Categorie: Regio Nord-Est 2021-2027

Vizual promovare
NOUTĂȚI Regio Nord-Est 2021-2027 SLIDER

Destinație: Europa 2027! Programul Regional Nord-Est pornește la drum

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG organizează vineri, 11 noiembrie 2022, începând cu ora 10:30, conferința „Destinație: Europa 2027! Programul Regional Nord-Est pornește la drum“. Evenimentul de lansare a Programului Regional Nord-Est va avea loc la Rubik Hub și va reuni reprezentanți la nivel înalt ai Comisiei Europene, ai Guvernului României, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Autorității de Management pentru PR Nord-Est, dar și potențiali beneficiari cărora li se adresează oportunitățile de investiții din perioada 2021-2027.

Conferința va aduce în atenția participanților o prezentare a primului Program cu adevărat Regional în Nord-Estul României, dar și angajamentul Autorității de Management de a fructifica lecțiile învățate din exercițiile anterioare de programare, ca premise pentru gestionarea mai eficientă a programului și creșterea capacității administrative în rândul beneficiarilor.

Este de așteptat ca oportunitățile de investiții din perioada 2021-2027 în Regiunea Nord-Est să stimuleze o dezvoltare echilibrată, bazată pe un proces de creștere economică inteligent, durabil și incluziv. Lansarea Programului Regional Nord-Est 2021-2027 marchează un nou început pe drumul dezvoltării regionale și consfințește parteneriatul solid cu autoritățile publice centrale, locale, mediul academic, privat și societatea civilă,  având ca scop îmbunătățirea calității vieții locuitorilor regiunii, reducerea decalajelor de dezvoltare intra și interregionale și creșterea competitivității regiunii la nivel european. Alocarea financiară de 1,75 miliarde euro va fi utilizată pentru ca Nord-Est-ul României să devină un spațiu competitiv, durabil, rezilient si incluziv, unde îți vei dori să locuiești, să lucrezi și să investești!

Participarea la eveniment se realizează pe bază de înscriere prealabilă până miercuri, 09.11.2022, accesând acest link.

imagini_regio
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI Regio Nord-Est 2021-2027 SLIDER

Programul Regional Nord-Est 2021-2027 a fost aprobat de Comisia Europeană

1,75 miliarde euro! Aceasta este suma pusă la dispoziție prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, proaspăt aprobat de Comisia Europeană.

Regiunea Nord-Est primește undă verde spre atingerea dezideratului de a deveni un spațiu competitiv, durabil, rezilient și incluziv, unde îți vei dori să locuiești, să lucrezi și să investești!

Obiectivul general al Programului este stimularea unei dezvoltări echilibrate bazate pe un proces de creștere economică inteligent, durabil și incluziv, care să conducă la creșterea calității vieții și reducerea decalajelor de dezvoltare intra și inter regionale.

Programul Regional Nord-Est 2021-2027 este structurat pe 8 priorități, cu alocări financiare dedicate, după cum urmează:

  1. Nord-Est – O regiune mai competitivă, mai inovativă – 420,07 mil euro
  2. Nord-Est – O regiune mai digitalizată – 101,11 mil euro
  3. Nord-Est – O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul – 391,98 mil euro
  4. Nord-Est – O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă – 277,31 mil euro
  5. Nord-Est – O regiune mai accesibilă – 182,16 mil euro
  6. Nord-Est – O regiune educată – 192,10 mil euro
  7. Nord-Est – O regiune mai atractivă – 120,41 mil euro
  8. Asistență tehnică – 74,23 mil euro

Acum, când avem pentru prima dată un program cu adevărat regional, aici, în Nord-Est, aș spune că ne pregătim dintotdeauna pentru acest rol, de Autoritate de Management. Privim cu entuziasm această nouă provocare, dar înțelegem pe deplin nevoia unei asumări responsabile și profesioniste în tot acest proces. Nu vom fi singuri, ne bazăm pe partenerii noștri din mediul public, universitar, privat si din societatea civila, care au avut și nădăjduim că vor avea în continuare contribuții substanțiale. Ambiția noastră comună este să legăm organic regiunea Nord-Est de Europa, pornind de la nevoile noastre și fructificând oportunitățile de la nivel european. Avem convingerea că vom dezvolta și implementa împreună un Program Regional cu gândul la un viitor mai bun” a declarat Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.

În perioada 9-11 noiembrie 2022, Programul Regional Nord-Est 2021-2027 va fi lansat oficial la Piatra Neamț, în prezența reprezentanților Comisiei Europene, ai Guvernului României, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și AM PR Nord-Est, dar mai ales a celor cărora li se adresează oportunitățile de investiții. Vom reveni cu detalii.

Programul Regional Nord-Est 2021-2027 poate fi consultat pe paginile www.adrnordest.ro și www.inforegionordest.ro.

Programul Regional Nord-Est 2021-2027 – versiunea 13.10.2022  – aprobat Comisia Europeană
Sinteză Programul Regional Nord-Est 2021-2027 – versiunea 13.10.2022  – aprobat Comisia Europeană