și să îmbunătățească atitudinea favorabilă dezvoltării regionale, în rândul administrației publice locale și centrale, altor instituții și organizații de interes public. Activitatea acestei asociații este în primul rând orientată în folosul cetățenilor din România, care trebuie să beneficieze în mod real de avantajele oferite de atragerea de fonduri nerambursabile prin activitatea celor opt ADR din țară. Mai multe detalii despre activitatea Asociației pot fi consultate aici: www.roreg.eu.

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE NOUTĂȚI

Achizitie servicii organizare eveniment „Digital Innovation Zone Transformare Digitala 2.0” in perioada 28-29 martie 2024 la Iasi

Invitatie de participare cu oferta in vederea in atribuirii contractului ”Servicii organizare eveniment „Digital Innovation Zone Transformare Digitala 2.0” in perioada 28-29 martie 2024 la Iasi”, cod CPV: 79952000-2 ”Servicii pentru evenimente”

1) Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, avand sediul in Piatra Neamt, jud. Neamt, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/ fax: 0233-218071/2, initiaza Procedura Proprie in vederea incheierii contractului de achizitie publica de ”Servicii organizare eveniment „Digital Innovation Zone Transformare Digitala 2.0” in perioada 28-29 martie 2024 la Iasi.

2) Obiectul contractului il reprezinta achizitia de servicii pentru organizarea evenimentului „Digital Innovation Zone Transformare Digitala 2.0” in perioada 28-29 martie 2024 la Iasi, constand in urmatoarele activitati:
– Inchiriere si amenajare spatii desfasurare eveniment in data de 28.03.2024;
– Servicii de catering (2 pauze cafea si 1 masa pranz) in data de 28.03.2024;
– Servicii de catering (2 pauze cafea si 1 masa pranz) in data de 29.03.2024;
– Servicii de restaurant (cina de lucru) pentru data de 28.03.2024;
– Servicii foto-video, inclusiv transmisiune live pe canale de social media in data de 28.03.2024;
– Servicii de gestionare interactiuni ale participantilor in data de 28.03.2024;
– Servicii de traducere simultana (interpretariat) din RO in EN si invers, in data de 28.03.2024;
– Onorarii pentru serviciile prestate de lectori la eveniment;
– Realizare de materiale promotionale,
confom cerintelor autoritatii contractante din Caietul de Sarcini anexat.

3) Data si ora limita stabilite pentru depunerea ofertelor: 20.02.2024, ora 23:55;

4) Limba ofertei: Limba romana;

5) Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: nicoleta.coman@adrnordest.ro. De pe aceasta adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitari de clarificare si comunicarile privind rezultatul achizitiei.

6) Calendarul estimativ al procedurii:
– Data de deschidere a ofertelor: 21.02.2024, ora 09:00;
– Data estimata de evaluare a ofertelor (dupa solicitarea de clarificari si primirea raspunsurilor, daca este cazul): 21.02.2024 – 26.02.2024;
– Data estimata de semnare a contractului: 27.02.2024.

7) Perioada de timp in care ofertantul trebuie sa isi mentina oferta valabila: pana la data de 21.03.2024;

8) Criteriul de atribuire: pretul cel mai scazut in conditiile respectarii cerintelor minime din Caietul de sarcini. In cazul in care, in urma stabilirii clasamentului conform criteriului de atribuire „pretul cel mai scazut”, doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, avand preturi egale, comisia de evaluare va solicita, prin clarificari, noi propuneri financiare. Ofertantii vor transmite documente care contin noi preturi, oferta care va fi desemnata castigatoare fiind cea cu propunerea financiara cea mai mica.

9) Nu se accepta oferte alternative.

10) Valoarea estimata a achizitiei publice/ Sursa de finantare: 104.410,00 lei fara TVA.

Sursa de finantare: bugetul Proiectului ”Digital Innovation Zone EDIH – Manufacturing & Smart Health for Better Business, Life And Health in the North East Romania Region” (eDIH-DIZ).

11) Conditii de calificare:
a) Neincadrarea in situatiile prevazute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016)
b) Neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
c) Neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
d) Neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
e) Ofertantul trebuie sa aiba capacitatea profesionala de a realiza activitatile ce fac obiectul contractului. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul/codurile CAEN din Certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului.

12) Prevederile de la punctele 1) – 11) se completeaza, in situatii incidente, cu dispozitiile Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice si HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice si cu dispozitiile Codului de procedura civila.

13) Caietul de sarcini, care contine specificatiile tehnice minime si obligatorii, pe care operatorul economic are obligatia de a le respecta in intocmirea ofertei precum si alte documente necesare pentru achizitia in cauza, sunt publicate pe site-ul https://www.adrnordest.ro/informatii-de-interes-public/anunturi-achizitii-publice/ si in sectiunea Publicitate Anunturi din SEAP (https://e-licitatie.ro/ )

14) Oferta depusa va contine, obligatoriu, cel putin urmatoarele documente:
> Formularul 1 – Imputernicire (daca este cazul);
> Formularul 2 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 3 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 4 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016;
Certificatele care atesta plata impozitelor, taxelor si contributiilor catre bugetul general consolidat, in conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016, se vor prezenta la solicitarea autoritatii contractante doar de catre operatorul economic a carui oferta prezinta cel mai scazut pret dupa evaluarea ofertelor depuse. Documentele vor fi valabile la data solicitarii si vor fi prezentate si pentru eventualii ofertanti asociati/ subcontractanti.
> Formularul 5 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 6 – Declaratie privind respectarea reglementarilor obligatorii in domeniile mediului, social si al relatiilor de munca si protectia muncii;
> Formularul 7 – Declaratie privind acceptarea Modelului de contract;
> Formularul 8 – Model Acord de Subcontractare (daca este cazul);
> Formularul 9 – Model Acord de Asociere (daca este cazul);
> Formularul 10 – Formular de Oferta si Anexa la Formularul 10 – Propunere Financiara detaliata;
> Formularul 11 – Formular Propunere tehnica si documentele solicitate prin caietul de sarcini;
> Certificatul constatator emis de ONRC sau documente relevante care sa dovedeasca forma de inregistrare si, dupa caz, de atestare ori de apartenenta din punct de vedere profesional (din care trebuie sa rezulte ca operatorul economic are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului). Informatiile cuprinse in aceste documente vor fi reale si actuale la data prezentarii lor.
> Orice documente pe care ofertantul le considera relevante in evaluarea ofertei.

Atentie!
Daca este cazul, Formularele 2, 3, 4, 5 si 6 se vor prezenta si pentru eventualii ofertanti asociati/ subcontractanti, insotite de acordurile de subcontractare/asociere.
Documentele ofertei (documentele de calificare, propunerea tehnica, propunerea financiara etc.) vor fi semnate de catre reprezentantul legal al ofertantului sau de catre persoana imputernicita in acest scop si se vor transmite pe adresa de e-mail: nicoleta.coman@adrnordest.ro (precizata la pct. 5).

Documente suport
Caiet de sarcini
Formulare si Modele
Model de Contract
Reguli aplicabile in desfasurarea procedurii proprii

best tourism villages
NOUTĂȚI

Începe selecția națională pentru BEST Tourism Villages 2024

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) dă startul selecției naționale a localităților care aspiră la titlul de Best Tourism Villages 2024 în cadrul celei de-a patra ediții a competiției internaționale organizate de Organizația Mondială a Turismului (OMT). În fiecare an, prin această inițiativă, sunt identificate exemple remarcabile de destinații pentru turismul rural care se evidențiază prin resurse culturale și naturale deosebite, sustenabilitate economică, socială și de mediu, precum și printr-o infrastructură turistică de calitate.

În urma depunerii candidaturilor și evaluării acestora, România va transmite către OMT cel mult 8 propuneri de destinații turistice, care vor concura cu alte destinații din întreaga lume.

Localitatea candidată trebuie să aibă o densitate scăzută a populației și cel mult 15.000 de locuitori, conform ultimului recensământ, să fie localizată într-un peisaj cu o prezență importantă a activităților tradiționale și să împărtășească valorile și stilul de viață al comunității.

În procesul de evaluare, se vor puncta următoarele criterii de selecție:

  • resursele culturale și naturale,
  • promovarea și conservarea resurselor culturale,
  • durabilitate economică, socială și de mediu,
  • dezvoltarea turismului și integrarea lanțului valoric,
  • guvernanța și prioritizarea turismului,
  • infrastructură și conectivitate,
  • sănătate,
  • siguranță și securitate,
  • materiale de prezentare (video, imagini).

Destinațiile din partea României care vor participa în cadrul competiției mondiale, vor avea șansa de a fi desemnate Best Tourism Villages sau de a fi incluse în Programul Upgrade, prin care vor beneficia de suport din partea OMT și a partenerilor pentru îmbunătățirea domeniilor de activitate identificate ca mai puțin dezvoltate în urma evaluării. 

Destinațiile recunoscute ca Best Tourism Villages, precum și cele selectate pentru a participa în cadrul Programului Upgrade, vor deveni membre ale unei rețele care facilitează schimbul de informații, experiențe și de bune practici. Rețeaua include, de asemenea, experți, parteneri publici și privați din domeniul promovării turismului pentru dezvoltare rurală.

Pentru participarea la concurs, candidaturile vor fi transmise către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, via e-mail, la adresa iulia.dangulea@mturism.ro, până la data de 22 martie 2024.

Formularele necesare sunt disponibile pe site-ul OMT și trebuie completate în limba engleză. Mai multe informații sunt disponibile aici: www.unwto.org/tourism-villages/en  sau https://economie.gov.ro/se-da-startul-selectiei-nationale-pentru-best-tourism-villages-2024/.

Inițiativa Best Tourism Villages a demarat în 2021 și de atunci Organizația Mondială a Turismului a primit aproape 600 de cereri din aproximativ 100 de țări.