Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG organizează vineri, 11 noiembrie 2022, începând cu ora 10:30, conferința „Destinație: Europa 2027! Programul Regional Nord-Est pornește la drum“. Evenimentul de lansare a Programului Regional Nord-Est va avea loc la Rubik Hub și va reuni reprezentanți la nivel înalt ai Comisiei Europene, ai Guvernului României, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Autorității de Management pentru PR Nord-Est, dar și potențiali beneficiari cărora li se adresează oportunitățile de investiții din perioada 2021-2027.
Conferința va aduce în atenția participanților o prezentare a primului Program cu adevărat Regional în Nord-Estul României, dar și angajamentul Autorității de Management de a fructifica lecțiile învățate din exercițiile anterioare de programare, ca premise pentru gestionarea mai eficientă a programului și creșterea capacității administrative în rândul beneficiarilor.
Este de așteptat ca oportunitățile de investiții din perioada 2021-2027 în Regiunea Nord-Est să stimuleze o dezvoltare echilibrată, bazată pe un proces de creștere economică inteligent, durabil și incluziv. Lansarea Programului Regional Nord-Est 2021-2027 marchează un nou început pe drumul dezvoltării regionale și consfințește parteneriatul solid cu autoritățile publice centrale, locale, mediul academic, privat și societatea civilă, având ca scop îmbunătățirea calității vieții locuitorilor regiunii, reducerea decalajelor de dezvoltare intra și interregionale și creșterea competitivității regiunii la nivel european. Alocarea financiară de 1,75 miliarde euro va fi utilizată pentru ca Nord-Est-ul României să devină un spațiu competitiv, durabil, rezilient si incluziv, unde îți vei dori să locuiești, să lucrezi și să investești!
Participarea la eveniment se realizează pe bază de înscriere prealabilă până miercuri, 09.11.2022, accesând acest link.