ACTUALIZAT 17.06.2024:
Stimați candidați,
Concursul pentru recrutare și selecție se va desfășura în data de 02.07.2024, începand cu orele 10:00.
Data publicată inițial a fost 03.07.2024 și ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente datorate acestui aspect.
Dorim mult succes potențialilor candidați!
––
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est organizează concurs în data de 02.07.2024, orele 10:00, la sediul din Piatra Neamț, str. Lt. Drăghescu, nr. 9, jud. Neamț, pentru ocuparea a 5 posturi vacante (norma întreagă cu durată determinată – 12 luni, cu posibilitate de prelungire).
1) 4 posturi de Expert în cadrul Direcției Dezvoltarea Afacerilor (RubikHub)
Mențiune! Din cele 4 posturi disponibile, 1 post va fi locat la Iași, iar ocupantul acestuia își va desfășura activitatea la Iași.
Condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați:
- studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent;
- experiență profesională relevantă de minim 2 ani în următoarele tipuri de activități:
– identificare/creare de concepte de evenimente și programe potrivite comunității de startup, coordonare și implementare de programe/evenimente (de business & networking), colaborare cu fondatori de startup-uri și atragerea de resurse umane și financiare, conectarea startup-urilor cu reprezentanți ai fondurilor capitalurilor de risc sau de tip business angels
sau
– analiză financiară, planificare și prognoză financiară, analiza costurilor și optimizarea acestora, raportare și modelare financiară, identificarea oportunităților de finanțare, elaborarea și scrierea propunerilor de proiecte cu finanțare europeana, planificarea și managementul proiectelor, gestionarea unui buget și a resurselor financiare;
- foarte bună cunoaștere a limbii engleze (scris și vorbit);
- cunoștințe foarte bune de operare pe calculator;
- abilități excelente de comunicare și relaționare, atenţie la detalii, capacitatea de a lucra în echipă;
- abilități personale ridicate de organizare și sistematizare a activităților;
- persoană orientată spre interacțiunea cu oamenii și spirit de „Community Builder”;
- persoana cu interes ridicat și abilități în sprijinirea dezvoltării fondatorilor și a startup-urilor;
- persoană familiarizată cu limbajul antreprenorial și cu dorinţă mare de a învăța și de a rămâne la curent cu tendințele globale antreprenoriale;
- constituie avantaj experiența în relații de lucru cu startup-uri, antreprenori, universități;
- constituie avantaj experiența de a fi coordonat evenimente/programe dedicate startup-urilor tech ;
- constituie avantaj cunoașterea modului de operare al investițiilor de tip fonduri de capital de risc.
Principalele atribuții ale posturilor:
Mențiune! Prezentăm mai jos, într-o manieră orientativă, principalele activități ale posturilor și în funcție de abilitățile și competențele candidaților, după finalizarea concursului, aceștia vor fi distribuiți pe baza punctajelor finale și a gradului de potrivire între post și profilul candidatului.
Responsabilități post: Startup Program Specialist
- Colaborează cu membrii echipei pentru a dezvolta direcția strategică și cele mai bune practici de implementare și livrare a evenimentelor și programelor dedicate fondatorilor de startup-uri;
- Organizează evenimente de business, workshopuri de dezvoltare antreprenoriala, networking, atragere parteneri din mediul antreprenorial și al capitalului de risc;
- Organizează evenimente pentru atragere de investitori privați de tip business angels sau fonduri de investiții, precum și programe speciale de finanțare dedicate mediului antreprenorial;
- Definește, implementează și monitorizează conceptul programului/evenimentului dedicat startup-urilor de care este responsabil;
- Sprijină și oferă mentorat de înaltă calitate fondatorilor de startup-uri;
- Elaborează și implementează programe/evenimente de suport startup-uri, hackathoane, bootcamp-uri, programe de consultanță 1 la 1 și mentorat;
- Sprijină dezvoltarea de comunități de mentori și instituții partenere din ecosistemul de startup;
- Gestionează relațiile cu partenerii strategici RubikHub;
- Organizează întâlniri de tip matchmaking, networking sau mentorat între antreprenori și mentori;
- Contribuie la dezvoltarea de comunități, online sau offline.
- Identifică instrumente financiare pentru investiții în startupuri și elaborează materiale informative;
- Analizează proiectele de investiții de tip startup pentru a determina viabilitatea acestora.
Responsabilități post: Community Builder Iași
- Organizează întâlniri de tip matchmaking, networking sau mentorat intre antreprenori și mentori;
- Sprijină dezvoltarea de comunități de mentori și instituții partenere din ecosistemul de startup;
- Colaborează cu membrii echipei și alți parteneri pentru a dezvolta cele mai bune practici de implementare și livrare a evenimentelor și programelor dedicate fondatorilor de startup-uri și comunității;
- Organizează evenimente de business, workshopuri de dezvoltare antreprenorială, networking, atragere parteneri din mediul universitar și antreprenorial;
- Gestionează relațiile cu partenerii strategici Rubik Hub;
- Administrarea unui spațiu în Iași, dedicat antreprenoriatului de tip startup, similar RubikHub,;
- Asigură funcționarea spațiului în parametrii optimi;
- Gestionează relația de colaborare cu co-workerii și partenerii;
- Gestionează calendarul de evenimente și activități desfășurate și oferă informații cu privire la disponibilitatea spațiului.
Responsabilități post: Analist/Responsabil financiar
- Elaborează și monitorizează bugetele anuale și prognozele financiare ale direcției;
- Monitorizează și analizează abaterile de la bugetul stabilit și propune acțiuni corective;
- Identifică apeluri de propuneri și oportunități de finanțare potrivite pentru organizație;
- Sprijină pregătirea documentației necesare pentru aplicațiile de finanțare, inclusiv descrierea activităților, bugetul, obiectivele și rezultatele așteptate;
- Gestionează implementarea proiectelor, asigurându-se că activitățile sunt realizate conform planificării și bugetului aferent;
- Asigură gestionarea contractelor de achiziție/sponsorizare încheiate pentru buna desfășurare a activităților;
- Oferă suport logistic și administrativ în cadrul evenimentelor direcției;
- Întocmește caietele de sarcini și referatele de necesitate în vederea desfășurării evenimentelor/ programelor direcției;
- Se implică în organizarea de evenimente de business, workshopuri de dezvoltare personală și antreprenorială, networking, precum și programe speciale de finanțare dedicate mediului antreprenorial.
2) 1 post de Expert – Hub Admin în cadrul Direcției Dezvoltarea Afacerilor (RubikHub)
Condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați:
- studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent;
- experiență profesională relevantă de minim 2 ani în următoarele tipuri de activități: gestionarea și organizarea spațiilor și utilităților aferente unor imobile, asigurarea bunei funcționări a infrastructurii audio-video, a unei rețele media (calculatoare, video-proiectoare, microfoane, routere și servere, sisteme de operare), asistență tehnică în organizarea evenimentelor, gestionarea consumabilelor și materialele promoționale;
- foarte bună cunoaștere a limbii engleze;
- cunoștințe foarte bune de operare pe calculator;
- abilități excelente de comunicare și relaționare, atenție la detalii, capacitatea de a lucra în echipă;
- abilități personale ridicate de organizare și sistematizare a activităților;
- persoană orientată spre interacțiunea cu oamenii și spirit de „Community Builder.
Principalele atribuții ale posturilor:
- Asistență la planificarea, pregătirea și desfășurarea evenimentelor, conferințelor și întâlnirilor;
- Asigură logistica necesară desfășurării evenimentelor RubikHub, atât în interiorul spațiului de co-working, cât și pentru cele organizate în deplasare;
- Asigură funcționarea echipamentelor IT ( televizoare, microfoane, imprimante, etc.), mobilierului, managementul stocurilor și gestionarea inventarului;
- Întocmește documentele administrative ale spațiului și monitorizează buna desfășurare a procesului de achiziție;
- Întocmește și gestionează bugetul aferent funcționării spațiului în condiții optime;
- Verifică îndeplinirea condițiilor contractuale aferente contractelor în vigoare/viitoare cu furnizorii agreați;
- Asigură funcționarea spațiului în parametrii optimi; Identifică și efectuează reparațiile în timp util;
- Gestionează relația de colaborare cu co-workerii și partenerii;
- Asigură securizarea spațiului în afara orelor de program;
- Întâmpină vizitatorii RubikHub și le oferă tururi ghidate ocazionale ale spațiului;
- Gestionează calendarul de evenimente și activități desfășurate și oferă informații cu privire la disponibilitatea spațiului;
- Colaborează cu membrii echipei pentru a dezvolta cele mai bune practici de implementare și livrare a evenimentelor și programelor dedicate fondatorilor de startup-uri și comunității.
Etape derulare concurs:
Etapa I – Transmiterea candidaturilor
Persoanele interesate vor trimite pe e-mail: resurseumane@adrnordest.ro, până la data de 27.06.2024 (inclusiv), sau vor depune la sediul Agenției, până la data de 27.06.2024, orele 16:30, un dosar care va cuprinde:
- CV (format european – din care sa reiasă clar experiența profesională, precum și alte detalii/mențiuni în strânsă legătura cu îndeplinirea condițiilor solicitate în mod obligatoriu în anunț);
- cerere de înscriere la concurscu mențiunea postului pentru care candidează (se va respecta modelul atașat acestui anunț);
- copii după actele de studii, respectiv alte cursuri/ formări profesionale;
- copie după actul de identitate;
- cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale.
Daca va fi cazul, în urma analizei candidaturilor primite, ADR Nord-Est își rezervă dreptul de a respinge dosarele depuse ce nu îndeplinesc criteriile/cerințele precizate în cadrul condițiilor obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați.
În astfel de situații, candidații vor fi informați cu privire la acest aspect. Vă rugăm să consultați în permanența adresele de e-mail personale, toate secțiunile (inclusiv Junk/Spam).
Etapa II – Derularea concursului
Concursul va consta în următoarele probe:
- test scris de cunoștințe din bibliografia pentru concurs (bibliografia pentru concurs se regăsește pe site-ul adrnordest.ro, sau atașată acestui anunț); testul scris va include și întrebări din cadrul ariei de specialitate a postului, conform descrierii/cerințelor acestuia;
- test scris de limba engleză;
- probă practică privind cunoștințele de operare pe calculator;
- interviu/analiza CV –ului.
Probele concursului se vor desfășura în data de 02.07.2024, începând cu ora 10:00, la sediul ADR Nord-Est din Piatra Neamț, str. Lt. Drăghescu, nr. 9.
În funcție de numărul candidaților înscriși la acest concurs, există posibilitatea desfășurării probelor pe mai multe zile. ADR Nord-Est va comunica în timp util tuturor candidaților modalitatea de organizare a concursului.
Vă rugăm să urmăriți în permanență site-ul www.adrnordest.ro.
Relații suplimentare se pot obține la tel. 0233 218 071 (Serviciul Resurse Umane).
Documente suport:
Bibliografie concurs
Cerere de înscriere la concurs