Consecventă preocupării sale din ultimii 10 ani de a promova și stimula economia circulară în Regiune, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a lansat inițiativa constituirii unui Grup Consultativ pentru Economie Circulară în Regiunea Nord-Est.
Grupul a fost constituit ca urmare a unui apel deschis de expresii de interes pentru aderarea celor interesați, derulat în luna mai 2021. Cele 46 de expresii selectate provin de la actori interesați în economie circulară din mediul academic și de cercetare, antreprenori, firme de consultanță, dar și unități administrativ-teritoriale.
Prima reuniune a acestui grup, organizată în contextul proiectului de cooperare interregională REPLACE, a avut loc în format online, în data 3 august 2021 și a vizat următoarele subiecte și posibilități de cooperare:
- Exploatarea oportunității de conectare la lanțurile valorice circulare interregionale;
- Analiza de benchmarking privind gradul de circularitate la nivelul regiunii;
- Oportunitatea lansării unui apel pentru proiecte în domeniul economiei circulare.
Experții ADR Nord-Est, Ramona Tanasă și Adrian Andrei, au prezentat rezultatele analizei locale realizate în perioada 2019 – 2020 cu sprijinul proiectului REPLACE, care a avut ca punct de plecare Strategia de Cercetare și Inovare pentru Specializare Inteligentă (RIS3) a regiunii Nord-Est. Au rezultat 3 domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei circulare în regiunea Nord-Est – Agro-alimentar și industria lemnului, Textile, Mediu (Deșeuri, Apă, Plastic) – pentru care toți membrii grupului au fost invitați să-și prezinte inițiativele.
Având în vedere că analiza a fost realizată de către toți partenerii din proiect, identificarea unor zone de interes comune se poate transforma în oportunități reale de colaborări interregionale la nivel european.
Din partea Institutului pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu “Ernest Lupan” (IRCEM), Loredana Bîrgovan a susținut o prezentare a viitoarei STRATEGII a ROMÂNIEI PENTRU ECONOMIE CIRCULARĂ 2030 (ROCES). Această strategie urmează să fie aplicată prin intermediul unui Plan Național de Acțiune pe 10 ani, având următoarele obiective:
- Obținerea unei rate de circularitate a materialelor folosite de 21%.
- O transformare socială conștientă şi informată, care are la bază educarea, conștientizarea si formarea continuă a populației, pentru a face față provocărilor viitorului și transformării mentalităților și atitudinilor privind economia circulară.
- Un sistem coerent, unitar și coordonat pentru identificarea, evaluarea și alinierea acțiunilor tuturor agenților economici din Romania în jurul economiei circulare, însoțit de un cadru relevant pentru măsurarea progresului realizat in tranziție
- Un model de dezvoltare durabilă implementat in proporție de cel puțin 30%, bazat pe economia circulară sistemică, având ca rezultat tranziția accelerată a mediului public național către o dezvoltare durabilă pană în 2030
- Poziționarea României ca pol de referință internațional pentru cercetarea și inovarea în economia circulară, bioeconomie, dezvoltare industrială verde și al luptei împotriva schimbărilor climatice
Sectoarele de Acțiune Prioritare ale strategiei naționale sunt: Agroalimentar și forestier, Industrie, Bunuri de consum, Textile și Confecții, Turism, Construcții și Demolări.
Cu gândul spre operaționalizarea acestor obiective ambițioase, Gabriela Bobeanu (ADR Nord-Est) a trecut în revistă perspectivele pentru finanțarea economiei circulare din programele operaționale ale României pentru perioada 2021-2027: Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD); Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF); Programul Operațional Regional (POR) Nord-Est 2021 2027.
Pentru POR Nord-Est 2021-2027, operațiunile avute in vedere sunt:
- investiții în microîntreprinderi(urban) și IMM-uri (urban și rural) pentru dezvoltarea capacității tehnologice (noi tehnologii, automatizare, robotica, inteligență artificială etc., soluții pentru recuperarea, reutilizarea și revalorificarea unor materii prime, materiale și produse, dezvoltarea de noi activităţi economice necesare integrării în lanțuri de valoare, etc; inclusiv investiții pentru adaptarea fluxului tehnologic și a capacității de producție; certificare produse/servicii; design industrial; dezvoltarea competentelor IMM-urilor pentru inovare, modernizare tehnologică și economie circulară)
- achiziția unor servicii pentru: acumularea de cunoștințe pentru tranziție industriala și specializare inteligentă prin atragerea de personal calificat în cercetare-inovare sau prin organizarea de stagii de pregătire și internship în colaborare cu universitățile, formare de competente avansate necesare exploatării noilor tehnologii, participarea în activităţi de internaționalizare, prin dezvoltarea unor strategii de export, a unor instrumente de marketing, participarea la târgurile de tehnologie europene, evenimente de brokeraj si matchmaking tehnologic, aderarea și participarea la activităţile unor la rețele colaborative, etc regionale/naționale/europene.
Semnalul transmis pe tot parcursul evenimentului a fost acela de încurajare a implicării membrilor Grupului Consultativ pentru a identifica provocările sectorului și nevoile de finanțare pentru stimularea și implementarea economiei circulare, conturarea apelurilor cu ghiduri ale solicitantului și criterii de evaluare cât mai adecvate.
***
Proiectul REPLACE (2019-2023) – REgional PoLicy Actions for Circular Economy, derulat de ADR Nord-Est, în parteneriat cu alte 8 Regiuni din Europa în perioada 2019-2023, abordează o problemă foarte relevantă: lipsa unei strategii pentru economia circulară la nivel regional. La începutul actualei perioadei de programare, 2014-2020, acest subiect nu a fost luat în considerare, dar a devenit una dintre prioritățile cele mai importante în decembrie 2015. Acum, regiunile trebuie să-și realizeze strategii proprii în acest domeniu, prin inserarea unor instrumente de politică specifice în programele lor operaționale.
Grupul Consultativ pentru Economie Circulară în Regiunea Nord-Est și-a dat acordul pentru inițierea demersurilor în vederea elaborării unui Plan de acțiune în economie circulară pentru Regiunea Nord-Est, iar colaborarea în cadrul acestui cadru special creat este crucială în perioada următoare pentru a fundamenta o intervenție coerentă și relevantă la nivel regional.