CmR
NOUTĂȚI

Clusterele, motoare ale ecosistemelor regionale de inovare

În perioada 21-23 noiembrie 2023 va avea loc la Iași evenimentul intitulat Clusters Meet Regions, organizat de Platforma Europeană de Colaborare a Clusterelor (The European Cluster Collaboration Platform), în numele Comisiei Europene, în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Asociația Română a Clusterelor – CLUSTERO.

Evenimentul include multiple activități, ce se desfășoară pe durata a 2 zile, respectiv:

Conferința regională (22 noiembrie 2023), în cadrul căreia se va dezbate rolul clusterelor ca parteneri de dialog în elaborarea, implementarea și monitorizarea politicilor și programelor de dezvoltare regională, cu accent pe cercetare-inovare și specializare inteligentă, îmbunătățire competențe pentru tranziția industrială și antreprenoriat;
Evenimentul de brokeraj (22 noiembrie 2023), organizat cu sprijinul Rețelei Enterprise Europe Network, cu accent pe industriile ITC, agroalimentară, prelucrarea lemnului, textilă, energie și mediu, sănătate, turism și bioeconomie;

Atelierele de lucru (23 noiembrie 2023) sunt dedicate ecosistemului european de inovare în domeniul reciclării textilelor și al bioeconomiei.

Participarea este gratuită, în condițiile înregistrării prealabile. Agenda și link-ul de înregistrare sunt disponibile la: https://iasi-clusters-meet-regions.b2match.io/.

NEdezvoltam
NOUTĂȚI

Caravana de informare #NEdezvoltăm microîntreprinderile ajunge în orașul tău!

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est vine în întâmpinarea nevoii de cunoaștere a potențialilor beneficiari și organizează, în perioada următoare, o caravană de informare dedicată Apelului Investiții pentru modernizarea microîntreprinderilor. Caravana #NEdezvoltăm microîntreprinderile va ajunge în fiecare dintre județele Regiunii, iar experții ADR Nord-Est vor oferi informații relevante despre acest apel și condițiile de finanțare cuprinse în Ghidul Solicitantului. De asemenea, vei avea ocazia să stai de vorbă și cu alți antreprenori care au obținut finanțare în programul anterior și care, astfel, și-au dezvoltat afacerea.

Caravana #NEdezvoltăm microîntreprinderile ajunge în următoarele locații:

  • Bacău – 17 octombrie 2023, interval orar 11:00-13:00, Hotel Fiald, Strada Tazlăului 7A
  • Suceava – 19 octombrie 2023, interval orar 11:00-13:00, Hotel Mandachi, Bulevardul Sofia Vicoveanca 107
  • Botoșani – 24 octombrie 2023, interval orar 11:00-13:00, Camera de Comerț și Industrie Botoșani, Strada Dragoș Vodă 13
  • Bârlad – 26 octombrie 2023, interval orar 11:00-13:00, Cinematograful Victoria, Bulevardul Republicii 250
  • Iași – 31 octombrie 2023, interval orar 11:00-13:00, Hotel Unirea, Piața Unirii 5
  • Piatra Neamț – 2 noiembrie 2023, interval orar 11:00-13:00, Rubik Hub, Aleea Tineretului, nr. 26

Apelul „Investiții pentru modernizarea microîntreprinderilor” reprezintă o oportunitate reală pentru micii întreprinzători din Regiunea Nord-Est. Cu o alocare financiară de 30 de milioane de euro, acest apel oferă resurse substanțiale pentru investiții productive în microîntreprinderi, pentru modernizarea și dezvoltarea lor.

Tot ce trebuie să faci este să te înregistrezi utilizând linkul de aici. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

#NEdezvoltăm împreună!

concurs angajare
CARIERĂ NOUTĂȚI

[Finalizat] Concurs pentru ocupare posturi vacante în cadrul ADR Nord-Est [octombrie 2023]

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est organizează concurs în data de 18.10.2023, orele 09:00, la sediul din Piatra Neamț, str. Lt. Drăghescu, nr. 9, jud. Neamţ, pentru ocuparea a 4 posturi vacante (durată determinată – 12 luni, cu posibilitate de prelungire, normă întreagă). 

1) 3 posturi în cadrul Direcției Dezvoltarea Afacerilor (RubikHub)

Condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați:

  • studii superioare absolvite cu diploma de licență sau echivalent;
  • experiență profesionala relevantă de minim 2 ani, în următoarele tipuri de activități: identificare/creare de concepte de evenimente și programe potrivite comunității startup, coordonare și implementare de programe/evenimente (de business & networking), activități cu fondatori de startup-uri și atragerea de resurse financiare și umane, promovare evenimente/programe/marketing/comunicare/PR/social-media sau similar;
  • abilități personale ridicate de organizare și sistematizare a activităților, experiență de lucru pe obiective;
  • foarte bune cunoștințe de operare pe calculator;
  • foarte bune cunoștințe de limba engleză;
  • persoană orientată spre interacțiunea cu oamenii și spirit de „Community Builder”;
  • persoană familiarizată cu limbajul antreprenorial și cu dorință mare de a învăța și de a rămâne la curent cu tendințele globale antreprenoriale;
  • persoana cu interes ridicat și abilități în sprijinirea dezvoltării fondatorilor și a startup-urilor;
  • gândire antreprenorială și capacitatea de a acționa eficient pe baza unei strategii și a unui plan de acțiune;
  • constituie avantaj experiența în relații de lucru cu start-up-uri, antreprenori, mentori, universități, experți din industrie, investitori, etc;
  • constituie avantaj experiența de a fi coordonat evenimente/programe dedicate startup-urilor tech.

Principalele atribuții ale postului:

  • colaborează cu membrii echipei pentru a dezvolta direcția strategică și cele mai bune practici de implementare și livrare a evenimentelor și programelor dedicate fondatorilor de startup-uri;
  • organizează evenimente de business, workshopuri de dezvoltare antreprenoriala, networking, atragere parteneri din mediul universitar și antreprenorial;
  • definește, implementează și monitorizează conceptul programului/evenimentului dedicat startup-urilor de care este responsabil;
  • sprijină și oferă mentorat de înaltă calitate antreprenorilor;
  • elaborează și implementează dezvoltarea de pachete de resurse și beneficii destinate antreprenorilor;
  • elaborează și implementează programe / evenimente de educație antreprenorială, hackathoane, bootcamp-uri, programe de consultanță 1 la 1 și mentorat;
  • sprijină dezvoltarea de comunități de mentori și instituții partenere din ecosistemul de startup;
  • gestionează relațiile cu partenerii strategici Rubik Hub;
  • organizează întâlniri de tip matchmaking, networking sau mentorat intre antreprenori și mentori.

2) 1 post de evaluator de proiecte în cadrul Direcției PR Nord-Est 2021-2027

Condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați:

  • studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent în domeniul economic;
  • foarte bune cunoștințe de operare pe calculator;
  • cunoștințe de limba engleză (nivel mediu) ;
  • minim 2 ani de experiență profesională în activități de verificare sau evaluare sau contractare pentru proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă, sau minim 4 ani de experiență în activități de analiza financiar-contabila a operatorilor economici de tip IMM.

Principalele atribuții ale postului:

  • desfășoară activitatea de evaluare și selecție a proiectelor depuse pentru finanțare în cadrul PR Nord-Est 2021-2027, pe toate axele prioritare ale Programului, în conformitate cu prevederile procedurale aplicabile;
  • întocmește și transmite spre verificare superiorului ierarhic, rapoarte aferente procesului de evaluare și selecție, precum și orice alte raportări solicitate;
  • menține un flux al activităților și un sistem de arhivare fizic şi electronic corespunzător a documentelor emise în cadrul biroului, şi se asigură de securitatea datelor în cadrul acestuia;
  • introduce date şi informații în MySMIS, pe specificul domeniului de activitate și răspunde asupra corectitudinii datelor înregistrate;
  • respectă toate termenele procedurale aferente activităților desfășurate.

Etape derulare concurs:

Etapa I – Transmiterea candidaturilor

Persoanele interesate vor trimite pe e-mail: resurseumane@adrnordest.ro, până la data de 16.10.2023 (inclusiv) sau vor depune la sediul Agenției, până la data de 16.10.2023, orele 16:30, un dosar care va cuprinde: CV (format european – din care sa reiasă clar experiența profesională), cerere de înscriere la concurs (cu mențiunea postului pentru care candidează – se va respecta modelul atașat acestui anunț), copii după actele de studii, respectiv alte cursuri/ formări profesionale, copie după actul de identitate, cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale.
Toate candidaturile vor fi analizate din perspectiva îndeplinirii condițiilor minime enunțate în anunț și fiecare candidat va primi un răspuns privind Admiterea/ Respingerea candidaturii, în vederea participării la concurs.

Etapa II – Derularea concursului

Concursul va consta în următoarele probe:

  • test scris de cunoștințe din bibliografia pentru concurs (bibliografia pentru concurs se regăsește atașată acestui anunț); testul scris va include și întrebări de logică și raționament;
  • test scris de limba engleză;
  • proba practică privind cunoștințele de operare pe calculator;
  • interviu/analiza CV –ului.

Probele concursului se vor desfășura în data de 18.10.2023, începând cu ora 09:00, la sediul ADR Nord-Est din Piatra Neamț, str. Lt. Drăghescu, nr. 9. În funcție de numărul candidaților înscriși la acest concurs, există posibilitatea desfășurării probelor pe mai multe zile. Vă rugăm să urmăriți în permanență site-ul www.adrnordest.ro.

Relații suplimentare se pot obține la tel. 0233 218 071 (Serviciul Resurse Umane).

Documente suport:
Bibliografie concurs
Cerere de înscriere la concurs

 

cover micro
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI

Oportunitate de finanțare pentru antreprenori – REGIO Nord-Est sprijină microîntreprinderile să devină mai competitive

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Autoritate de Management, anunță lansarea Ghidului Solicitantului pentru Apelul PR/NE/2023/P1/RSO1.3.1/1 – Investiții pentru Modernizarea Microîntreprinderilor, din cadrul Priorității 1 – „O regiune mai competitivă, mai inovativă”.  

Obiectivul specific al acestei priorități îl reprezintă creșterea competitivității microîntreprinderilor și crearea de noi locuri de muncă în Regiunea Nord-Est.  Sunt sprijinite investițiile care vizează creșterea capacității de producție, introducerea noilor tehnologii și tranziția către noi modele de producție durabilă, de tipul:

  • lucrări de construire/ extindere/ modernizare a spațiilor de producție/ prestare de servicii ale microîntreprinderilor, inclusiv a utilităților generale aferente
  • achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice
  • achiziționarea de instalații/ echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care s-a solicitat finanțare.
  • investiții în active necorporale: brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice,
  • activități de marketing și branding

Apelul de proiecte este unul competitiv, cu termen limită de depunere și cu un prag de excelență de 80 de puncte în vederea contractării directe. Depunerea proiectelor va fi oprită în situația depășirii unui prag de 300% față de valoarea alocării financiare

Alocarea financiară disponibilă pentru acest apel de proiecte este de 30 milioane de euro.

Cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2023.

Valoarea minimă nerambursabilă este de 50.000 euro, iar maximă de 200.000 euro.

Acest apel de proiecte oferă o șansă reală pentru antreprenori de a investi în modernizarea și dezvoltarea afacerii lor, dar la final, întreaga regiune va avea de câștigat. Trebuie să fim conștienți că, uneori, investițiile pe care le considerăm de primă necesitate, cum ar fi cele de infrastructură, nu conduc implicit la dezvoltare, fără investiții complementare.. Dacă la capătul unui drum nu putem așeza o firmă care produce venit, peste ani drumul se va strica și primăria nu va avea cu ce să-l repare. Creșterea competitivității microîntreprinderilor contribuie la consolidarea economiei locale și la crearea de locuri de muncă. Îi încurajăm pe toți antreprenorii să se informeze, să se implice și să profite de această oportunitate”, a declarat Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.

Mai multe informații despre acest apel finanțat în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027 sunt disponibile aici.   

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE NOUTĂȚI

Achizitie servicii pentru organizarea evenimentului „CLUSTERELE – MOTOR AL ECOSISTEMELOR REGIONALE DE INOVARE” in perioada 21-23 noiembrie 2023, la Iasi

Invitatie de participare cu oferta in vederea in atribuirii contractului “Servicii pentru organizarea evenimentului «CLUSTERELE – MOTOR AL ECOSISTEMELOR REGIONALE DE INOVARE» in perioada 21-23 noiembrie 2023, la Iasi (Complex Hotelier UNIREA)”, coduri CPV: 79952000-2 ”Servicii pentru evenimente”

1) Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, avand sediul in Piatra Neamt, jud. Neamt, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/ fax: 0233-218071/2, initiaza Procedura Proprie in vederea incheierii contractului de achizitie publica “Servicii pentru organizarea evenimentului «CLUSTERELE – MOTOR AL ECOSISTEMELOR REGIONALE DE INOVARE» in perioada 21-23 noiembrie 2023, la Iasi (Complex Hotelier UNIREA)”.

Obiectul contractului il reprezinta achizitia de servicii de organizare a evenimentului „CLUSTERELE – MOTOR AL ECOSISTEMELOR REGIONALE DE INOVARE”, constand in urmatoarele activitati:
A. Conferinta regionala “CLUSTERELE – MOTOR AL ECOSISTEMELOR REGIONALE DE INOVARE”, 22 noiembrie 2023
• 21 noiembrie 2023 (Restaurant Panoramic, Hotel Unirea):
   – cina, ora 21.00, cu numar minim 20 persoane – numar maxin 25 persoane (lectori/organizatori);
• 22 noiembrie 2023 (Complex Cuza, Hotel Unirea)
  – pauza de cafea (1 welcome – coffee), ora 09.30, cu numar minim 100 persoane – numar maxim 120 persoane;
  – pauza de cafea (1 coffee-break), ora 11.00, cu numar minim 120 persoane – numar maxim 150 persoane;
  – pranz, ora 13.00, cu numar minim 120 persoane – numar maxim 150 persoane;
  – servicii foto-video (09.00-16.00);
  – traducere simultana, inclusiv asigurare echipamente traducere simultana (din RO in EN si invers) (09.00 -16.00);
  – panotaj indoor;
  – decontare onorariu pentru serviciile prestate de lectori la conferinta (onorariu care include cazare, deplasare, bilet de avion).

B. Activitate de brokeraj (Sala Vega, Hotel Unirea Iasi), dedicata domeniilor cu potential de specializare inteligenta (bioeconomie, textile, sanatate etc.), 22 noiembrie 2023
  – pauza de cafea (coffee-break), ora 16.00, cu numar minim 60 persoane – numar maxim 80 persoane;

C. Atelier de lucru dedicat ecosistemului european de inovare in domeniul reciclarii textilelor (Sala Mezanin, Hotel Unirea Iasi), 23 noiembrie 2023
  – pauza de cafea (coffee-break), ora 09.00, cu numar minim 40 persoane – numar maxim 50 persoane.

2) Data si ora limita stabilite pentru depunerea ofertelor: 16.10.2023, ora 23:55;

3) Limba ofertei: Limba romana;

4) Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: monica.lutz@adrnordest.ro. De pe aceasta adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitari de clarificare si comunicarile privind rezultatul achizitiei.

5) Calendarul estimativ al procedurii:
– Data de deschidere a ofertelor: 17.10.2023, ora 10:00;
– Data estimata de evaluare a ofertelor (dupa solicitarea de clarificari si primirea raspunsurilor, daca este cazul): 17.10.2023-25.10.2023
– Data estimata de semnare a contractului: maxim 27.10.2023.

6) Perioada de timp in care ofertantul trebuie sa isi mentina oferta valabila: pana la semnarea contractului;

7) Criteriul de atribuire: pretul cel mai scazut in conditiile respectarii cerintelor minime din Caietul de sarcini. In cazul in care, in urma stabilirii clasamentului conform criteriului de atribuire „pretul cel mai scazut”, doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, avand preturi egale, comisia de evaluare va solicita, prin clarificari, noi propuneri financiare. Ofertantii vor transmite documente care contin noi preturi, oferta care va fi desemnata castigatoare fiind cea cu propunerea financiara cea mai mica.

8) Nu se accepta oferte alternative.

9) Valoarea estimata a achizitiei publice este 75.250,00 lei, fara TVA, din care:
– 70.850, 00 lei, fara TVA, din buget proiect “Sprijin financiar acordat ADR Nord-Est in calitate de AM pentru implementarea PR Nord-Est 2021-2027 in perioada 2022-2023” (cod SMIS 16174), cheltuieli asociate Conferintei regionale;
– 2.400, 00 lei, fara TVA, din buget proiect Eastern Romanian Business Support Network (EEN cod 101052724), cheltuieli asociate Activitatii de brokeraj dedicata domeniilor cu potential de specializare inteligenta;
– 2.000, 00 lei, fara TVA, din buget proiect REGIOGREENTEX (cod 101083731), cheltuieli asociate Atelierului de lucru dedicat ecosistemului european de inovare in domeniul reciclarii textilelor.
10) Conditii de calificare:
a) Neincadrarea in situatiile prevazute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016)
b) Neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
c) Neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
d) Neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
e) Ofertantul trebuie sa aiba capacitatea profesionala de a realiza activitatile ce fac obiectul contractului. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul/codurile CAEN din Certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului.

Certificatele care atesta plata impozitelor, taxelor si contributiilor catre bugetul general consolidat, in conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016 se vor prezenta la solicitarea autoritatii contractante doar de catre operatorul economic a carui oferta prezinta cel mai scazut pret, dupa evaluarea ofertelor depuse.

11) Prevederile de la punctele 1) – 11) se completeaza, in situatii incidente, cu dispozitiile Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice si HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice si cu dispozitiile Codului de procedura civila.

12) Caietul de sarcini, care contine specificatiile tehnice minime si obligatorii, pe care operatorul economic are obligatia de a le respecta in intocmirea ofertei precum si alte documente necesare pentru achizitia in cauza, sunt publicate pe site-ul https://www.adrnordest.ro/informatii-de-interes-public/anunturi-achizitii-publice/ si in sectiunea Publicitate Anunturi din SEAP (https://e-licitatie.ro/ )

13) Oferta depusa va contine, obligatoriu, cel putin urmatoarele documente:
> Formularul 1 – Imputernicire (daca este cazul);
> Formularul 2 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 3 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 4 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 5 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 6 – Declaratie privind respectarea reglementarilor obligatorii in domeniile mediului, social si al relatiilor de munca si protectia muncii;
> Formularul 7 – Declaratie privind acceptarea Modelului de contract;
> Formularul 8 – Model Acord de Subcontractare (daca este cazul);
> Formularul 9 – Model Acord de Asociere (daca este cazul);
> Formularul 10 – Formular de Oferta si Anexa la Formularul 10 – Propunere Financiara detaliata;
> Formularul 11 – Formular Propunere tehnica si documentele solicitate prin caietul de sarcini;
> Certificatul constatator emis de ONRC sau documente relevante care sa dovedeasca forma de inregistrare si, dupa caz, de atestare ori de apartenenta din punct de vedere profesional (din care trebuie sa rezulte ca operatorul economic are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului). Informatiile cuprinse in aceste documente vor fi reale si actuale la data prezentarii.
> Orice documente pe care ofertantul le considera relevante in evaluarea ofertei.

Atentie!
Daca este cazul, Formularele 2, 3, 4, 5 si 6 se vor prezenta si pentru eventualii ofertanti asociati/ subcontractanti, insotite de acordurile de subcontractare/asociere.
Documentele ofertei (documentele de calificare, propunerea tehnica, propunerea financiara etc.) vor fi semnate de catre reprezentantul legal al ofertantului sau de catre persoana imputernicita in acest scop si se vor transmite pe adresa de e-mail: monica.lutz@adrnordest.ro (precizata la pct. 5).

Documente suport
Caiet de sarcini
Formulare si Modele
Model de Contract
Reguli aplicabile in desfasurarea procedurii proprii

Program de pre-acelerare Rubik Hub
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI

Ai o idee de startup? Rubik Hub organizează un pre-accelerator în Iași

Rubik Hub / ADR Nord-Est organizează, în perioada 31 octombrie – 7 decembrie, un program de pre-accelerare pentru cei care au o idee de startup cu o componentă tehnică și vor să treacă la următorul nivel. RubikEDU va avea un format mixt, cu ateliere săptămânale în format fizic, dar și online, pentru a aduce experiența mentorilor din comunitate. Înscrierile sunt deschise până pe 25 octombrie și se fac aici: https://rubikhub.ro/rubikedu/.

Ajuns la cea de-a 8-a ediție, RubikEDU îi ajută pe cei cu o idee să-și clarifice pașii pentru a ajunge la un startup de succes și să aibă o bază solidă de cunoștințe. Un program necesar pentru cei care pornesc în antreprenoriat, cu sesiuni construite în jurul temelor principale pentru cei la început de drum.

De multe ori, cei care au o idee încep deja să construiască o soluție în jurul ei, fără a trece prin primii pași, în care evaluezi dacă problema identificată există cu adevărat și dacă soluția la care te-ai gândit răspunde problemei reale. Toate întrebările care țin de validare ajută să-ți dai seama dacă direcția pe care ai ales-o este cea corectă și te ajută să salvezi timp și bani. La început, trebuie să depui un efort minim în dezvoltare și maxim în explorare, pentru a crește șansele de succes”, spune Ionuț Amariei, coordonatorul programului.

Noutatea vine cu faptul că fiecare sesiune care se va ține în Iași va fi deschisă publicului. Astfel, cei interesați de următoarele subiecte pot participa fizic, conform agendei:

  • 31 octombrie – Introducere și Lean Canvas
  • 2 noiembrie – Cum să-ți prezinți ideea de startup
  • 7 noiembrie – Sesiune de întrebări deschise cu fondatori de startup
  • 16 noiembrie – Procesul de cunoaștere a clientului și validarea prin experimente
  • 29 noiembrie – Vânzarea – artă sau proces?
  • 6 decembrie – Tipuri de finanțări în startup
  • 7 decembrie – Demo Day – Prezentarea ideilor

Diana Șerbănescu povestește despre experiența de participare în ediția din primăvara acestui an: „Am învățat în doar câteva săptămâni ceva ce mi-ar fi luat ani de testat și recalibrat. Am apreciat calitatea prezentărilor, sinceritatea mentorilor, suportul 24/7, conversațiile, introducerile și conexiunile noi.”

Fiecare sesiune va fi prezentată de un mentor cu experiență în domeniu. În plus, participanții vor primi feedback individual în sesiuni 1:1. Programul se va încheia cu un eveniment în care participanții își vor prezenta soluțiile printr-un pitch de 3 minute, în fața unui juriu.

Din 2018 și până acum, echipa Rubik Hub a susținut peste 150 de participanți în programul RubikEDU, cu sprijinul a peste 60 de mentori.

Lansarea Prioritatea 4 cover
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI

226 milioane euro finanțare REGIO pentru stimularea mobilității urbane în municipiile din Regiunea Nord-Est

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Autoritate de Management,  anunță deschiderea apelului PR/NE/2023/4/RSO2.8/1/ „Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile-Municipii reședință de județ, Municipii“, Prioritatea 4 „O regiune cu o mobilitate mai durabilă în data de 1 octombrie 2023.

Obiectivul specific al acestei priorități este reprezentat de promovarea mobilității urbane multimodale durabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon. Prin intermediul acestui apel sunt sprijinite acele proiecte care dovedesc creșterea distribuției modale către transportul public în comun nepoluant si mijloacele alternative de transport (mersul pe jos, cu bicicleta) la nivelul municipiilor şi al zonelor urbane funcţionale/zonelor metropolitane (Z.U.F /Z.M.) din care acestea fac parte și care conduc în mod nemijlocit la scăderea emisiilor de carbon.

Acțiunile sprijinite în cadrul acestui apel vizează investiții destinate stimulării mobilității urbane durabile prin dezvoltarea transportului public în comun nepoluant, pe de o parte și, în mod complementar, crearea, dezvoltarea de moduri alternative de transport nepoluant, prin activități de tipul:

  • Modernizarea, achiziționarea de material rulant electric (tramvaie), troleibuze și autobuze electrice, inclusiv asigurarea accesibilității în mijloacele de transport în comun pentru persoanele cu dizabilități
  • Amenajarea pistelor și parcărilor pentru biciclete, crearea, modernizarea, extinderea de zone și trasee pietonale și semi-pietonale partajate

Apelul de proiecte este unul necompetitiv, cu termen limită de depunere a proiectelor. Cererile de finanțare pot fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada: 1 octombrie 2023, ora 10:00 – 30 aprilie 2024, ora 10:00.

Alocarea financiară pentru acest apel este de 226,74 milioane de euro.

Cine poate solicita finanțare?

  • Unități administrativ-teritoriale municipii reședință de județ și municipii
  • Parteneriate dintre municipiul reședință de județ cu judeţul/ oraşe/ municipii/ comune din: zona funcţională urbană (Z.U.F) / zona metropolitana (Z.M)/ asociații de dezvoltare intercomunitară

Mai multe informații despre acest apel finanțat în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027 sunt disponibile aici.

Group of casually dressed business people discussing ideas in th
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI

Sprijin financiar acordat ADR Nord-Est în calitate de Autoritate de Management pentru implementarea PR Nord-Est 2021-2027

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027 a semnat, în data de 19.09.2023, decizia de finanțare pentru proiectul „Sprijin financiar acordat ADR Nord-Est în calitate de AM pentru implementarea PR Nord-Est 2021-2027 în perioada 2022-2023”, cod SMIS 161747.

Prin acest proiect, Autoritatea de Management din cadrul ADR Nord-Est va beneficia de sprijin financiar pentru îndeplinirea rolului de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027, în vederea implementării eficiente și transparente a Programului, dar și creșterii capacității administrative a personalului AM, a partenerilor locali și regionali, potențialilor beneficiari, precum și a beneficiarilor.

Printre activitățile sprijinite prin proiect se numără:

  • Implementarea Sistemului de Management și Control – elaborare proceduri, încheiere protocoale, descriere de sistem;
  • Elaborarea Ghidurilor solicitantului pentru apelurile cuprinse în Program, cu o atenție deosebită pentru consultarea publică și aprobarea Comitetului de Monitorizare;
  • Elaborarea Schemelor de ajutor de stat și de minimis și consultarea cu Consiliul Concurenței în vederea avizării;
  • Înregistrarea, evaluarea cererilor de finanțare și întocmirea documentațiilor de contractare pentru cererile selectate;
  • Verificarea și avizarea procedurilor de achiziție publică realizate de beneficiari;
  • Procesarea cererilor de plată/rambursare;
  • Efectuarea vizitelor de monitorizare pe teren;
  • Sprijin acordat potențialilor solicitanți de finanțare prin soluționarea solicitărilor de informații cu privire la PR Nord-Est 2021-2027, organizarea de evenimente de informare și campanii de promovare, asigurarea transparenței gestionării fondurilor;
  • Implementarea Strategiei Regionale de Specializare Inteligentă RIS3 Nord-Est;
  • Implementarea Road Map-ului regional pentru creșterea capacității administrative;

Perioada de implementare a activităților finanțate prin acest proiect se va încheia la data de 31 decembrie 2023.

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională și de la bugetul de stat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 8- Asistență Tehnică. Valoarea totală a proiectului este 23.218.000,00 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din FEDR reprezintă 19.735.300,03 lei.

Informații suplimentare pot fi solicitate Biroului Regional de Informare care funcționează în cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Str. Lt. Drăghescu nr.9, Piatra Neamț, Telefon: 0233 218.071, Email: adrnordest@adrnordest.ro,  Website: www.regionordest.ro.

Descarcă anunț în format .pdf

rr19
NOUTĂȚI Reporter Regio SLIDER

De la mierea la pliculeț la roboți, cu sprijin Regio

Reporter REGIO: episodul 19

De la mierea la pliculeț la roboți, cu sprijin Regio

Povești de succes, posibile cu sprijinul Regio Nord-Est 2014-2020                                                                                                                                                                                                                                     

Într-o lume în continuă evoluție și schimbare, în care tehnologia și inovația se îmbină și ating vârfuri nemaiîntâlnite, se evidențiază ușor oamenii care, nu numai că se adaptează și țin pasul cu vremurile, ci le abordează cu entuziasm. Dacian Popa este economist ca formare, dar automatist din pasiune. A pus bazele unei companii care oferă soluții de automatizare a proceselor tehnologice cu ajutorul roboților, în zona de ambalare a produselor, dar nu numai: Micropack Automatizări din Iași. Prin proiectul finalizat recent, cu finanțare din Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare totală de 1,2 milioane lei, cu 913 mii valoare nerambursabilă, consideră că a crescut competitivitatea firmei și acum merge umăr la umăr alături de giganții din domeniul automatizărilor roboților.

De la ambalat miere la pliculeț la roboți

În 2008, după ce a muncit pentru alte companii, a simțit că este pregătit să urmeze calea antreprenoriatului. A adus o mașinărie din China ce trebuia să facă un lucru simplu: să ambaleze miere la pliculeț, adică micro packaging. Mașina însă nu a funcționat. Încercând să repare acel utilaj, l-a întâlnit pe viitorul său asociat, care era automatist și cu ajutorul acestuia a reușit să-l pună în funcțiune. Atunci și-au dat seama amândoi că se pricep să facă acest lucru și, mai ales, că le place. Au devenit parteneri, au deschis un atelier de prelucrări mecanice și au început să construiască utilaje noi de ambalare primară. Pentru că și-au dat seama că orice produs are nevoie de o ambalare: primul strat peste produs este ambalarea primară, urmează ambalarea secundară sau baxarea, apoi cea terțiară sau paletizarea, iar ei puteau să ofere asta clienților cu utilajele făcute intern. Timp de 10 ani au exploatat această nișă cu succes.

Zece ani mai târziu, au avut un contract mai mare de ambalare care a inclus și un robot. Practic, atunci au făcut cunoștință cu robotica. Acesta a fost declicul. „Am zis că asta e calea, a lucrărilor de mare amploare. A fost un an important, plin. Cifrele au fost frumoase. Asta a fost partea plină a paharului. Partea goală a fost că partenerul meu nu a vrut să facem proiecte de mare anvergură, considerând că nu ar trebui să mergem pe roboți pentru că vin la pachet și cu riscuri. Atunci am hotărât să mergem pe căi diferite. Colaborăm în continuare în domeniu, am rămas prieteni, dar nu mai suntem asociați”, își aduce aminte Dacian.

Soluții pentru automatizarea proceselor de ambalare

În 2019 a revenit la ambalarea primară pentru clienți, dar gândul i-a rămas la anul anterior care îi arătase că aceea era direcția bună. Așa că a început să gândească și să ofere soluții clienților săi, mai ales celor din industria alimentară, pentru reconfigurări de trasee tehnologice existente prin automatizarea proceselor de ambalare. Să propună robotizarea proceselor în companii și creșterea productivității fără a fi nevoie de mai mulți angajați. „Un robot nu va înlocui o mașină dedicată, ci o va pune în valoare. Lăsăm roboții să îndeplinească sarcini simple și repetitive sau care afectează sănătatea oamenilor. De foarte multe ori, celulele de automatizare protejează oamenii de sarcini care le pot afecta sănătatea. Fie că vorbim de aplecări multiple, ridicare de greutăți sau lucrul într-un mediu inconfortabil cum sunt depozitele frigorifice sau locurile cu temperaturi foarte ridicate. La fel de important este faptul că soluțiile de automatizare inteligentă reduc la jumătate spațiul utilizat pentru diferite procese”, spune Dacian Popa.

Parteneriat important cu un gigant în automatizare

Ca în orice industrie, există nume de referință și în domeniul roboților și robotizării. Iar unul dintre aceste nume, Kuka, le-a propus un parteneriat în 2020. Kuka este un concern internațional de automatizare cu o cifră de afaceri de aproximativ 4 miliarde euro și aproximativ 15 000 de angajați. „Una din verticalele de bază din robotică este packaging-ul și se pare că noi chiar ne pricepem la asta. Parteneriatul cu Kuka ne-a demonstrat că suntem buni în ceea ce facem. Din cei 5 integratori câți suntem la nivel național, noi ne pricepem la automatizarea procesului de ambalare”, spune Dacian. Așadar, Kuka pune la dispoziţie roboții, iar Micropack face automatizarea pentru ambalarea şi manipularea de mărfuri.

Echipamente software și hardware prin POR 2014-2020

Pentru că „resursele erau limitate, iar nevoile nelimitate”, Dacian a depus proiect pentru  achiziționarea de tehnologie inovativă pentru proiectare și fabricare utilaje, cu finanțare nerambursabilă din Programul Operațional Regional 2014-2020. Și-a cumpărat, printre altele, un soft specializat pe proiectare, construire și simulare virtuală a proceselor de fabricație, integrând diverse echipamente: un robot industrial pentru debitare table complet dotat, un fascicul laser pentru acel robot, un CNC, o cameră vision cu sistem laser de siguranță, dar și o imprimantă 3D de care este foarte mândru. „Noi avem acest avantaj major. Cu ajutorul fondurilor ne-am utilat și avem și software și hardware care să ne ajute să fim competitivi în viitor. Piesa care conține softul de proiectare ne scade efortul de programare a roboților cu 40%. Avem și camera vision care dă coordonatele unui robot pentru a identifica, a localiza, a apuca și a sorta diverse produse și poate fi folosit la 8 roboți în cascadă. Imprimanta 3D pe care am cumpărat-o, acum 3 ani nu exista. Am fost vizionar când am pus-o în proiect. Se pot face piese de avion cu ea. E prezentă în unitățile militare din SUA. Întâlnește și dezideratul meu în calitate de antreprenor de ani de zile: înainte de a apăsa pe buton, îmi spune cât costă și în cât timp este gata”, povestește Dacian cu entuziasm despre echipamentele care îl ajută atât de mult în business-ul său. Tot el spune că fără fonduri i-ar fi fost mult mai greu, acum deschizându-i-se mult mai multe uși și oportunități.

Sortare de deșeuri cu roboți și un soft ERP

Ca planuri de viitor, Dacian și echipa sa visează să ajungă în afara granițelor cu soluția sortării de deșeuri cu roboți. Chiar dacă ideea este a unor canadieni, vrea ca soluția automatizării să fie a lui. Erorile de sortare sunt frecvente la colectarea sau depozitarea materialelor reciclabile, fie din neatenția utilizatorilor, fie din lipsa de informații. Roboții pot analiza și sorta mult mai rapid deșeurile decât omul. Prin accelerarea procesului de sortare a materialelor reciclabile, cantitatea totală de materiale care poate fi reciclată și reutilizată eficient este mult mai mare. Tot ca proiect de viitor ar fi digitalizarea companiei cu un sistem ERP. O soluție pentru digitalizare este, bineînțeles, apelul „Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către creșterea intensității digitale“- Apel Pilot în parteneriat cu Banca Mondială.

Se bazează pe motto-ul lui Peter Drucker care spune că „Cel mai bun mod de a prezice viitorul este să îl creezi”. Lucrează cu nume mari din industria alimentară și implică toate resursele companiei în aceste proiecte. Poate transforma procesele de ambalare manuală în procese robotizate în orice domeniu și oferă inclusiv soluții de robotizare care se pot închiria. În momentul de față, Micropack Automatizări are clienți în lista de așteptare pentru următorii 20-30 de roboți. Deși știe că mulți antreprenori consideră robotizarea o cheltuială mai mult decât o investiție, Dacian vrea să demonstreze că, în timp, este un câștig, mai ales având în vedere lipsa acută de oameni pe piața muncii. Tot el mai spune că „Odată ce te apuci să faci automatizări, ești împlinit din punct de vedere profesional. E ca un microb. Noi nu ne plictisim niciodată. Venim la job ca la joacă”.

Reporter REGIO este o inițiativă ADR Nord-Est, care are în prim-plan promovarea proiectelor de succes ale beneficiarilor noștri, proiecte care au reușit să iasă în evidență aducând plus valoare și impact în comunitate. Într-o perioadă în care predomină știrile negative, vă propunem spre lectură povești frumoase, dar adevărate, menite să întărească credința că „se poate”! Fii parte din poveste!

Ești beneficiar Regio? Lasă-ne să-ți spunem povestea.

Contactează-ne pentru detalii la info@adrnordest.ro

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE Fără categorie NOUTĂȚI

Achizitie servicii de catering pentru eveniment atelier de descoperire antreprenoriala, 18 octombrie 2023, Suceava

Invitatie de participare cu oferta in vederea in atribuirii contractului Servicii catering pentru evenimentul Atelier de Descoperire Antreprenoriala in domeniul RIS3 Nord-Est TURISM si specializari conexe (digitalizare, alimentatie, sanatate) care va avea loc in data de 18 octombrie 2023, la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, judetul Suceava, cod CPV: 55520000-1 ”Servicii de catering”

1) Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, avand sediul in Piatra Neamt, jud. Neamt, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/ fax: 0233-218071/2, initiaza Procedura Proprie in vederea incheierii contractului de achizitie publica Servicii catering pentru evenimentul Atelier de Descoperire Antreprenoriala in domeniul RIS3 Nord-Est TURISM si specializari conexe (digitalizare, alimentatie, sanatate) care va avea loc in data de 18 octombrie 2023, la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, judetul Suceava.

2) Obiectul contractului il reprezinta achizitia de servicii de catering pentru 1 (una) pauza de cafea, pentru un numar de minim 30 persoane – maxim 40 persoane, in data de 18 octombrie 2023, in municipiul Suceava, la sediul Universitatii “Stefan cel Mare”, situat in str. Universitatii, nr. 13, confom cerintelor autoritatii contractante din Caietul de Sarcini anexat.

3) Data si ora limita stabilite pentru depunerea ofertelor: 02.10.2023, ora 23:59;

4) Limba ofertei: Limba romana;

5) Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: nicoleta.coman@adrnordest.ro. De pe aceasta adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitari de clarificare si comunicarile privind rezultatul achizitiei.

6) Calendarul estimativ al procedurii:
– Data de deschidere a ofertelor: 03.10.2023, ora 09:30;
– Data estimata de evaluare a ofertelor (dupa solicitarea de clarificari si primirea raspunsurilor, daca este cazul): 03.10.2023 – 04.10.2023;
– Data estimata de semnare a contractului: 06.10.2023.

7) Perioada de timp in care ofertantul trebuie sa isi mentina oferta valabila: pana la data de 01.11.2023;

8) Criteriul de atribuire: pretul cel mai scazut in conditiile respectarii cerintelor minime din Caietul de sarcini. In cazul in care, in urma stabilirii clasamentului conform criteriului de atribuire „pretul cel mai scazut”, doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, avand preturi egale, comisia de evaluare va solicita, prin clarificari, noi propuneri financiare. Ofertantii vor transmite documente care contin noi preturi, oferta care va fi desemnata castigatoare fiind cea cu propunerea financiara cea mai mica.

9) Nu se accepta oferte alternative.

10) Valoarea estimata a achizitiei publice/ Sursa de finantare: 2.000,00 lei fara TVA

Sursa de finantare: bugetul de asistenta tehnica aferent Programului Regional Nord-Est 2021 – 2027.

11) Conditii de calificare:
a) Neincadrarea in situatiile prevazute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016)
b) Neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
c) Neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
d) Neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 (cerinta este valabila si pentru eventualii ofertanti asociati si subcontractanti/terti, in temeiul art. 170 (1) din Legea nr. 98/2016);
e) Ofertantul trebuie sa aiba capacitatea profesionala de a realiza activitatile ce fac obiectul contractului. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul/codurile CAEN din Certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului.

12) Prevederile de la punctele 1) – 11) se completeaza, in situatii incidente, cu dispozitiile Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice si HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice si cu dispozitiile Codului de procedura civila.

13) Caietul de sarcini, care contine specificatiile tehnice minime si obligatorii, pe care operatorul economic are obligatia de a le respecta in intocmirea ofertei precum si alte documente necesare pentru achizitia in cauza, sunt publicate pe site-ul https://www.adrnordest.ro/informatii-de-interes-public/anunturi-achizitii-publice/ si in sectiunea Publicitate Anunturi din SEAP (https://e-licitatie.ro/ )

14) Oferta depusa va contine, obligatoriu, cel putin urmatoarele documente:
> Formularul 1 – Imputernicire (daca este cazul);
> Formularul 2 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 3 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 4 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 5 – Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016;
> Formularul 6 – Declaratie privind respectarea reglementarilor obligatorii in domeniile mediului, social si al relatiilor de munca si protectia muncii;
> Formularul 7 – Declaratie privind acceptarea Modelului de contract;
> Formularul 8 – Model Acord de Subcontractare (daca este cazul);
> Formularul 9 – Model Acord de Asociere (daca este cazul);
> Formularul 10 – Formular de Oferta si Anexa la Formularul 10 – Propunere Financiara detaliata;
> Formularul 11 – Formular Propunere tehnica si documentele solicitate prin caietul de sarcini (autorizatii si certificate emise de autoritatile competente etc.);
> Certificatul constatator emis de ONRC sau documente relevante care sa dovedeasca forma de inregistrare si, dupa caz, de atestare ori de apartenenta din punct de vedere profesional (din care trebuie sa rezulte ca operatorul economic are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului). Informatiile cuprinse in aceste documente vor fi reale si actuale la data prezentarii.
> Orice documente pe care ofertantul le considera relevante in evaluarea ofertei.

Atentie!
Daca este cazul, Formularele 2, 3, 4, 5 si 6 se vor prezenta si pentru eventualii ofertanti asociati/ subcontractanti, insotite de acordurile de subcontractare/asociere.
Documentele ofertei (documentele de calificare, propunerea tehnica, propunerea financiara etc.) vor fi semnate de catre reprezentantul legal al ofertantului sau de catre persoana imputernicita in acest scop si se vor transmite pe adresa de e-mail: nicoleta.coman@adrnordest.ro (precizata la pct. 5).

Documente suport
Caiet de Sarcini
Formulare si Modele
Model de Contract
Reguli aplicabile in desfasurarea procedurii proprii
Agenda eveniment