În perioada 21-23 noiembrie 2023 va avea loc la Iași evenimentul intitulat Clusters Meet Regions, organizat de Platforma Europeană de Colaborare a Clusterelor (The European Cluster Collaboration Platform), în numele Comisiei Europene, în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Asociația Română a Clusterelor – CLUSTERO.
Evenimentul include multiple activități, ce se desfășoară pe durata a 2 zile, respectiv:
– Conferința regională (22 noiembrie 2023), în cadrul căreia se va dezbate rolul clusterelor ca parteneri de dialog în elaborarea, implementarea și monitorizarea politicilor și programelor de dezvoltare regională, cu accent pe cercetare-inovare și specializare inteligentă, îmbunătățire competențe pentru tranziția industrială și antreprenoriat;
– Evenimentul de brokeraj (22 noiembrie 2023), organizat cu sprijinul Rețelei Enterprise Europe Network, cu accent pe industriile ITC, agroalimentară, prelucrarea lemnului, textilă, energie și mediu, sănătate, turism și bioeconomie;
Atelierele de lucru (23 noiembrie 2023) sunt dedicate ecosistemului european de inovare în domeniul reciclării textilelor și al bioeconomiei.
Participarea este gratuită, în condițiile înregistrării prealabile. Agenda și link-ul de înregistrare sunt disponibile la: https://iasi-clusters-meet-regions.b2match.io/.