Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est organizează joi, 21 decembrie 2023, Conferința anuală “REGIO în Nord-Est: rezultate, provocări, perspective 2027”. Evenimentul, care marchează închiderea Programului Operațional Regional 2014-2020, va avea loc începând cu ora 10:00 la Rubik Hub, Aleea Tineretului, Nr. 26, Piatra Neamț.
Această conferință constituie oportunitatea de a afla cele mai recente informaţii cu privire la evoluţia implementării Programului Operaţional Regional 2014-2020, subliniind impactul investiițiilor REGIO asupra Regiunii Nord-Est, dar și tranziția către finanțările aferente perioadei 2021-2027 (proiecte etapizate).
Am călătorit pe acest drum împreună, dumneavoastră în calitate de beneficiari, și noi, în calitate de Organism Intermediar, cu sprijinul Autorității de Management pentru POR. Am avut parte de situații excepționale la nivel mondial, care ne-au influențat drumul, dar cu perseverență, bună-credință și printr-o colaborare permanentă am ajuns să atingem obiectivele acestui program, cu impact asupra întregii regiuni.
Câteva prezentări ale unor proiecte de succes, care demonstrează cum și-a pus amprenta POR 2014-2020 asupra comunităților locale, vor sta mărturie a călătoriei noastre și vor constitui un imbold pentru a rămâne în acest parteneriat și în perioada următoare.
Participarea este gratuită, în condițiile înregistrării prealabile până la data de 20 decembrie 2023, utilizând acest formular de înregistrare.