Luni și marți, 3-4 aprilie 2023, comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, alături de comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, vor efectua o vizită oficială în România, la București, Iași și Vaslui, pentru a participa la evenimentul de lansare a programelor naționale aferente Politicii de Coeziune 2021-2027 și pentru a vedea rezultatele unor proiecte finanțate din fonduri europene, în Regiunea Nord-Est.
În acest context, luni, 3 aprilie, la Iași, cei doi comisari vor lua parte, alături de dl Marcel Ioan Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și de dl Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, la evenimentul de lansare a celor opt programe naționale ce vor aduce investiții pentru ocuparea forței de muncă, infrastructură, educație, locuințe, sănătate și servicii sociale.
Acesta va fi organizat în incinta Palatului Culturii, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1, începând cu ora 16.00 și va cuprinde discuții cu reprezentanții mass-media și o conferință de presă. La ora 18.00, comisarii se vor întâlni cu părțile interesate de la nivel local în cadrul unui dialog cu cetățenii intitulat „Viitorul politicii de coeziune în Regiunea de Nord-Est” la care vor participa reprezentanți ai mediului academic, studenți, antreprenori și startup-uri din regiunea noastră și din țară, precum și reprezentanți ai societății civile și ai administrației publice.
Evenimentul va fi transmis și live pe pagina de Facebook a Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Marți, comisarii Ferreira și Schmit vor vizita la Iași și Vaslui mai multe proiecte finanțate prin politica de coeziune precum și Centrul pentru refugiați din Iași.
“Este o ocazie unică în care nu unul, ci doi comisari europeni vizitează regiunea noastră și, totodată, la Iași se lansează programele naționale aferente Politicii de Coeziune 2021-2027! Este un motiv de bucurie să fim gazdele unui eveniment de o asemenea anvergură. Vrem să le transmitem comisarilor un mesaj important și anume acela că deși suntem una dintre cele mai vulnerabile regiuni din Europa în ceea ce privește dezvoltarea socială și economică, cu viziune, profesionalism, dorința și puterea de a acționa și cu accesul la resurse financiare și de învățare pe care ni-l oferă apartenența la Uniunea Europeană, vom transforma Regiunea de Nord-Est a României într-un loc mult mai bun!”, a declarat Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.
Agenda vizitei comisarilor:
Luni, 3 aprilie:
București:
10.00 – întâlnire cu Prim-Ministrul României, dl Nicolae-Ionel Ciucă
Iași:
16.00 – participarea, alături de Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș și de Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius-Constantin Budăi, la evenimentul de lansare a celor opt programe naționale de coeziune. Evenimentul de lansare va fi urmat de o conferință de presă.
18.00 – întâlnire cu părțile interesate de la nivel local în cadrul unui dialog cu cetățenii intitulat „Viitorul politicii de coeziune în Regiunea de Nord-Est”.
Marți, 4 aprilie:
Vaslui:
09.30 – vizitarea mai multor proiecte finanțate prin politica de coeziune: „Spitalul Județean de Urgență”, extinderea infrastructurii locale de învățământ preșcolar și o fabrică de prelucrare a cărnii
Iași:
13.00 – vizitarea Centrului pentru refugiați ucraineni de la Nicolina (comisar Ferreira) și a Fundației „Alături de voi” (comisar Schmit)
16.00 – vizitarea Centrului de simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”
17.45 – vizită la proiectul transfrontalier SMURD, un centru de formare comun cu Republica Moldova pentru intervenții în situații de urgență