Categorie: NOUTĂȚI

1
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI

Digital Innovation Zone – primul hub de inovare digitală în Regiunea Nord-Est primește finanțare de 9 milioane lei prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, liderul proiectului „DIGITAL INNOVATION ZONE EDIH – MANUFACTURING & SMART HEALTH for better business, life and health in the North East Romania region (EDIH-DIZ)” cod SMIS 161826 – Centrul european de transformare digitală pentru IMM-urile din Regiunea Nord-Est a României, a obținut cu succes o cofinanțare de 9,059,496.39 LEI prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027, prin acțiunea 2.4 Digitalizarea IMM-urilor realizată prin Hub-uri de Inovare Digitală Europene din România (EDIH), gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României. Această cofinanțare completează grantul de 1.8 milioane de euro obținut direct de la Comisia Europeană, în cadrul programului Europa Digitală, în octombrie 2022.

Consorțiul proiectului este format din Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, liderul proiectului, completat de următorii parteneri: Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Iceberg Plus, Grapefruit, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași, Clusterul Regional Inovativ de Imagistică Moleculară și Structurală Nord-Est (IMAGO-MOL), Atelierul de Idei Train-IC, Asociația Digital Innovation Zone, Strongbytes Consulting și Romsoft.

Obiectivul proiectului este de a asigura o transformare digitală inteligentă, durabilă și coerentă în regiunea de Nord-Est a României prin susținerea a peste 100 de IMM-uri și instituții publice, active în sectoarele de producție și sănătate (sectoare relevante cu potențial de creștere conform RIS3 de Nord-Est) cu un pachet complet de servicii care să asigure până în 2025 un impact concret și măsurabil. 

Digital Innovation Zone (DIZ) in calitate de EDIH, este o structură de tip One-Stop-Shop care sprijină companiile și administrația din regiune, să devină mai competitive oferind acces la 4 tipuri de servicii suport:

  1. Test before invest – accesul la expertiză, know-how, facilități de testare, pilotare și experimentare în vederea stabilirii efortului investițional, a eficienței și impactului în business, prin integrarea unei tehnologii digitale noi.
  2. Dezvoltarea de competențe digitale – instruiri, traininguri în dezvoltarea de competențe digitale avansate, evaluarea și dezvoltarea capacității inovative a IMM-urilor.
  3. Acces la finanțare – consultanță privind accesarea de fonduri europene și programe naționale în aria digitalizării, acces la instituții și soluții financiare și investitori, identificarea sursei de finanțare potrivite și dezvoltarea de competențe în utilizarea instrumentelor de finanțare.
  4. Acces la ecosistemul de inovare – prin matchmaking între furnizorii de soluții digitale și beneficiari (IMM-uri și instituții publice), acces la rețeaua europeană de DIH-uri precum și la alte rețele din care membrii DIZ fac parte, organizarea de evenimente de brokeraj și misiuni economice interne și internaționale.

”Digital Innovation Zone, EDIH-ul din Regiunea Nord-Est a României, reprezintă un proiect de importanță strategică națională, așa cum a fost declarat de către autoritățile publice din România, consolidându-și astfel rolul crucial în promovarea inovării digitale și a transformării economice în regiune și la nivel european. Partenerii acestui proiect ambițios, coordonat de TUIASI,  și-au unit forțele și expertiza pentru a acoperi în mod holistic nevoile complexe cu care se confruntă companiile private și instituțiile publice în eforturile lor de transformare digitală. Serviciile acestui one-stop-shop vizează atât oferirea de soluții digitale adaptate nevoilor specifice entităților cu un nivel scăzut de maturitate digitală, cât și sprijinirea companiilor inovative.

În acest demers, Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași pune la dispoziție cea mai complexă platformă de testare și prototipare a tehnologiilor și soluțiilor digitale din regiunea NE, susținând astfel dezvoltarea de servicii, procese și produse inovative și integrarea acestora în economia regională. Adăugând consultanța oferită de specialiștii noștri în tehnologii digitale, în managementul business-ului, al transformării digitale și în accesarea finanțărilor, precum și instruirea în utilizarea și înțelegerea tehnologiei, se formează un pachet complet de servicii prin care DIZ sprijină inovarea digitală.

Profilul hub-ului nostru este orientat pe aplicarea tehnologiilor specifice Inteligenței Artificiale în domeniul producției și al sănătății”, a declarat conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman, prorector al TUIASI și managerul proiectului EDIH-DIZ. 

Scopul principal este de a oferi IMM-urilor și instituțiilor publice sprijin și acces la o rețea largă și diversă de resurse tehnologice, digitale și de finanțare pentru digitalizarea, automatizarea și furnizarea de servicii și produse inovatoare, ceea ce va reprezenta un avantaj competitiv pe piața europeană. 

Digital Innovation Zone primul hub de inovare digitală în Regiunea Nord-Est este o inițiativă de jos în sus, promovată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în iunie 2019 și oficializată în decembrie 2019, pe baza angajamentului mai multor entități publice și private din regiune, cu experiență în inovarea la scară și soluții digitale.

Finanțarea obținută va fi utilizată de către Hub-ul European de Inovare Digitală Digital Innovation Zone, pentru a contribui activ la transformarea digitală a IMM-urilor regionale și pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite comunităților de către instituțiile publice locale. Făcând parte din rețeaua europeană de hub-uri de inovare digitală ce cuprinde 151 de astfel de organizații, DIZ va contribui la integrarea economiei regionale în piața europeană.  

 

Valoarea totală eligibilă a proiectului finanțată din PCDIF: 9,059,496.39 LEI
Valoarea finanțării  UE prin Programul Europa Digitală: 1 854 694.00 EURO
Perioada de implementare: 28.11.2023 – 30.09.2025
Codul MySMIS: 161826
www.digital-innovation.zone

GN_Card online_24_Agricola_AquaSPICE
NOUTĂȚI RIS3

Proiectul AquaSPICE: povești de succes din Regiunea de Nord-Est în domeniile de specializare inteligentă

Continuăm seria “Poveștilor de Succes” din domeniile de specializare inteligentă, aducând în atenția dumneavoastră proiectul AquaSPICE (Advancing Sustainability Of Process Industries Through Digital And Circular Water Use Innovations) finanțat în cadrul programului Orizont 2020 și derulat de un consorțiu de 29 parteneri din 12 țări, printre care Agricola Internațional SA (partener din Regiunea Nord-Est) și Business Development Group SRL (partener din București).

Proiectul AquaSPICE urmărește să identifice și să aplice cele mai bune tehnologii disponibile pentru tratarea apelor uzate din diferite industrii (chimică, petrolieră, alimentară) și soluții alternative pentru refolosirea apei uzate tratate, precum și pentru optimizarea consumului de apă prin folosirea tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale.

Descarcă
rezumat proiect
newsletter dedicat proiect

WhatsApp Image 2023-12-20 at 09.51.19
NOUTĂȚI Reporter Regio SLIDER

Când dragostea de animale se împletește cu spiritul de antreprenor, REGIO vine în ajutor

Reporter REGIO: episodul 22

Când dragostea de animale se împletește cu spiritul de antreprenor, REGIO vine în ajutor

Povești de succes, posibile cu sprijinul Regio Nord-Est 2014-2020                                                                                                                                                                                                                                     

A copilărit la țară, într-un sat din nordul Moldovei, alături de bunicii care l-au învățat să iubească și să prețuiască animalele. A absolvit liceul agricol și a urmat Facultatea de Medicină Veterinară din Iași. După o experiență de aproape 10 ani în alte companii din același domeniu, și-a făcut propria firmă de distribuție de medicamente de uz veterinar. Dumitru Fodor a înființat Vetro Solutions în 2012, în Iași, iar după ce a pus la punct partea de distribuție în firmă, s-a gândit să facă și producție. Acum, la alți 10 ani distanță, spune că nu ar fi avut curajul să facă, la acea vreme, producție de medicamente de uz veterinar dacă nu ar fi avut sprijinul fondurilor europene. 4,5 milioane de lei a reprezentat asistența financiară nerambursabilă din Programul Operațional Regional 2014-2020 dintr-un proiect cu o valoare totală de 7,5 milioane lei. Cu ajutorul acestei finanțări a înființat o unitate de producție de medicamente pentru animale care a avut o cifră de afaceri, în 2022, de 63 milioane de lei și 82 de angajați.

De la distribuție la producție

Dumitru Fodor a iubit animalele de mic și a știut că își va construi o carieră în jurul lor. A început să lucreze încă din facultate, din anul III, într-o farmacie veterinară. Apoi a lucrat în distribuția de medicamente pentru animale, ajungând manager într-o corporație. După experiența acumulată în alte companii, și-a deschis propria firmă de distribuție de medicamente, în 2012. „Antreprenorul din mine tot încerca să iasă la iveală, chiar dacă eram angajat în alte companii. M-am orientat către distribuție dintr-un motiv foarte simplu: ca medic veterinar într-un cabinet sau farmacie, ai grijă de animale, dar e o zonă restrânsă, ori eu voiam să fac ceva mai mult, să influențez starea de bine a animalelor. Astfel, m-am axat pe zona de distribuție. După ce am pus pe picioare acest capitol, am zis „Ce facem mai departe?”. M-am uitat în piața din România, am văzut ce se întâmplă și că e loc de producție. Știam cât de multe produse vin din afară, de ce să nu le facem aici?”, a gândit Dumitru Fodor.

A primit multe încurajări să meargă mai departe în acest domeniu și de la membrii Romanian Business Leaders, grup din care face parte de câțiva ani. Când le-a împărtășit ideea lui și ce vrea să dezvolte în producție, sfaturile au venit către zona de accesare a fondurilor europene. „Sunt mulți oameni cu afaceri mai mari sau mai mici cu care stai de vorbă. Când am avut ideea și am început să discut cu ei, mi-au spus ce fonduri există și pentru ce. Atunci am început să studiez și am văzut că sunt fonduri și pentru zona mea de interes. Sunt tipul de antreprenor căruia îi place să studieze înainte de a se apuca de un proiect”, spune medicul veterinar.

Producție și digitalizare

În planul său, Dumitru avea două arii de dezvoltare: una în producție și una în digitalizare. Ambele s-au concretizat ca proiecte pe fonduri europene ce au fost implementate în paralel. Cele două proiecte au fost finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională: unul prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și unul prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Din proiectul pe digitalizare a rezultat un marketplace ce pune în contact direct producătorul, medicul veterinar şi proprietarul de animale de companie. Al doilea proiect, o fabrică de producție medicamente de uz veterinar ce a primit autorizație de funcționare în noiembrie 2021. Toate utilajele necesare fluxului de producție în această fabrică au fost achiziționate prin POR 2014-2020. Dumitru Fodor spune că toată investiția a fost de 3 milioane de euro, clădirea fiind cumpărată separat. „A fost un efort susținut să avem o fabrică așa cum ne-am dorit. Investiția a fost puțin mai mare față de cum ne-am gândit noi inițial. Fiind vorba de medicamente, ne-am uitat mult la calitate. Am făcut și laborator, apoi am lansat și un brand propriu, ca să putem vinde sub acest brand”, spune Dumitru Fodor. Medicamentele produse în fabrica de la Iaşi sunt comercializate în România sub brandul adVet, creat special pentru produsele fabricate de Vetro Solutions.

Parteneriate cu facultăți de medicină veterinară

În producția de medicamente de uz veterinar este multă muncă de cercetare în spate. La început, au făcut ei cercetarea, după care au luat exemplul altor parteneri și au încheiat colaborări externe. Facultatea de Medicină Veterinară din Iași i-a sprijinit cu partea de cercetare pentru câteva produse, la fel și Facultatea de Medicină Veterinară din București. „Partea de producție nu e grea, dar e nevoie de multă documentație care durează. Dacă vrei produse de calitate, trebuie să documentezi corespunzător. Lucrăm și cu specialiștii pe care îi avem în companie, dar apelăm și la cei care au mai multă informație și expertiză decât avem noi”, spune medicul.

Pandemia, un avantaj

Dumitru Fodor povestește că experiența sa cu fondurile europene a fost una foarte bună. Nici măcar pandemia nu a încetinit cursul investițiilor din acea perioadă, ba mai mult, s-a transformat în avantaj pentru ei. Medicii veterinari nu au închis cabinetele. Nici fermele nu au pus lacătul pe ușă, așa că serviciile veterinare au continuat să funcționeze, iar business-urile din acest sector au avut parte chiar de creștere. Este și cazul Vetro. „Noi am început implementarea în ianuarie, în martie a fost declarat lockdown, dar s-a dovedit a fi un avantaj pentru noi. Am reușit să fac multe pe perioada pandemiei”, spune Dumitru.

„Fără fonduri europene nu aveam cum să pornim”

Ca planuri de viitor, Dumitru Fodor vrea să se axeze pe consolidarea brandului adVet și creșterea zonei de vânzări. „Mergem mai departe cu distribuția, ce producem trebuie să și vindem. Ne-am gândit și la internaționalizare, dar până nu ne așezăm foarte bine la noi acasă, nu mergem mai departe cu gândul. Mai vin propuneri din afară, dar eu cred că avem de treabă aici, în România. După, ne uităm și peste granițe. Ăsta e focusul acum: producție și distribuție într-o companie digitalizată”, spune Dumitru Fodor.

Tot el spune că „fără fonduri europene nu aveam cum să pornim”. A durat vreo doi ani partea de scriere a proiectului, a planului de afaceri. A tratat cu seriozitate tot acest proces, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Ba chiar a avut pe cineva angajat în companie care doar asta a făcut, din 2017, proiecte pe fonduri europene. „Atâta vreme cât sunt fonduri care ne ajută să ne creștem competitivitatea pe piața europeană, de ce să nu le luăm? Dacă nu erau fondurile, la vremea aia nu m-aș fi apucat de producție. E un mare avantaj să te finanțeze cineva, să îți dea un vot de încredere, fără să dai banii înapoi”, încheie medicul Dumitru Fodor.

Reporter REGIO este o inițiativă ADR Nord-Est, care are în prim-plan promovarea proiectelor de succes ale beneficiarilor noștri, proiecte care au reușit să iasă în evidență aducând plus valoare și impact în comunitate. Într-o perioadă în care predomină știrile negative, vă propunem spre lectură povești frumoase, dar adevărate, menite să întărească credința că „se poate”! Fii parte din poveste!

Ești beneficiar Regio? Lasă-ne să-ți spunem povestea.

Contactează-ne pentru detalii la info@adrnordest.ro

Screenshot 2023-12-20 132453
NOUTĂȚI RIS3

PROIECTUL AGROBUS: POVEȘTI DE SUCCES DIN REGIUNEA DE NORD-EST ÎN DOMENIILE DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ

Continuăm seria “Poveștilor de Succes” din domeniile de specializare inteligentă, aducând în atenția dumneavoastră proiectul AgroBUS. El elaborează și implementează un program de formare continuă destinat stimulării spiritului antreprenorial din domeniul agriculturii urbane în rândul adulţilor vulnerabili (adulţi slab calificaţi, adulţi şomeri), prin transferul de noi cunoştinţe şi concepte de profil.

Proiectul este coordonat de Centrul de Incubare Creativ Inovativ de Afaceri (CICIA) iar printre ceilalți parteneri se numără și Universitatea de Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad“ din Iași.

Rezultate

  • Dezvoltarea unor cursuri de formare continuă pentru educatorii de adulți;
  • Un curriculum pentru antreprenorii din agricultură (în curs de dezvoltare);
  • Portalul E-Learning – AgroBusiness în zonele urbane;
  • O selecție de bune practici în agricultura urbană;
  • Setul de instrumente pentru crearea de strategii UE Urban Farmer pentru noul antreprenor

Descarcă
rezumat proiect
newsletter dedicat proiect

RIS3 logo_
NOUTĂȚI RIS3

Portofoliul de proiecte RIS3 Nord-Est existent a fost completat cu o nouă serie de proiecte inovative. Rezultatele apelului pentru completarea portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est

În perioada 25 septembrie – 31 octombrie 2023, ora 12.00, ADR Nord-Est, în calitate de coordonator al RIS3 Nord-Est, a derulat un apel de identificare proiecte inovative în vederea completării portofoliului RIS3 Nord-Est existent.

Apelul s-a încheiat cu 14 propuneri primite în termenul de depunere. Propunerile de proiecte au fost analizate și evaluate de către experți ai ADR Nord-Est, rezultând un număr de 14 propuneri admise și selectate pentru a completa portofoliul de proiecte al Strategiei de Cercetare și Inovare pentru Specializare Inteligentă a Regiunii Nord-Est. Bugetul total al propunerilor admise este de 75,66 milioane euro.

Propunerile de proiecte admise au vizat domeniile regionale de specializare inteligentă: Sănătate (6), TIC (5), Turism (1), Energie (1), Mediu (1). În ceea ce privește locația de implementare a proiectelor propuse, 10 sunt localizate în jud. Iași și câte 2 proiecte în jud. Neamț și Suceava. 8 propuneri de proiecte au fost depuse în parteneriat, iar 6 propuneri de proiecte au fost depuse individual.

Lista finală a proiectelor ce completează portofoliul de proiecte RIS3 Nord-Est existent a fost aprobată de Consorțiul Regional de Inovare Nord- Est în cadrul reuniunii din data de 13 decembrie 2023 și de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în cadrul ședinței din data de 19 decembrie 2023.

Mulțumim tuturor actorilor care contribuie la transformarea regiunii noastre prin specializare inteligentă.

Documente suport
Lista finală a proiectelor ce completează portofoliul de proiecte RIS3 Nord-Est existent


07.11.2023 – Apelul pentru completarea portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est: finalizarea etapei de depunere a fișelor de proiect

ADR Nord-Est, în calitate de coordonator al RIS3 Nord-Est, a derulat, în perioada 25 septembrie – 31 octombrie 2023, ora 12:00, un proces de identificare de proiecte inovative în domeniile de specializare inteligentă regionale, în vederea completării portofoliului de proiecte RIS3 Nord-Est.

În cadrul apelului s-au transmis 17 propuneri de proiecte, din care 14 propuneri transmise în termen.

Propunerile de proiecte transmise în termen vizează domeniile de specializare inteligentă: Sănătate (6), TIC (5), Turism (1), Energie (1), Mediu (1).

În perioada următoare, experții ADR Nord-Est vor evalua propunerile de proiecte transmise în termen.


23.10.2023 – Prelungirea termenului de depunere a Fișelor de proiect în cadrul Apelului pentru completarea portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est

Vă informăm că termenul de depunere a propunerilor de proiecte în domeniile de specializare inteligentă ale Regiunii Nord-Est a fost prelungit până la data de 31 octombrie 2023, ora 12.00.


16.08.2023 – Apel pentru completarea portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est (2023)

Care este scopul acestui apel?

Completarea Portofoliului de proiecte RIS3 Nord‐Est (2021) cu o nouă serie de propuneri de proiecte  în domeniile de specializare inteligentă ale Regiunii Nord-Est care vor contribui la operaționalizarea Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii Nord-Est, prin implementarea cu resurse financiare atrase din Programul Regional Nord-Est 2021-2027, din alte programe și fonduri publice disponibile la nivel național sau fonduri gestionate direct de Comisia Europeană, care sprijină dezvoltarea inovatoare.

Cine poate transmite o fișă de proiect pentru acest apel?

O întreprindere din categoria IMM, întreprinderi mici cu capitalizare medie, întreprinderi cu capitalizare medie, întreprinderi mari, individual sau în parteneriat cu alte entități (ex. alte întreprinderi, universități, institute/organizații de cercetare-dezvoltare, entități de inovare și transfer tehnologic, parcuri științifice și tehnologice, asociații/fundații, clustere, structuri de sprijinire a afacerilor etc).

Proiectele incluse în Portofoliu de proiecte RIS3 Nord-Est (2021) nu necesită redepunere în cazul în care nu au apărut modificări semnificative.

Ce propuneri de proiect pot fi transmise?

Idei de proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare și investiții care contribuie la realizarea obiectivelor specifice asociate domeniilor RIS3 Nord-Est (Anexa 1 – Rezultate Connect Nord-Est), cu locația de implementare în Regiunea Nord-Est.

Care sunt domeniile de specializare inteligentă vizate de acest apel?

În cadrul celei  de-a treia ediții a procesului de descoperire antreprenorială în Regiunea Nord-Est, derulat de ADR Nord-Est în anul 2020, participanții au evaluat provocările care împiedică dezvoltarea economică inovatoare și au identificat oportunitățile ce pot contribui la valorificarea competențelor și avantajelor competitive pentru inducerea procesului de transformare economică.  Astfel, au fost identificate oportunități pentru specializarea Regiunii Nord-Est în domeniile de mai jos.

Unde se pot depune propunerile de proiect? În ce perioadă?
Propunerile de proiecte de specializare inteligentă, completate conform  documentelor de mai jos, se transmit pe adresa de e-mail bgris3@adrnordest.ro,  începând cu data de 25 septembrie până la data de 25 octombrie 2023, ora 12.00 31 octombrie 2023, ora 12.00. Eventualele întrebări și solicitări de clarificări vor fi transmise la adresa de e-mail bgris3@adrnordest.ro.

Cum se va desfășura procesul de evaluare și selectare a propunerilor de proiect?
Toate fișele de proiect depuse până la data de 25 octombrie 2023, ora 12.00 31 octombrie 2023, ora 12.00  vor parcurge o etapă de selecție, conform Grilei de evaluare. Proiectele propuse trebuie să obțină un prag minim de calitate de 50 de puncte. Lista finală va fi publicată pe website www.adrnordest.ro, pagina Apel pentru completarea portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est (2023).

Cum pot afla mai multe informații despre acest apel?
Avem în vedere organizarea unui eveniment de informare în săptămâna 18-22 septembrie 2023, la Iași. Detalii privind ziua, ora, locația vor fi anunțate la începutul lunii septembrie pe www.adrnordest.ro, pagina Apel pentru completarea portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est (2023).

Cum pot afla noutățile privind acest apel de identificare de proiecte inovative în domeniile RIS3 Nord-Est?
Accesați și completați formularul de înregistrare pentru a fi la curent cu toate noutățile privind acest apel de identificare de proiecte inovatoare în domeniile RIS3 Nord-Est, în vederea completării portofoliului de proiecte aferent RIS3 Nord-Est.

Documente atașate:
1. Informații apel proiecte RIS3
2. Anexa 1 – Rezultate Connect Nord-Est
3. Anexa 2 – Fișa de proiect
4. Anexa 3 – Formular_Buget_proiect RIS3
5. Anexa 4 – Grila de evaluare
6. Apeluri destinate întreprinderilor Prioritatea 1, PR Nord-Est 2021-2027

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE NOUTĂȚI

Achizitie servicii de depozitare a arhivei

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, avand sediul in Piatra Neamt, jud. Neamt, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/fax: 0233-218071/2, initiaza procedura proprie in vederea incheierii contractului „SERVICII DE DEPOZITARE A ARHIVEI”.

1. Obiectul contractului: Pastrare si conservare Arhiva 1: minim 30 m.l.- maxim 100 m.l si Arhiva 2: minim 3250 m.l.- maxim 3500 m.l., intr-un spatiu unic, autorizat, situat pe raza jud. Neamt.

2. Data si ora limita stabilite pentru depunerea ofertelor: 27.12.2023, ora 23:55;

3. Limba ofertei: romana;

4. Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: andreea.mihai@adrnordest.ro. De pe aceeasi adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitari de clarificare, comunicarile privind rezultatul procedurii.

5. Calendarul estimativ al procedurii:
– data de deschidere a ofertelor: 28.12.2023, ora 10:00;
– data estimata de evaluare a ofertelor (dupa solicitare clarificari si primire raspunsuri, dupa caz): 28.12.2023 – 29.12.2023;
– data estimata de semnare a contractului: maxim 03.01.2024;

6. Perioada de timp in care ofertantul trebuie sa isi mentina oferta valabila – pana la semnarea contractului de achizitie;

7. Criteriul de atribuire: pretul cel mai scazut in conditiile respectarii cerintelor documentatiei de atribuire. In cazul in care, in urma stabilirii clasamentului conform criteriului de atribuire „pretul cel mai scazut”, doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, avand preturi egale, comisia de evaluare va solicita, prin clarificari, noi propuneri financiare. Ofertantii vor transmite documente care contin noi preturi, oferta care va fi desemnata castigatoare fiind cea cu propunerea financiara cea mai mica;

8. Valoarea estimata a achizitiei publice/sursa de finantare: 120.000,00 lei, fara TVA /bugetul ADR Nord-Est.

9. Nu se accepta oferte alternative.

10. Prevederile de la punctele 1-9 se completeaza, in situatii incidente, cu dispozitiile Legii nr . 98/2016 privind achizitiile publice si HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice si cu dispozitiile Codului de procedura civila.

Documente de calificare solicitate (obligatorii):
a) Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 ;
b) Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016;
c) Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016;
d) Declaratie pe propria raspundere a ofertantului privind evitarea conflictului de interese in temeiul art. 58-63 din Legea nr. 98/2016. Persoanele cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante sunt: Vasile Asandei-Director General, Nicolaie Burghelea-Director Economic;
e) Autorizatie de functionare pentru prestare de servicii arhivistice (pastrare si conservare), valabila, eliberata de Arhivele Nationale;
f) Certificat constatator emis de ONRC sau documente relevante care sa dovedeasca forma de inregistrare si, dupa caz, de apartenenta din punct de vedere professional.

Mod de prezentare propunere tehnica:
• O descriere a modului in care vor fi prestate serviciile solicitate, prin care sa se demonstreze corespondenta serviciilor prezentate in propunerea tehnica cu specificatiile prezentei documentatii, inclusiv localizarea cladirii de arhiva, dimensiunea spatiului pus la dispozitia achizitorului, preluarea si relocarea arhivei in conditii de maxima siguranta si cu mijloace de transport adecvate, procedura de lucru in cazul primirii-predarii documentelor, cu precizarea adresei de email/numarului de fax pe care se transmit solicitarile de eliberare/depunere documente.
• Declaratie pe proprie raspundere privind obligatia de a respecta pe parcursul executarii contractului de achizitie publica reglementarile obligatorii in domeniul mediului, social si al relatiilor de munca stabilite prin legislatia adoptata la nivelul Uniunii Europene, legislatia nationala, prin acorduri colective sau prin tratatele, conventiile si acordurile internationale in aceste domenii. Institutiile competente de la care operatorii economici pot obtine informatii referitoare la reglementarile referitoare la conditiile de munca si protectia muncii sunt: Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, adresa web: http://www.mmuncii.gov.ro/, Ministerul Sanatatii, adresa web: http://www.ms.gov.ro/, Inspectia Muncii, adresa web: http://www. inspectiamuncii.ro/ iar cele referitoare la protectia mediului la Ministerul Mediului, adresa web: http://www.mmediu.gov.ro/ -Formular nr.5
• Copia autorizatiei de securitate la incendiu emisa de inspectoratul pentru situatii de urgenta, pentru spatiul de depozitare si conservare a arhivei ofertat ;
• Angajament privind clauzele contractuale- Formular nr.17.

Mod de prezentare propunere financiara: completarea formularului financiar, conform modelului anexat Caietului de sarcini (Formular 8).

Se vor respecta regulile aplicabile in desfasurarea procedurii proprii de achizitie, care fac parte din documentatia anexata.

Documente suport
Caiet de sarcini servicii arhivare 2024
Formulare si model contract
Reguli aplicabile in desfasurarea procedurii proprii de achizitie

 

gala
NOUTĂȚI

Gala Turismului Descoperă Nord-Est 2023

În data de 20 decembrie 2023, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est și Centrul Regional de Studii Nord-Est, va organiza a VIII-a ediție a Galei Turismului „Descoperă Nord-Est”. Anul acesta, Gala va fi găzduită de județul Neamț, având ca partener principal Primăria Târgu-Neamț și alți parteneri, precum Consiliul Județean Neamț, Ministerul Culturii din Republica Moldova, Moldova Invest, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Asociația Ținutul Zimbrului, Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM), Asociația de ecoturism Țara Dornelor, Asociația pentru promovarea Văii Șomuzului, Iași Travel, Consiliul Județean Suceava, Consiliul Județean Botoșani, OMD Piatra-Neamț și Asociația Incoming România. Partenerii media sunt TVR, TVR Iași, Viva FM, Radio Iași, Televiziunea Intermedia, Radio Hit Iași, Mesagerul de Neamț, Jurnal FM, cotidianul Crai Nou, Viața Nemțeană și Ziar Târgu-Neamț.

Evenimentul reprezintă întâlnirea anuală a actorilor regionali și centrali, implicați în activități turistice și culturale, reprezentanți ai companiilor din industria HORECA, ai administrației publice locale, instituții de cultură, mediul academic, organizații și asociații care activează în domeniul turismului și patrimoniului cultural din întreaga regiune, precum și mass-media locală, regională și națională. Ediția curentă se va concentra pe stimularea parteneriatelor în domeniul turismului, cu o atenție deosebită pe turismul cultural, gastronomic și ecoturism regional, precum și pe dezvoltarea rutelor turistice transfrontaliere care conectează Regiunea Nord-Est și Republica Moldova.

Evenimentul se va desfășura la Pensiunea Aristocratis din Târgu-Neamț, începând cu orele 10.30.

Programul evenimentului va fi transmis live și va cuprinde:

– Conferința „Parteneriate și rețele transfrontaliere” EUROPE DIRECT, în cadrul căreia se vor prezenta: importanța promovării turismului cultural și aplicarea sistemului de recunoaștere a Rutelor Cultural Turistice, împreună cu exemple de bună practică. De asemenea, conferința va cuprinde alocuțiuni din partea domnului Lucian-Ioan Rus, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, România și din partea domnului Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova.

– Conferința Regio.Digi.Hub – Promovare și finanțare în dezvoltarea regională. Această secțiune va fi dedicată dezvoltării regionale generate de industria turismului, prin crearea unor branduri de destinație puternice, stimularea turismului circular și identificarea surselor de finanțare europene adecvate. În cadrul acestei secțiuni, vom dezbate construirea unui ecosistem turistic circular, competitiv și durabil, vor fi prezentate sursele europene de finanțare pentru sectorul turistic ca element catalizator al dezvoltării regionale, precum și etapele realizării unui brand de destinație prin storytelling și inovație digitală.

– Ateliere de lucru simultane:

  1. Turismul Cultural și Religios- Be.CULTOUR, aflat în tranziție de la mass tourism, la turismul ecologic, în cadrul căruia vom dezbate integrarea spiritualității în parcursul turistic și valorizarea comunităților locale prin rute cultural-turistice. Se va dezbate, de asemenea, rolul digitalizării pentru redescoperirea patrimoniului cultural și vor fi prezentate exemple de bune practici din regiune.
  2. Turismul Gastronomic – Flavours of Europe. Acest atelier va fi axat pe tema sustenabilității și circularității în lanțul valoric alimentar și vom dezbate revitalizarea zonelor rurale prin promovarea patrimoniului gastronomic local, cu ajutorul traseelor și punctelor gastronomice locale.
  3. Ecoturismul – EUROPE DIRECT. Prin intermediul acestui atelier, vom prezenta importanța alinierii sectorului turistic la standarde și practici ecologice. Vor fi prezentate metode inovative de promovare a turismului activ și a patrimoniului natural, în cadrul rețelei destinațiilor ecoturistice, la nivelul Regiunii Nord-Est și în Republica Moldova.

– Expoziție Gastronomică cu degustare de produse tradiționale, cu participarea asociațiilor de producători, pensiunilor și restaurantelor din regiune.

– Bursa de Contacte, cu standuri de informare, distribuire de materiale informative și promoționale ale asociațiilor de promovare, demonstrații VR și spațiu de networking între agenții de turism, mass-media și antreprenori, asociații de promovare și furnizori pe plan local.

– GALA TURISMULUI „DESCOPERĂ NORD-EST”, care va include decernarea premiilor de excelență în promovare, pentru produse și destinații turistice din Regiunea Nord-Est, cină festivă și un spectacol oferit prin amabilitatea partenerilor noștri: Consiliul Județean Neamț prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Primăria Târgu-Neamț prin Casa Culturii „Ion Creangă” și Asociația pentru Promovarea Văii Șomuzului.

Ținând cont de faptul că numărul de locuri este limitat, este necesară confirmarea participării prin completarea formularului online de înregistrare, până la data de 19.12.2023, ora 12:00. Menționăm că accesul la eveniment se face exclusiv pe baza confirmării, pe care o veți primi prin email.

Agenda eveniment

GN_Card online_22_ICONIC_CLOTH cover
NOUTĂȚI RIS3

Proiectul CLOTH: povești de succes din Regiunea de Nord-Est în domeniile de specializare inteligentă

Continuăm seria “Poveștilor de Succes” din domeniile de specializare inteligentă, aducând în atenția dumneavoastră proiectul CLOTH (CLuster Alliance fOr the Transition to greenand digital fasHion) finanțat în cadrul programului COSME și derulat de un consorțiu de parteneri internaționali din care face parte Asociația Iconic Cluster (ICONIC) – România.

Scopul principal al proiectului CLOTH este de a stimula cooperarea interregională prin crearea unei alianțe de clustere în sectorul Fashion. Proiectul promovează condițiile necesare crearii unui ecosistem favorabil pentru noi alianțe intre actorii relevanți din domeniu și pentru noi oportunități de afaceri și investiții pentru IMM-urile europene.

Descarcă
rezumat proiect
newsletter dedicat proiect

conferinta por
NOUTĂȚI

Conferința regională de închidere a POR 2014-2020: „REGIO în Nord-Est: rezultate, impact, perspective 2027”, 21 decembrie 2023, Piatra Neamț

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est organizează joi, 21 decembrie 2023, Conferința anuală “REGIO în Nord-Est: rezultate, provocări, perspective 2027”. Evenimentul, care marchează închiderea Programului Operațional Regional 2014-2020, va avea loc începând cu ora 10:00 la Rubik Hub, Aleea Tineretului, Nr. 26, Piatra Neamț.

Această conferință constituie oportunitatea de a afla cele mai recente informaţii cu privire la evoluţia implementării Programului Operaţional Regional 2014-2020, subliniind impactul investiițiilor REGIO asupra Regiunii Nord-Est, dar și tranziția către finanțările aferente perioadei  2021-2027 (proiecte etapizate).

Am călătorit pe acest drum împreună, dumneavoastră în calitate de beneficiari, și noi, în calitate de Organism Intermediar, cu sprijinul Autorității de Management pentru POR. Am avut parte de situații excepționale la nivel mondial, care ne-au influențat drumul, dar cu perseverență, bună-credință și printr-o colaborare permanentă am ajuns să atingem obiectivele acestui program, cu impact asupra întregii regiuni.

Câteva prezentări ale unor proiecte de succes, care demonstrează cum și-a pus amprenta POR 2014-2020 asupra comunităților locale, vor sta mărturie a călătoriei noastre și vor constitui un imbold pentru a rămâne în acest parteneriat și în perioada următoare.

Participarea este gratuită, în condițiile înregistrării prealabile până la data de 20 decembrie 2023, utilizând acest formular de înregistrare.

Agendă eveniment

GN_Card online_21_MaiBine_FoodE
NOUTĂȚI RIS3

Proiectul FoodE: povești de succes din Regiunea de Nord-Est în domeniile de specializare inteligentă

Continuăm seria “Poveștilor de Succes” din domeniile de specializare inteligentă, aducând în atenția dumneavoastră proiectul FoodE (Food Systems in European Cities) finanțat în cadrul programului Horizon 2020 și derulat de un consorțiu de 24 de parteneri internaționali din care face parte Asociația Mai bine.

FoodE este centrat în jurul conceptului de sisteme alimentare proiectate de comunități (City/Region Food Systems – CRFS). Fiecare sistem alimentar se bazează, în mod unic, pe nevoile și resursele disponibile la nivel local.

Proiectul își propune să accelereze creșterea inițiativelor urbane europene sustenabile și reziliente din domeniul alimentar, prin includerea tuturor actorilor, proceselor și relațiilor care sunt implicate în lanțurile alimentare din regiunile geografice țintă.

Descarcă
rezumat proiect
newsletter dedicat proiect