Categorie: SLIDER

2023Iasi_0249
NOUTĂȚI SLIDER

Clusterele – motor al ecosistemelor regionale de inovare

În perioada 21-23 noiembrie 2023 a avut loc, la Iași, o nouă ediție a inițiativei Clusters Meet Regions, organizată de Platforma Europeană de Colaborare a Clusterelor (The European Cluster Collaboration Platform), în numele Comisiei Europene, în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Asociația Română a Clusterelor – CLUSTERO.

Această ediție a fost centrată în jurul rolului clusterelor ca parteneri de încredere de dialog în proiectarea, implementarea și monitorizarea continuă a politicilor și programelor de dezvoltare regională, punându-se accent pe specializarea inteligentă, competențe pentru tranziția industrială și antreprenoriat.

Reprezentanți ai DG GROW, DG REGIO, EISMEA, UEFISCDI, Agenției de Inovare  VDI/VDE Innovation,  Steinbeis Europa Zentrum din Baden Württemberg Germania, EURATEX, Asociației Clusterelor de Moda din Toscana Italia, Alianței pentru eco-inovare din Franța, Initiativei Vanguard, Comunității practicienilor în Specializare Inteligentă (S3Cop), dar și consorțiile a 12 proiecte europene de inovare interregională care acoperă domeniile bioeconomie, textile și sănătate, au dat consistență evenimentului și au creat o experiență utilă și captivantă pentru participanți.

 „Sprijinirea clusterelor ar putea avea un efect multiplicator asupra îmbunătățirii competitivității regionale”, consideră Iva Maric, Manager de Program, DG REGIO, Unitatea E2 (România și Croația).

Un accent deosebit s-a pus pe cooperarea internațională și interregională a clusterelor, în relația cu Ucraina și Republica Moldova.

Clusterele reprezintă un ecosistem în care antreprenorii pot crește mai rapid, pot limita anumite riscuri, își pot dezvolta competențe, produse și servicii noi și pot colabora” susține Vasile Asandei, Director General, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

2023 este anul european al competențelor și consider că și clusterele pot juca un rol cheie în recalificarea și perfecționarea personalului la nivel regional”, subliniază Mariella Masselink, Șef de unitate, DG GROW, Comisia Europeană.

A fost un eveniment complex, cu multiple discuții în plen (pornind de la industria textilă, industriile ITC, agroalimentară, energie și mediu, sănătate, turism și bioeconomie până la prezentarea Programelor Regionale pentru finanțarea clusterelor, prezentări ale clusterelor participante la eveniment și sesiuni de matchmaking. Toate au avut scopul de a promova colaborarea interregională, de a facilita schimbul de bune practici, de a încuraja și facilita internaționalizarea.

Cu un număr impresionant de 205 participanți din toată Europa (dintre care 85 au luat parte la evenimentul de brokeraj, unde s-au realizat 158 de întâlniri bilaterale), putem spune cu certitudine că acest eveniment a fost un succes!

Prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 vizăm  sprijinirea structurilor asociative de tip cluster, prin investiții pentru dezvoltarea de resurse CDI împărtășite, furnizare servicii de consultanță și facilitarea schimbului de informații pentru/ între membrii clusterului, animarea clusterului și suport pentru aderarea la rețele de cooperare.

Vă invităm să urmăriți pagina noastră web www.regionordest.ro (secțiunea Prioritatea 1 – O regiune mai competitivă, mai inovativă » Dezvoltarea inovativă a clusterelor) unde vom comunica toate informațiile legate de acest apel.

Galerie foto

4
NOUTĂȚI SLIDER

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est premiată la Go Global Awards 2023

ADR Nord-Est a fost premiată pentru activitatea de promovare a Regiunii Nord-Est ca destinație pentru investiții străine, în perioada 6-8 noiembrie, la evenimentul internațional Go Global Awards din Providence, Rhode Island, SUA.

Go Global Awards este un program de networking de trei zile, sponsorizat de guvernul american, ce reunește, în fiecare an, peste 500 de companii și agenții de dezvoltare economică din lume și oferă cadrul ideal pentru schimburi de idei și colaborare la nivel mondial. Programul este dedicat companiilor private și agențiilor de dezvoltare economică ce oferă produse sau servicii inovatoare, care au succes și au pătruns pe una sau mai multe piețe internaționale sau care au atras investitori externi.

În fiecare an, juriul este format dintr-un grup de experți ce evaluează riguros aplicațiile participanților. Organizațiile selectate din peste 500 de companii și 46 de agenții economice de dezvoltare, au fost invitate să participe la evenimentul live de trei zile, anul acesta desfășurat în parteneriat cu International Trade Council și Rhode Island Commerce Corporation, în SUA. În timpul evenimentului, participanții și-au prezentat afacerile, au făcut schimb de informații, au conceput noi strategii de piață și au stabilit parteneriate valoroase. La finalul celor trei zile, s-au acordat premiile Go Global Awards 2023 în cadrul unei ceremonii.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a fost recunoscută la nivel internațional pentru munca depusă și a fost recompensată în cadrul galei de premiere pentru activitatea de promovare și atragere de investiții străine directe din regiune. Acest premiu vine ca o confirmare a eforturilor constante de a face Nord-Estul României un pol atrăgător pentru investitori din întreaga lume.

La acest eveniment au fost prezenți și alte companii de succes din România, precum :

  • Expertware (Suceava – Bruxelles) – furnizor european de servicii IT
  • Printco (Iași) – furnizor de produse și servicii tipografice
  • Eturia (Piatra Neamț – București) – platforma de servicii turistice
  • Valea celor XII (Dobreni, NT) – unitate de cazare inedită
  • Artesana (Tecuci) – producător lactate
  • Agroest Muntenia (Buzău)  – furnizor de soluții integrate pentru agricultură
1
NOUTĂȚI Reporter Regio SLIDER

Succes brodat într-un atelier din Bârlad, cu sprijin Regio

Reporter REGIO: episodul 20

Succes brodat într-un atelier din Bârlad, cu sprijin Regio

Povești de succes, posibile cu sprijinul Regio Nord-Est 2014-2020                                                                                                                                                                                                                                     

Au pornit de la zero, cu un credit în bancă și dorința de a le fi mai bine copiilor lor. Au învățat să croiască, să brodeze și să dezvolte o afacere în care nu aveau nicio pregătire. Timpul le-a dovedit că au făcut alegerile corecte, iar cifra de afaceri de 1,4 milioane lei în 2022 este doar o consecință a acestor alegeri. Spun că fondurile obținute din POR 2014-2020 pentru echipamentele performante, în valoare de un milion de lei, cu care și-au dotat atelierul i-au „obligat” să se dezvolte în vremuri în care nu mai credeau că pot să o facă. Soții Cărare din Bârlad sunt dovada că dacă vrei, se poate, indiferent de impedimente. În 2006 au realizat că vor mai mult, odată cu venirea pe lume a primului copil. El polițist, ea asistent de farmacie, și-au dorit să aibă un venit extra care să le permită să meargă într-o vacanță, de exemplu, fără să destabilizeze bugetul familiei. Au început o afacere, dar nu aveau să știe că parcursul lor în lumea antreprenoriatului va fi un roller coaster. Povestea soților Cărare este exemplul că se poate să crești o afacere pas cu pas, se poate să iei fonduri europene și să îți utilezi secția de confecții cu echipamente cum doar la ateliere de renume găsești și se poate să ai succes cu produsele gândite și croite de tine.  

Magazin de haine și atelier de retușuri

Primul pas în antreprenoriat, pentru Mihaela și Constantin Cărare, a fost în zona comerțului: un magazin de haine și încălțăminte produse în România. Au făcut un credit în bancă și au înființat un magazin exclusivist în Bârlad ce avea contracte de comercializare doar cu producători români. Mihaela a mai mers în paralel la jobul ei din farmacie încă doi ani, dar pentru că magazinul stagna și nu se putea implica așa cum și-ar fi dorit ca să-l crească, a renunțat la farmacie și s-a dedicat întru totul magazinului. Era perioada de boom economic în care toată lumea cumpăra de toate. Pentru că oamenii mai aveau nevoie de modificări la hainele pe care le cumpărau din magazin, soții Cărare au început să colaboreze cu o croitoreasă pentru a face aceste mici retușuri. Încet, încet această colaborare s-a transformat în job full time și deschiderea unui atelier de croitorie. Atelierul l-au dotat cu ce aveau acasă, cu masă de călcat, fier de călcat, o mașină de cusut SH. Nu știau nimic în acest domeniu, dar au mers pe intuiție.

Parteneriatul cu Belgia

Toată lumea cumpăra de toate până… n-a mai cumpărat. A venit criza financiară, iar comerțul n-a mai mers. Soții Cărare s-au văzut nevoiți să renunțe la magazin și să meargă mai departe cu atelierul de retușuri. „Ne-a fost foarte, foarte greu. Susțineam afacerea din salariul soțului. Când lua salariul, plăteam întâi angajații, iar noi trăiam din ce retușuri se mai făceau”, își aduce aminte Mihaela. Până când… i-a contactat Dominique. Un belgian tânăr care avea o idee în care credea: niște fețe de masă, de forme diferite, personalizate, din piele ecologică. Întâmplarea (sau destinul) face ca un bârlădean, prieten din copilărie cu cei doi soți, vindea mere caramelizate pe băț la un târg din Belgia, iar  Dominique avea standul fix în fața lui. Auzind că este din România, l-a întrebat dacă nu știe pe cineva care are un atelier de confecții și ar putea să îi facă un produs pe comandă. El știa și avea unde să vândă, dar nu avea un producător. Cantitățile pe care voia să le facă nu le putea procura din China sau India așa că a contactat-o pe Mihaela.

Acest tânăr i-a spus Mihaelei că el vine în România măcar să stea de vorbă. „Am zis că dacă tot vine tocmai din Belgia, măcar să îi fac un produs. Am cumpărat niște materiale de la un magazin din apropiere, ce-am găsit, un material lucios. Am făcut niște mostre. Au ieșit atât de urât. Dar nu a contat pentru el. Era mulțumit că-l asculta cineva. Era mai tânăr decât mine, cu multă energie, cu un napron din piele ecologică în mână și a zis că el așa ceva vrea să vândă. Nici măcar nu era conceptul lui, l-a luat de undeva”, povestește, râzând, Mihaela.

           

Business pe termen lung

Atunci le-a povestit Dominique planul lui de afacere gândit pe termen lung. Conceptul lui de business era sa vândă articole horeca unor clienți mari din domeniu. Dar ideea ce îl distingea de alți vânzători era că dacă un client ar fi vrut să cumpere același napron de la el peste 5 ani pentru că s-a uzat unul în restaurant, clientul ar fi avut garanția că la el găsește. Ideea era foarte bună, dar Mihaela și Constantin nu aveau cum garanta că găsesc aceleași materiale și peste 5 ani. Belgienii aveau un plan de dezvoltare, știau ce voiau. Soții Cărare nu aveau niciun plan, trăiau de la o lună la alta. Dar nu au recunoscut niciodată asta. Au mers în negociere de la egal la egal, chiar dacă nu știau nici ce preț să ceară. Dominique a plecat din România cu gândul să găsească niște distribuitori, Mihaela a rămas să facă niște mostrare. „Duceam copilul la școală într-o dimineață și am auzit la radio o reclamă cu târgul de mobilă de la Romexpo. Am zis că sigur la un târg de mobilă vin și cei care vând materia primă pentru canapele, nu? Sincer, nu aveam bani de motorină să mergem până la București. Așa că le-am cerut lor bani. Le-am zis că eu mă duc pe timpul meu, nu că nu am avea bani, iar timpul costă”, povestește Mihaela. S-au dus la Romexpo cu 100 de euro trimiși de Dominique și firma lui și au găsit un furnizor polonez cu care lucrează și astăzi. „L-am întrebat, dacă am nevoie fix de pielea asta ecologică peste 10 ani, o aveți? A zis: sigur ca da! M-a întrebat ce vrem să facem cu materialul? Fețe de masă. Ne-a spus că n-a mai întâlnit așa ceva, că ei fac canapele.. În cele din urmă, i-am trimis mostrarul belgianului, a fost foarte mulțumit și de acolo a început nebunia”, spune Mihaela.

Nevoia de echipamente performante

Își aduce aminte Mihaela cât de greu a cusut pielea aia ecologică. Pentru că, evident, nu avea mașină de cusut specială pentru piele. Ca să alunece acul pe material, uda înainte cu o bucată de vată îmbibată în apă. „Lucram imposibil de greu. Nu credeam că o să reușesc să le fac. Dar trebuia să le fac. Planurile pe care mi le spunea el erau șansa noastră de a răzbi. Noi disponibilitate de muncă aveam, iar el voia să facă ceva diferit pe piață. Voia ceva personalizat, o broderie pe produsul respectiv. Eu știam pe cineva din Bârlad care avea o mașină de brodat. Am făcut niște probe. Îmi aduc aminte că atunci, acum 10 ani, mi-a cerut 40 de cenți pe o broderie pe care acum o facem cu 17 cenți”, povestește Mihaela.

Și-au dorit cu ardoare o mașină de brodat

Au început să facă mostre cu broderie, iar partenerul belgian le prezenta clienților. Toți clienții aveau logo-ul lor pe care doreau să îl personalizeze. Mihaela își aduce aminte că erau comenzi la care partea de broderie era mai scumpă decât manopera. Deși ea le croia, cosea, ambala și le trimitea. Atunci au zis amândoi că își doresc o mașină de brodat și vor face tot posibilul să o cumpere.

Atunci a încolțit ideea unui proiect cu finanțare europeană. Cel la care externalizase broderia începuse să întârzie termenele de livrare, iar soții Cărare nu își permiteau acest lucru. Ei s-au diferențiat în piață tocmai datorită termenelor scurte de livrare, între 5 și 10 zile. Atunci firma parteneră belgiană a venit cu ideea cumpărării unei mașini de brodat. Până la urmă,  pentru că era foarte scumpă, în jur de 60-80 mii euro și amortizarea era lungă, au hotărât să nu investească. „Atunci am spus că vom cumpăra noi o mașină de brodat. Cu credit, cu ce-o fi. Nu aveam nicio idee ce înseamnă o mașină de brodat, eu abia învățasem ce e o mașină de cusut. Ne-am orientat atunci către Start-Up Nation. Nu ne-am încadrat din cauza informațiilor greșite transmise de consultant. Și-au dat seama că au greșit și ne-au dat banii inapoi. Dar noi tot căutam fonduri disponibile”, povestește Constantin.

96 de puncte

În tot timpul acesta, ei au continuat să crească. Au cumpărat două mașini speciale pentru croit pielea, o masă de călcat performantă și alte utilaje SH. Se dezvoltau. La un moment dat, s-au mutat în chirie în alt spațiu și au trecut de la 140 de metri pătrați la 250. De la tăiat la foarfec bucată cu bucată, la masă de croit, de la întins rola de material pe jos și stat în genunchi să taie, la spațiu suficient de desfășurare. „La parter era ok, la etaj era la roșu. Am amenajat clădirea ca să o luăm în chirie. Am zis ok, avem o clădire jumătate goală, o dorință de dezvoltare, niște credite. Hai să vedem cum facem să luăm mașina aia de brodat. Trebuia să mai scoatem bani de undeva. Am discutat cu cineva, treaba lui era doar să vadă dacă și ce șansă de finanțare are un proiect. Ne-a spus din start că firma de consultanță nu ia proiecte care nu au șanse. După câteva calcule, ne-a spus că am lua undeva la 96 de puncte. Și fix atât am luat”, povestește Constantin Cărare.

Finanțarea din POR și psihologia inversă

Ei știau că finanțarea era de 200 mii euro, iar partea de cofinanțare de 30%. Financiar stăteau bine în acte, cifra de afaceri era ok, se încadrau la un credit pentru cofinanțare. Daaar… a venit pandemia. Proiectul a fost aprobat în 2020, în plin lockdown. „Eram aici, în secție, făceam măști când am primit vestea. Nu știam dacă să mă bucur sau să plâng. Era momentul în care totul era închis. Horeca era la pământ. Ne-am pus problema câți bani pierdusem până atunci și dacă merită să mergem mai departe. Era un proiect acceptat, deci trebuia să dăm banii pe consultanță. Mulți. Dar cum să-i dăm dacă nu aveam de unde pentru că totul era închis? Nu mai era nimic din ce gândisem noi inițial”, își aduce aminte Mihaela.

Soții Cărare au gândit o linie completă de confecții textile, toate echipamentele ce urmau să vină prin proiect erau așezate milimetric în planul lor. Aveau schemele desenate pe pereți. Între timp au dezvoltat și conceptul de șorțuri personalizate, articole vestimentare pentru domeniul horeca, coșuri de pâine, suport pentru cuțite, gama se diversificase considerabil. „Ideea inițială a fost a belgianului, dar ce s-a dezvoltat după a fost meritul Mihaelei. Ea le-a gândit detaliu cu detaliu”, spune, mândru, Constantin.

Când au terminat lista de dorințe cu echipamente și au trimis-o către firma de consultanță, aceasta le-a spus că nu e suficient, mai trebuie echipamente de încă 80 de mii de euro. 200 mii euro despre care știau ei erau cei 70% din proiect. De la 60 de mii cofinanțare, acum ajunseseră la 80 de mii și nu se mai încadrau în credit. Era exact suma cât costa mașina de brodat inițial. Toate planurile le erau date acum peste cap. Și pentru că înapoi nu mai puteau da, au preferat să gândească că vor lua mașina de brodat în rate. Iar restul utilajelor era bonus. Îi ajuta psihic gândul acesta. Nu aveau susținere din partea nimănui. Toată lumea era închisă în case, iar ei luau utilaje de 280 mii de euro pentru a face produse pentru domeniul horeca. „Partenerii din Belgia nu ne puteau ajuta. Nimeni nu putea. Începuse nebunia. Se spunea că nu vom mai avea voie să vindem coșuri de pâine, că trebuie să fie totul igienic, că nu vor mai fi meniuri pe masă ca să nu fie atinse de multă lume. Cum o dădeai, tot rău era. Dar am mers înainte”, spune Mihaela.

Acum, în 2023, la finalizarea proiectului, toate utilajele sunt folosite și aduc plus valoare firmei. Un singur om face, datorită utilajelor, munca a trei oameni. Precizia este milimetrică, fără greșeli umane. Afacerea se dezvoltă și începe să pătrundă și pe piața românească din ce în ce mai bine. Au luat chiar și certificare ISO pentru dezvoltarea șorțului. „Când mai plecăm pe undeva, iau geanta cu mostre cu mine. Nu se știe niciodată cu cine pot discuta. Am învățat mult și de la partenerii noștri belgieni. Ei ne-au stat alături la târgul internațional la care am participat, ne-au fost ca o garanție de calitate. Acum că știm parcursul unui proiect cu finanțare europeană, abia îl așteptăm pe următorul”, spune Constantin.

 

Reporter REGIO este o inițiativă ADR Nord-Est, care are în prim-plan promovarea proiectelor de succes ale beneficiarilor noștri, proiecte care au reușit să iasă în evidență aducând plus valoare și impact în comunitate. Într-o perioadă în care predomină știrile negative, vă propunem spre lectură povești frumoase, dar adevărate, menite să întărească credința că „se poate”! Fii parte din poveste!

Ești beneficiar Regio? Lasă-ne să-ți spunem povestea.

Contactează-ne pentru detalii la info@adrnordest.ro

rr19
NOUTĂȚI Reporter Regio SLIDER

De la mierea la pliculeț la roboți, cu sprijin Regio

Reporter REGIO: episodul 19

De la mierea la pliculeț la roboți, cu sprijin Regio

Povești de succes, posibile cu sprijinul Regio Nord-Est 2014-2020                                                                                                                                                                                                                                     

Într-o lume în continuă evoluție și schimbare, în care tehnologia și inovația se îmbină și ating vârfuri nemaiîntâlnite, se evidențiază ușor oamenii care, nu numai că se adaptează și țin pasul cu vremurile, ci le abordează cu entuziasm. Dacian Popa este economist ca formare, dar automatist din pasiune. A pus bazele unei companii care oferă soluții de automatizare a proceselor tehnologice cu ajutorul roboților, în zona de ambalare a produselor, dar nu numai: Micropack Automatizări din Iași. Prin proiectul finalizat recent, cu finanțare din Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare totală de 1,2 milioane lei, cu 913 mii valoare nerambursabilă, consideră că a crescut competitivitatea firmei și acum merge umăr la umăr alături de giganții din domeniul automatizărilor roboților.

De la ambalat miere la pliculeț la roboți

În 2008, după ce a muncit pentru alte companii, a simțit că este pregătit să urmeze calea antreprenoriatului. A adus o mașinărie din China ce trebuia să facă un lucru simplu: să ambaleze miere la pliculeț, adică micro packaging. Mașina însă nu a funcționat. Încercând să repare acel utilaj, l-a întâlnit pe viitorul său asociat, care era automatist și cu ajutorul acestuia a reușit să-l pună în funcțiune. Atunci și-au dat seama amândoi că se pricep să facă acest lucru și, mai ales, că le place. Au devenit parteneri, au deschis un atelier de prelucrări mecanice și au început să construiască utilaje noi de ambalare primară. Pentru că și-au dat seama că orice produs are nevoie de o ambalare: primul strat peste produs este ambalarea primară, urmează ambalarea secundară sau baxarea, apoi cea terțiară sau paletizarea, iar ei puteau să ofere asta clienților cu utilajele făcute intern. Timp de 10 ani au exploatat această nișă cu succes.

Zece ani mai târziu, au avut un contract mai mare de ambalare care a inclus și un robot. Practic, atunci au făcut cunoștință cu robotica. Acesta a fost declicul. „Am zis că asta e calea, a lucrărilor de mare amploare. A fost un an important, plin. Cifrele au fost frumoase. Asta a fost partea plină a paharului. Partea goală a fost că partenerul meu nu a vrut să facem proiecte de mare anvergură, considerând că nu ar trebui să mergem pe roboți pentru că vin la pachet și cu riscuri. Atunci am hotărât să mergem pe căi diferite. Colaborăm în continuare în domeniu, am rămas prieteni, dar nu mai suntem asociați”, își aduce aminte Dacian.

Soluții pentru automatizarea proceselor de ambalare

În 2019 a revenit la ambalarea primară pentru clienți, dar gândul i-a rămas la anul anterior care îi arătase că aceea era direcția bună. Așa că a început să gândească și să ofere soluții clienților săi, mai ales celor din industria alimentară, pentru reconfigurări de trasee tehnologice existente prin automatizarea proceselor de ambalare. Să propună robotizarea proceselor în companii și creșterea productivității fără a fi nevoie de mai mulți angajați. „Un robot nu va înlocui o mașină dedicată, ci o va pune în valoare. Lăsăm roboții să îndeplinească sarcini simple și repetitive sau care afectează sănătatea oamenilor. De foarte multe ori, celulele de automatizare protejează oamenii de sarcini care le pot afecta sănătatea. Fie că vorbim de aplecări multiple, ridicare de greutăți sau lucrul într-un mediu inconfortabil cum sunt depozitele frigorifice sau locurile cu temperaturi foarte ridicate. La fel de important este faptul că soluțiile de automatizare inteligentă reduc la jumătate spațiul utilizat pentru diferite procese”, spune Dacian Popa.

Parteneriat important cu un gigant în automatizare

Ca în orice industrie, există nume de referință și în domeniul roboților și robotizării. Iar unul dintre aceste nume, Kuka, le-a propus un parteneriat în 2020. Kuka este un concern internațional de automatizare cu o cifră de afaceri de aproximativ 4 miliarde euro și aproximativ 15 000 de angajați. „Una din verticalele de bază din robotică este packaging-ul și se pare că noi chiar ne pricepem la asta. Parteneriatul cu Kuka ne-a demonstrat că suntem buni în ceea ce facem. Din cei 5 integratori câți suntem la nivel național, noi ne pricepem la automatizarea procesului de ambalare”, spune Dacian. Așadar, Kuka pune la dispoziţie roboții, iar Micropack face automatizarea pentru ambalarea şi manipularea de mărfuri.

Echipamente software și hardware prin POR 2014-2020

Pentru că „resursele erau limitate, iar nevoile nelimitate”, Dacian a depus proiect pentru  achiziționarea de tehnologie inovativă pentru proiectare și fabricare utilaje, cu finanțare nerambursabilă din Programul Operațional Regional 2014-2020. Și-a cumpărat, printre altele, un soft specializat pe proiectare, construire și simulare virtuală a proceselor de fabricație, integrând diverse echipamente: un robot industrial pentru debitare table complet dotat, un fascicul laser pentru acel robot, un CNC, o cameră vision cu sistem laser de siguranță, dar și o imprimantă 3D de care este foarte mândru. „Noi avem acest avantaj major. Cu ajutorul fondurilor ne-am utilat și avem și software și hardware care să ne ajute să fim competitivi în viitor. Piesa care conține softul de proiectare ne scade efortul de programare a roboților cu 40%. Avem și camera vision care dă coordonatele unui robot pentru a identifica, a localiza, a apuca și a sorta diverse produse și poate fi folosit la 8 roboți în cascadă. Imprimanta 3D pe care am cumpărat-o, acum 3 ani nu exista. Am fost vizionar când am pus-o în proiect. Se pot face piese de avion cu ea. E prezentă în unitățile militare din SUA. Întâlnește și dezideratul meu în calitate de antreprenor de ani de zile: înainte de a apăsa pe buton, îmi spune cât costă și în cât timp este gata”, povestește Dacian cu entuziasm despre echipamentele care îl ajută atât de mult în business-ul său. Tot el spune că fără fonduri i-ar fi fost mult mai greu, acum deschizându-i-se mult mai multe uși și oportunități.

Sortare de deșeuri cu roboți și un soft ERP

Ca planuri de viitor, Dacian și echipa sa visează să ajungă în afara granițelor cu soluția sortării de deșeuri cu roboți. Chiar dacă ideea este a unor canadieni, vrea ca soluția automatizării să fie a lui. Erorile de sortare sunt frecvente la colectarea sau depozitarea materialelor reciclabile, fie din neatenția utilizatorilor, fie din lipsa de informații. Roboții pot analiza și sorta mult mai rapid deșeurile decât omul. Prin accelerarea procesului de sortare a materialelor reciclabile, cantitatea totală de materiale care poate fi reciclată și reutilizată eficient este mult mai mare. Tot ca proiect de viitor ar fi digitalizarea companiei cu un sistem ERP. O soluție pentru digitalizare este, bineînțeles, apelul „Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către creșterea intensității digitale“- Apel Pilot în parteneriat cu Banca Mondială.

Se bazează pe motto-ul lui Peter Drucker care spune că „Cel mai bun mod de a prezice viitorul este să îl creezi”. Lucrează cu nume mari din industria alimentară și implică toate resursele companiei în aceste proiecte. Poate transforma procesele de ambalare manuală în procese robotizate în orice domeniu și oferă inclusiv soluții de robotizare care se pot închiria. În momentul de față, Micropack Automatizări are clienți în lista de așteptare pentru următorii 20-30 de roboți. Deși știe că mulți antreprenori consideră robotizarea o cheltuială mai mult decât o investiție, Dacian vrea să demonstreze că, în timp, este un câștig, mai ales având în vedere lipsa acută de oameni pe piața muncii. Tot el mai spune că „Odată ce te apuci să faci automatizări, ești împlinit din punct de vedere profesional. E ca un microb. Noi nu ne plictisim niciodată. Venim la job ca la joacă”.

Reporter REGIO este o inițiativă ADR Nord-Est, care are în prim-plan promovarea proiectelor de succes ale beneficiarilor noștri, proiecte care au reușit să iasă în evidență aducând plus valoare și impact în comunitate. Într-o perioadă în care predomină știrile negative, vă propunem spre lectură povești frumoase, dar adevărate, menite să întărească credința că „se poate”! Fii parte din poveste!

Ești beneficiar Regio? Lasă-ne să-ți spunem povestea.

Contactează-ne pentru detalii la info@adrnordest.ro

7
NOUTĂȚI Reporter Regio SLIDER

O afacere pentru siguranța caselor noastre

Reporter REGIO: episodul 18

O afacere pentru siguranța caselor noastre

Povești de succes, posibile cu sprijinul Regio Nord-Est 2014-2020

Au început ca un business de familie, în 2014, în curtea părinților, într-un domeniu de nișă: producția de pălării de coșuri de fum. De atunci, au implementat două proiecte cu finanțare europeană din POR 2014-2020, au depășit o cifră de afaceri de 3,5 milioane euro și au ajuns un nume important în domeniul producției de sisteme profesionale de coșuri de fum cu tubulatură ceramică și din inox, certificate la nivelul Uniunii Europene.

Răzvan Anăstăsoaie și Liviu Baltă, unul din Bacău, celălalt din Cluj, s-au cunoscut în copilărie într-o tabără și au păstrat legătura de-a lungul timpului. Viața i-a adus în postura de cumnați, soțiile lor fiind surori, dar și asociați în compania pe care au înființat-o împreună în Comănești, AB Group Ceramics SRL. Sub numele Kaminhorn, au amenajat un fel de garaj în curtea părinților și au organizat o mică linie de producție de pălării de coșuri de fum din beton.

De la accesorii de coș de fum la coșuri ceramice

Răzvan venea din zona de vânzări în domeniul materialelor de construcții, iar la ultima firmă la care a lucrat vindea elemente de coș de fum și de ventilație. Clienți din toată țara cereau și aceste accesorii, pălăriile de coș de fum. Era cerere, dar ofertă… nu prea. Existau doar două produse pe piață. Așa a încolțit ideea unei afaceri. Au copiat un model deja existent, l-au dezvoltat și l-au dus la un alt nivel. În câteva luni, au certificat produsul, iar într-un an de zile pălăria de coș de fum făcută la Comănești a intrat în marile magazine de bricolaj din toată țara. „În 2015, ne-am dat seama că această parte a activității este o nișă destul de mică. Nu făceam cine știe ce cifre. În primul an, am avut o cifră de afaceri de 50 mii euro. Era puțin. Și ne-am gândit cum să dezvoltăm mai departe. Aveam două opțiuni: să facem tot elemente din beton, bolțari, pavele, borduri sau să facem tot sistemul de coșuri de fum profesionale. Ultima idee ne-a surâs mult mai tare. Când ne-am documentat mai bine, ne-am dat seama că un coș de fum este partea cea mai sensibilă a unei locuințe. Iar prin ceea ce facem noi, punem casa clientului în siguranță. În 2016, am început să producem coșuri de fum ceramice și suntem singurul brand românesc de coșuri de fum ceramice. Concurența noastră sunt firme multinaționale din Europa”, spune Răzvan Anăstăsoaie.

Primul proiect european

Nevoia de dezvoltare și extindere a capacității de producție, dar și de diversificare a produselor a condus la primul proiect cu finanțare europeană, în 2017. Au obținut 160 de mii de euro nerambursabili, bani care s-au transpus în utilaje de ultimă generație și care i-au ajutat să crească, spune Răzvan. „A fost prima experiență cu fondurile europene și ne-a ajutat să mărim capacitatea de producție. La început, toată lumea ne zicea că nu vom primi fonduri. Dar noi aveam un scop și l-am dus la capăt. Nu ne-am lăsat influențați. Una din cheile succesului este să nu renunți. Ne-am făcut un plan, știam ce ne dorim, am simțit că asta vrem să facem. Dincolo de toate beneficiile financiare pe care le aduce un business este și partea de împlinire a scopului pe care îl ai în viață, profesional vorbind. În antreprenoriat există partea de intuiție, iar noi am simțit că e bine”, povestește Răzvan. În 2019 au început și producția de coșuri de fum din inox.

Al doilea proiect

La începutul lui 2020 a urmat cel de-al doilea proiect prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare totală de 4,4 milioane lei, cu 2,6 milioane lei asistență financiară nerambursabilă. Acest proiect a început mai greu din cauza pandemiei și ce a presupus aceasta: timpi mari de răspuns sau de producție a utilajelor. De exemplu, un echipament care avea inițial termen de producție de 8-10 săptămâni, a ajuns la 200 de zile lucrătoare. Dar proiectul a fost finalizat cu succes anul acesta, în iunie, și s-a axat pe diversificarea producției și a produselor. S-au orientat către un lucru de viitor pe care l-au observat la târgurile internaționale la care au participat: partea de ventilație a clădirilor. Mall-urile, restaurantele, clădirile mari au nevoie de o parte de aerisire, o tubulatură care să scoată afară aerul viciat și să introducă un alt aer proaspăt. „În restaurante este o piață mai dezvoltată în România, dar e dezvoltată cu tubulatură din tablă zincată, noi lucrăm în inox. În afară, se folosește doar inox. Aici am văzut noi o diversificare a gamei de produse printr-un proiect cu o valoare mare. Am zis că e mai bine să visăm și să gândim grandios, cu valori mari”, spune Răzvan.

Singurul producător român expozant la Târgul din Verona

Anul trecut, Kaminhorn a participat, prin proiect, la cel mai mare târg de profil în domeniu, la Verona. Progetto Fuoco reunește cei mai importanți producători pe zona de sisteme de încălzire, iar din 800 de participanți Kaminhorn a fost singurul producător român ca expozant. Au avut foarte multe cereri la acel târg, inclusiv din Uruguay, și au realizat că participarea la un târg de asemenea anvergură le dă încredere că fac bine ceea ce fac. Chiar dacă nu aveau toate utilajele ajunse pe linia de ventilație, au păstrat legătura cu clienții și au reluat discuțiile recent, când linia a fost completă. De altfel, Răzvan și Liviu și-au promis că vor participa la astfel de târguri cu fiecare ocazie pentru că sunt o sursă valoroasă de informație și au parte de multă vizibilitate.

Valorile comune au format o echipă

Cei doi cumnați spun că se bazează foarte mult și pe echipa pe care și-au format-o. Au 40 de angajați în toate departamentele, iar în ultimii ani, au reușit să atragă oameni de calitate, din diverse orașe ale țării, cu experiență, care inspiră și care îi determină pe cei de lângă ei să înflorească. Sunt motivați, vin cu idei care dezvoltă firma și dau energie. Sunt oameni care au aceeași viziune și cred în dezvoltare și evoluție. În același timp, parteneriatul dintre cei doi, format în baza unor valori comune, dă roade și le aduce împlinire și dezvoltare. „Dacă pleci la drum cu ideea doar de a face bani, pleci singur. Dacă pleci cu ideea de a dezvolta ceva, nu ai cum sa nu atragi și alți oameni. În cazul nostru, suntem doi parteneri, dar ne-am ales din companie încă 3-4 persoane într-un grup de top management pe care îi implicăm în decizii și de la care ascultăm idei. Un business dacă e făcut bine și cu integritate și încredere, este un prilej de a dezvolta o relație cu cineva. Am colindat Europa împreună, am mers la târguri, ne-am luat și familiile cu noi pe unde am mers, am petrecut timp împreună. Business-ul ne-a făcut să ne creăm niște amintiri împreună care ne-au dezvoltat relația”, povestește Răzvan Anăstăsoaie.

Kaminhorn deține, în momentul de față, în jur de 10% din cota de piață în zona coșurilor de fum din România. Cifra de afaceri a crescut vizibil în fiecare an, ajungând de la 50 de mii de euro, la 3,5 milioane de euro, o evoluție care nu ar fi fost posibilă fără cele două proiecte cu finanțare europeană prin POR, povestește Răzvan. La sfârșitul anului trecut au deschis un showroom în Cluj, iar anul acesta, unul în București. Ținta lor este să înceapă să vândă în Europa de Vest, iar în maxim trei ani să se extindă pe alt continent. Pentru viitor, deja au conturată o direcție: linii automatizate cu roboți. „Încă de când am depus acest proiect, am început să ne gândim la următorul. Proiectul abia finalizat a fost gândit pentru locația asta, dar ne-am dat seama că ne trebuie alt spațiu. Pe partea de utilaje, deja știm ce ne trebuie ca să trecem la următorul nivel. Care este următorul nivel? Un proiect de 2-3 milioane de euro. Știm producătorii, am fost, i-am văzut, pe unii dintre ei îi cunoaștem, știm ce înseamnă partea de roboți, de linii automatizate. Concurența noastră din Polonia, Franța sau Ucraina deja face la nivelul ăsta. Dacă vrem să ajungem acolo, să acoperim o cotă de piață și din Europa sau alte zone, aici este nivelul de investiție. Probabil următorul proiect va fi la minim 2 milioane de euro. Noi tot timpul căutăm proiecte pentru că în producție trebuie să îmbunătățești continuu ca să menții un nivel ridicat al așteptărilor”, spune Răzvan.

Reporter REGIO este o inițiativă ADR Nord-Est, care are în prim-plan promovarea proiectelor de succes ale beneficiarilor noștri, proiecte care au reușit să iasă în evidență aducând plus valoare și impact în comunitate. Într-o perioadă în care predomină știrile negative, vă propunem spre lectură povești frumoase, dar adevărate, menite să întărească credința că „se poate”! Fii parte din poveste!

Ești beneficiar Regio? Lasă-ne să-ți spunem povestea.

Contactează-ne pentru detalii la info@adrnordest.ro

slider_P2
NOUTĂȚI Regio Nord-Est 2021-2027 SLIDER

Primul apel de proiecte lansat în cadrul Programului Regional Nord-Est: Transformarea digitală a IMM-urilor

Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027 publică astăzi, 21 august 2023, Ghidul Solicitantului pentru Apelul PR/NE/2023/PI2/RSO1.2/1 “Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către creșterea intensității digitale“- Apel Pilot în parteneriat cu Banca Mondială, Prioritatea 2 „O regiune mai digitalizată”.

Prin acest apel-pilot, dezvoltat în parteneriat cu Banca Mondială, se urmărește transformarea digitală a IMM-urilor din Regiunea Nord-Est prin investiții pentru sprijinirea utilizării de instrumente, echipamente și servicii digitale.

 

Apelul de proiecte este necompetitiv, iar cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada: 1 octombrie 2023, ora 10:00 – 30 noiembrie 2023, ora 10.00.

Care este alocarea financiară ? 
31.000.000 Euro (26.350.000 Euro FEDR + 4.650.000 mil. Euro BS).

Cine poate solicita finanțare ?

  • Microîntreprinderi care propun investiții în Regiunea Nord-Est, în mediul urban
  • Întreprinderi mici și mijlocii care propun investiții în Regiunea Nord -Est, în mediul urban sau rural

*Întrucât în cadrul apelului se urmărește  creșterea nivelului de intensitate digitală a IMM-urilor care nu desfășoară activități în domeniul TIC, sunt neeligibile pentru a primi sprijin în cadrul prezentului apel și IMM-urile care, la data depunerii cererii de finanțare, au autorizate coduri CAEN aferente domeniului de activitate TIC

Ce tipuri de activități vor fi sprijinite?

  • servicii de consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de digitalizare de care are nevoie IMM-ul, cu condiția ca soluțiile tehnice identificate și descrise în Studiul de fezabilitate digitală, să facă obiectul investițiilor din cadrul proiectului aferent cererii de finanțare
  • achiziționarea de hardware TIC și a altor dispozitive și echipamente aferente, inclusiv pentru E-Commerce, IoT (Internet of Things), etc., precum și cheltuieli de instalare, configurare și punere în funcțiune
  • realizarea de rețele LAN/WiFi
  • achiziționarea licențelor software, achiziționarea și/sau dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente, pentru gestiune financiară, gestiunea furnizorilor, resurse umane, logistică, implementarea RPA (Robotic Process Automation), ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Mangement), pentru sisteme IoT (Internet of Things) și AI (Artificial Intelligence), soluții E-Commerce, mail-room-uri digitale, realitate virtuală/augmentată, tehnologii Blockchain, etc. și integrarea acestora în BTP (Business Technology Platform), acolo unde este cazul.
  • achiziționarea unui website de prezentare a companiei
  • servicii social media pe perioada implementării proiectului
  • achiziționarea/utilizarea pe perioada de implementare a proiectului, a unui nume de domeniu nou
  • servicii de trecere a arhivelor din analog/dosare/hârtie în digital indexabil
  • achiziția de servicii de tip Cloud Computing pe perioada de implementare a proiectului
  • achiziționarea de servicii pentru consolidarea securității cibernetice aplicabile pentru software/ găzduire/rețele, pe perioada de implementare a proiectului
  • instruirea de către terți a personalului care va utiliza produsele implementate/achiziționate și a personalului care va asigura mentenanța, daca este cazul, în situația în care acest serviciu nu este inclus în prețul de furnizare al echipamentelor/software-ului.
  • servicii de auditare tehnică – un raport de audit tehnic care confirmă îndeplinirea/utilizarea tehnologiilor DESI 2019 asumate în cererea de finanțare

* Pentru justificarea investițiilor aferente proiectelor de digitalizare propuse de către solicitant în cadrul prezentului apel, se va elabora un Studiu de fezabilitate digitală. Soluția de digitalizare propusă pentru finanțare în cadrul Studiului de fezabilitate digitală trebuie să conducă la atingerea unui nivel ridicat de intensitate digitală conform DESI 2019.

Ce aduce nou acest apel ?

Prezentul apel este unul de tip „Pilot” la nivel regional, având condiții de implementare specifice, care să permită măsurarea impactului generat de proiectele care vor fi finanțate, utilizând o metodă de cercetare statistică, aplicată de către Banca Mondială, în cadrul unui proiect aprobat și susținut financiar de către Comisia Europeană.

* Înainte de deschiderea apelului în MySMIS2021/SMIS2021+, va fi disponibilă o platformă online, în vederea înregistrării potențialilor solicitanți care doresc să implementeze proiecte de investiții orientate către creșterea nivelului de intensitate digitală. Aceasta va fi utilizată și pentru desfășurarea unui proces de preselecție bazat pe informațiile furnizate de către potențialii solicitanți cu privire la condițiile de eligibilitate https://survey.wb.surveycto.com/collect/romania_baseline_p2?caseid=. Platforma va fi deschisă pentru înregistrări până pe 15 septembrie 2023.

Descarcă Ghidul Solicitantului!

Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Est 2021-2027 sunt disponibile aici.

Sanatate
NOUTĂȚI SLIDER

ADR Nord-Est se implică în gestionarea Programului de Sănătate

La sfârșitul lunii iulie 2023, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) Acordul-cadru pentru delegarea unor funcții privind implementarea Programului Sănătate, devenind, astfel, Organism Intermediar pentru prioritățile 1, 2, 3, 4 și 7, finanțate în cadrul acestui Program din Fondul European de Dezvoltare Regională. 

Programul Sănătate (PS) este un program multifond (finanțare FSE+ și FEDR), cu o alocare totală de 5,88 mld. euro, care vine în sprijinirea implementării Strategiei Naționale de Sănătate 2022-2030 prin finanțarea de investiții atât în asistența prespitalicească și spitalicească, cât și în reziliența sistemului de sănătate. Programul va sprijini, de asemenea, intervenții care vizează dezvoltarea de soluții de cercetare și inovare în domeniul medical și dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor digitale pentru facilitarea accesului la informație și educație.

Programul Sănătate se adresează tuturor nivelurilor sistemului de îngrijiri de sănătate pentru a răspunde, în timp adecvat și în condiții de calitate, nevoilor actuale de îmbunătățire a accesului la servicii de diagnostic și tratament, dar și nevoilor de servicii de prevenție primară și secundară.

Programul Sănătate are șapte priorități, iar pentru cinci dintre acestea (1, 2, 3, 4 și 7) ADR Nord-Est este Organism Intermediar:

  • Prioritatea 1: Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive
  • Prioritatea 2: Servicii de reabilitare, paliație și spitalizări pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populației, impactului dizabilității și profilului de morbiditate
  • Prioritatea 3: Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate
  • Prioritatea 4: Investiții în infrastructuri spitalicești noi
  • Prioritatea 5: Abordări inovative în cercetarea din domeniul medical
  • Prioritatea 6: Digitalizarea sistemului medical
  • Prioritatea 7: Măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant

În îndeplinirea funcțiilor delegate, OI ADR Nord-Est va fi responsabil cu managementul și gestionarea proiectelor contractate spre finanțare din FEDR de la nivelul Regiunii Nord-Est, în valoare de aproximativ 750 milioane euro.

Una dintre cele mai ample și așteptate investiții în sănătate, construirea Spitalului Regional de Urgență Iași își va continua parcursul început în 2019 grație sprijinului oferit de acest Program.

Detalii suplimentare privind Programul Sănătate pot fi găsite aici.

pr-nord-SDT
NOUTĂȚI Regio Nord-Est 2021-2027 SLIDER

Lansare apeluri Strategii de Dezvoltare Teritorială

Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027 lansează astăzi, 21.07.2023, Documentul Cadru de Implementare a Dezvoltarii Urbane, pentru apelurile de strategii de dezvoltare teritorială (SDT) PR/NE/2023/DUI/1 şi PR/NE/2023/DUI/2:

Apel PR/NE/2023/DUI/1 – pentru municipiile reşedință de județ din Regiunea Nord-Est
Scopul acestui apel este de a selecta strategiile conforme şi admisibile depuse de municipiile reşedință de județ în vederea accesării finanțărilor disponibile pentru dezvoltare urbană din PR Nord-Est 2021-2027 (prioritățile P2, P3, P4, P6, P7).

Data lansării apelului de Strategii de Dezvoltare Teritorială (SDT): 21.07.2023.
Data începerii depunerii de Strategii de Dezvoltare Teritorială (SDT): 21.08.2023.
Data și ora închiderii apelului de Strategii de Dezvoltare Teritorială (SDT): 29.12.2023, ora: 14.00.
Data și ora închiderii apelului de Strategii de Dezvoltare Teritorială se referă la data-limită de depunere a documentelor strategice de către municipiile reședință de județ pentru etapa de verificare a conformității administrative și a admisibilității SDT.

Solicitanți: Unități administrativ teritoriale municipii reşedință de județ
Mecanism de selecție: necompetitiv, depunere continuă a strategiilor

Apel PR/NE/2023/DUI/2 – pentru municipiile (altele decât municipii reşedință de județ) si oraşele din Regiunea Nord-Est
Scopul acestui apel este de a selecta strategiile conforme şi admisibile depuse de municipii (altele decât municipiile reşedință de județ) şi oraşe în vederea accesării finanțării din Prioritatea 7 a PR Nord-Est 2021-2027.

Data lansării apelului de Strategii de Dezvoltare Teritorială (SDT): 21.07.2023.
Data începerii depunerii de Strategii de Dezvoltare Teritorială (SDT): 21.09.2023.
Data și ora închiderii apelului de Strategii de Dezvoltare Teritorială (SDT): 19.01.2024, ora: 14.00.
Data și ora închiderii apelului de Strategii de Dezvoltare Teritorială se referă la data-limită de depunere a documentelor strategice de către municipii (altele decât municipiile reședință de județ) și orașe pentru etapa de verificare a conformității administrative și a admisibilității SDT.

Solicitanți: Unități administrativ teritoriale municipii (altele decât municipiile reşedință de județ) şi oraşe din Regiunea Nord-Est
Mecanism de selecție: necompetitiv, depunere continuă a strategiilor

Documentele se vor transmite în format electronic (PDF) prin intermediul poștei electronice (email-ului) pe adresa adrnordest@adrnordest.ro sau se vor depune la sediul ADR Nord-Est, în format digital.

Documente suport: Documentul Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane (inclusiv anexele).

Solicitanții pot formula solicitări de clarificări în ceea ce privește datele/informațiile cuprinse în  Documentul Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane, inclusiv anexele acestuia, pe întreaga durată a apelului de Strategii de dezvoltare teritoriala, începând cu data lansării apelului până la data închiderii acestuia, astfel:

  • La sediul Biroului Regional de Informare din Piatra Neamt, Str. Lt. Draghescu, nr. 9
  • Prin telefon, apeland numarul 0233224167
  • Prin email, la  adresa  info@adrnordest.ro.  Termenul de răspuns la solicitările electronice este de 10 zile lucrătoare de la data transmiterii solicitării.

Documente suport
Documentul Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane
Anexe DCI

IMG_2305
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI Regio Nord-Est 2021-2027 SLIDER

Conferința dedicată Apelului „Transformarea digitală a IMM-urilor” [post-eveniment]

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord–Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Est, împreună cu Banca Mondială a organizat ieri, 19 iulie, la sediul Rubik Hub din Piatra-Neamț, conferința dedicată Apelului “Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către creșterea intensității digitale“.

Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 50 de participanți interesați să-și transforme afacerea din punct de vedere digital cu ajutorul unei finanțări prin Programul Regional Nord-Est. S-a discutat despre avantajele digitalizării, s-au expus soluții la problemele întâmpinate într-un proces de digitalizare și, mai ales, s-au aflat condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de finanțare.

Łukasz Marć, Senior Economist, ca reprezentant al Băncii Mondiale, a povestit de ce a ales să lucreze cu Agenția pentru Dezvoltare Nord-Est într-un proiect pilot de cercetare unic în România în domeniul digitalizării și de ce IMM-urile din regiunea Moldovei au nevoie de digitalizare. Tot el a enumerat și avantajele completării chestionarului de evaluare a maturității digitale a IMM-urilor și cum acest studiu va oferi o imagine mai clară asupra nevoilor de digitalizare a afacerilor din regiune.

Digitalizarea este un proces esențial al dezvoltării societății în viitor, dar nu trebuie să se desfășoare haotic! În primul rând, este nevoie de o bună înțelegere a conceptului, de identificarea corectă a nevoilor și de adoptarea celor mai potrivite instrumente în funcție de specificul fiecărei afaceri. Evenimentul de astăzi a atins toate aceste paliere și ne exprimăm speranța că cei mai mulți dintre participanți vor ajunge și beneficiari de finanțare pentru apelul dedicat digitalizării din Programul Regional Nord-Est. În plus, suntem onorați că Banca Mondială  a ales Regiunea Nord-Est pentru acest proiect pilot, în cadrul căruia lucrăm împreună pentru a înțelege provocările cu care se confruntă întreprinderile mici și mijlocii în regiune și, ulterior, impactul așteptat al finanțărilor dedicate digitalizării a declarat Vasile Asandei – Director General ADR Nord-Est

––––-

Apelul “Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către creșterea intensității digitale“ pune la dispoziția antreprenorilor din Regiunea Nord-Est o alocare financiară de 31 milioane euro din Programul Regional Nord-Est 2021-2027, pentru activități de tipul:

  • servicii de consultanță/ analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de digitalizare de care au nevoie IMM-urile
  • achiziționarea de hardware TIC și a altor dispozitive și echipamente, inclusiv pentru E-Commerce, IoT (Internet of Things), precum și cheltuieli de instalare, configurare și punere în funcțiune
  • realizarea de rețele LAN/ WiFi
  • achiziționarea licențelor software, achizitionarea și/ sau dezvoltarea și/ sau adaptarea aplicațiilor software, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente, pentru gestiune financiară, gestiunea furnizorilor, resurse umane, logistică, implementarea RPA (Robotic Process Automation), ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Management), pentru sisteme IoT (Internet of Things) și AI (Artificial Intelligence), soluții E-Commerce, mail-room-uri digitale, realitate virtuală/augmentată, tehnologii Blockchain, etc. și integrarea acestora în BTP (Business Technology Platform)
  • instruirea personalului care va utiliza produsele implementate/ achiziționate și a personalului care va asigura mentenanța
Vizual lansare P6 Educatie Municipii slider
NOUTĂȚI Regio Nord-Est 2021-2027 SLIDER

Consultare publică privind Ghidul Solicitantului pentru “Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul timpuriu (antepreșcolar și preșcolar), primar, gimnazial, liceal, învățământul profesional, inclusiv dual”, apelul dedicat Municipiilor reședință de județ și Municipiilor

Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027 lansează astăzi, 12 iulie 2023, în consultare publică, Ghidul Solicitantului pentru “Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul timpuriu (antepreșcolar și preșcolar), primar, gimnazial, liceal, învățământul profesional, inclusiv dual”, apelul dedicat Municipiilor reședință de județ și Municipiilor, Prioritatea 6 „O regiune educată”

Obiectivul acestei priorități este îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online.

Acțiunile sprijinite in cadrul acestui apel vizează:

  • Crearea/ modernizarea/ extinderea/dotarea unităților de învățământ;
  • Achiziționarea de mijloace de transport școlar electrice (echipate pentru transportul elevilor cu dizabilități);
  • Stații de încărcare electrică instalate la nivel de unitate școlară;
  • Digitalizarea unităților prin platforme digitale de comunicare și schimb de documente, baze de date, biblioteci virtuale, dotări cu infrastructura de proiectare și mapare video, tablete, echipamente IT, software educaționale asociate învățământului on-line, etc.;
  • Infrastructura sportiva asociata unităților de învățământ, etc;
  • Modernizarea/ extinderea campusurilor profesionale integrate pentru educație și formare profesională;
  • Modernizarea/ extinderea atelierelor inteligente în învățământul secundar.

Categorii de beneficiari eligibili:

Solicitanții eligibili in cadrul acestui apel de proiecte sunt

  • Unități administrativ-teritoriale municipii
  • Parteneriate dintre municipiu și comune/oraşe/municipii din: zona funcţională urbană (Z.U.F) / zona metropolitana (Z.M) / Servicii desprinse din aparatul Primăriei care au în administrare infrastructura educațională;

Alocarea financiară la nivelul Regiunii Nord-Est în cadrul acestui apelul de proiecte este de 83,86 milioane euro, din care 54,5 mil euro din FEDR .

Pentru observații și/sau propuneri, vă rugăm să folosiți interfața https://www.adrnordest.ro/comentariiGhid/P6EducatieMRJsiMA1/Apel1/ care vă oferă posibilitatea de a vă formula comentariile direct pe documente. Toate propunerile sunt binevenite, dar vă rugăm să aveți în vedere că aceasta este unica modalitate în care vom prelua observațiile dumneavoastră, pentru a le putea centraliza cu ușurință și a le analiza într-un mod sistematizat.

Perioada de consultare publică este de 15 zile lucrătoare de la data lansării, până la data de 2 august 2023.

Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Est 2021-2027 sunt disponibile aici.

Documente suport
 Ghidul Solicitantului “Investiții în clădirile publice în vederea creșterii eficienței energetice”, MRJ și Municipiilor, P3
> Link interfață trimitere observații și/sau propuneri