eDIH-DIZ – Digital Innovation Zone
Primul hub european de inovare digitală (eDIH) din regiunea de Nord-Est
A fost lansat în iunie 2019, la inițiativa Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și oficializat în luna decembrie a aceluiași an, pe baza angajamentului mai multor entități publice și private din regiune, cu experiență în inovarea la scară și soluții digitale.
Aceste entități furnizează expertiză, soluții, programe și profesioniști pentru a sprijini transformarea și inovația digitală în rândul IMM-urilor și instituțiilor publice din sectoarele de sănătate și producție.
Ce este un Hub European de inovare digitală?
Hub-urile europene de inovare digitală (EDIH) reprezintă ghișee unice specializate în sprijinirea companiilor pentru a face față provocărilor digitale și pentru a deveni mai competitive. Aceste entități au o prezență la nivel regional și au o înțelegere profundă a nevoilor și problemelor cu care se confruntă companiile din zona respectivă. Prin intermediul rețelei EDIH, aceste hub-uri facilitează schimbul de bune practici și oferă competențele necesare care pot să nu fie disponibile la nivel local. Cu sprijinul hub-urilor EDIH, companiile au acces la servicii inovatoare și programe de formare care contribuie la promovarea transformării digitale.
Digital Innovation Zone (DIZ) în calitate de EDIH, sprijină companiile și administrația din regiune, să devină mai competitive oferind acces la 4 tipuri de servicii suport:
- Test before invest – accesul la expertiză, know-how, facilități de testare, pilotare și experimentare în vederea stabilirii efortului investițional, a eficienței și impactului în business, prin integrarea unei tehnologii digitale noi.
- Dezvoltarea de competențe digitale – instruiri, training uri în dezvoltarea de competențe digitale avansate, evaluarea și dezvoltarea capacității inovative a IMM-urilor.
- Acces la finanțare – consultanță privind accesarea de fonduri europene și programe naționale în aria digitalizării, acces la instituții și soluții financiare și investitori, identificarea sursei de finanțare potrivite și dezvoltarea de competențe în utilizarea instrumentelor de finanțare.
- Acces la ecosistemul de inovare – prin matchmaking între furnizorii de soluții digitale și beneficiari (IMM-uri și instituții publice), acces la rețeaua europeană de DIH-uri precum și la alte rețele din care membrii DIZ fac parte, organizarea de evenimente de brokeraj și misiuni economice interne și internaționale.
Scopul proiectului este de a asigura o transformare digitală inteligentă, durabilă și coerentă în regiunea Nord-Est a României prin susținerea a peste 100 de IMM-uri și instituții publice, active în sectoarele de producție și sănătate (sectoare relevante cu potențial de creștere conform RIS3 Nord-Est) cu un pachet complet de servicii care să asigure până în 2025 un impact concret și măsurabil.
Obiective pentru perioada 2021 – 2028
- Dezvoltarea conceptului de one-stop-shop în regiune prin servicii suport în digitalizarea companiilor și instituțiilor publice, care să acopere end-to-end întreg procesul de inovare digitală.
- Sprijinirea cooperării regionale, interregionale și internaționale și a colaborării sectoarelor de cercetare –public – privat –universitar.
- Funcționarea ca epicentru al ecosistemului regional de inovare digitală din regiunea Nord-Est, prin asumarea leadership-ului pe sector TIC și îmbunătățirea capacității ecosistemului.
- Transformarea forței de muncă din regiune într-una înalt digitalizată, mapată pe nevoile sectoarelor cu potențial de dezvoltare inteligentă din regiune.
Valoarea totală a proiectului: 3.755.922,97 EURO
Valoarea totală eligibilă a proiectului finanțată din PCDIF: 9,059,496.39 LEI
Valoarea finanțării UE prin Programul Europa Digitală: 1 854 694.00 EURO
Perioada de implementare: 28.11.2023 – 30.09.2025
Consorțiul proiectului este format din Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, liderul proiectului, completat de următorii parteneri: Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Iceberg Plus, Grapefruit, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași, Clusterul Regional Inovativ de Imagistică Moleculară și Structurală Nord-Est (IMAGO-MOL), Atelierul de Idei Train-IC, Asociația Digital Innovation Zone, Strongbytes Consulting și Romsoft.
NOUTĂȚI
> Digital Innovation Zone, Hub-ul European de Inovare Digitală din Regiunea Nord-Est a deschis primul apel pentru accesarea de servicii de transformare digitală și inovare, 100% nerambursabile, destinate IMM-urilor și instituțiilor publice din regiune: https://digital-innovation.zone/apeluri/.