Categorie: NOUTĂȚI

1
NOUTĂȚI

Sesiune de Informare pentru potențiali aplicanți interesați de Programul Dezvoltarea IMM-urilor în România

Aveți o afacere în unul dintre domeniile de interes Inovare verde în industrie, Creștere Albastră (Blue Growth) și TIC și o idee de proiect care necesită finanțare?

Granturi între 50.000 și 2.000.000 Euro pe proiect sunt disponibile acum!

Dacă doriți să aflați mai multe despre procesul de depunere a aplicației Dvs. de proiect, Innovation Norway, în calitate de Operator al Fondului de Granturi SEE și Norvegia, vă invită să participați, în data de 9 septembrie 2021 (interval orar 13:30 – 16:00), la o sesiune de informare pentru potențialii solicitanți în cadrul Programului Dezvoltarea IMM-urilor in România (Granturile SEE și Norway).

Sub umbrela acestui Program, vor fi prezentate 2 noi apeluri de finanțare pentru proiecte care vizează domeniile axate pe inovarea verde in industrie, TIC și creștere albastră (Blue Growth), precum și modalitatea în care este facilitată crearea de parteneriate cu companii și entități din statele donatoare. 

Evenimentul va fi organizat online si va  include prezentări cu privire la:

  • Călătoria clientului. De la cerere la contractul de grant;
  • Rezultate așteptate și indicatori;
  • Reglementări privind ajutoarele de stat relevante pentru proiectul dumneavoastră;
  • Modalitatea de întocmire a unui Plan de afaceri;
  • Bugetul detaliat al activităților;
  • Sesiune de întrebări și răspunsuri.

Companiile interesate trebuie să se înscrie la eveniment accesând linkul acesta.

Informații despre Programul “Dezvoltarea IMM-urilor în România

Programul “Dezvoltarea IMM-urilor în România” va contribui la obiectivele generale ale Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021, respectiv la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European, cât și la consolidarea relațiilor de cooperare dintre Statele Donatoare și Statele Beneficiare ale Granturilor SEE si Norvegiene.

Obiectivul Programului este creșterea valorii adăugate și dezvoltarea durabilă în sectorul românesc de afaceri. Programul caută să stimuleze și să implementeze o cooperare de afaceri pe termen lung între Islanda, Liechtenstein și Norvegia (”Statele Donatoare”) și România, pe baza dezvoltării și inovării în afaceri.

20210819_134740
NOUTĂȚI

Vizită de lucru în Regiunea Nord-Est a unei delegații din Republica Moldova, compusă din reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord și ai Agenției Internaționale de Cooperare a Germaniei

Agenția de Dezvoltare Regională Nord din Republica Moldova, împreună cu Agenția Internațională de Cooperare a Germaniei, au efectuat o vizită de lucru în Regiunea de Nord-Est din România, în perioada 16 – 19.08.2021. Vizita s-a desfășurat în cadrul proiectului „Suport pentru Consiliul Regional pentru Dezvoltare din Regiunea de Dezvoltare Nord” și a vizat un schimb de experiență pe tema dezvoltării regionale privind domeniile: dezvoltare urbană, dezvoltare economică și turism.

Delegația moldoveană a cuprins membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare a Regiunii de Nord, respectiv reprezentanți ai: Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Agenției de Dezvoltare Regională Nord, APL, sectorului privat, societății civile și ai Agenției Internaționale de Cooperare a Germaniei.

ADR Nord-Est a sprijinit organizarea acestei vizite de lucru în contextul memorandumului încheiat în 2011 cu partea moldoveană, în vederea cooperării în domeniul dezvoltării regionale.

Printre obiectivele vizitei, s-au numărat municipiile Iași, Suceava, Piatra Neamț și orașul Gura Humorului, unde reprezentanții administrației publice locale au prezentat proiecte de succes în domeniile dezvoltare urbană, dezvoltare economică, turism, precum și perspective asupra procesului dezvoltării regionale.

La Iași, reprezentanții operatorului regional al serviciilor de furnizare apă și canalizare „ApaVital” S.A. au prezentat proiecte pe care societatea le va implementa în Republica Moldova, respectiv alimentarea cu apă potabilă a raioanelor Nisporeni, Ungheni, Glodeni și Fălești.

Programul vizitei a cuprins și Mănăstirea Probota, Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul Național al Bucovinei – obiective turistice de patrimoniu cultural, reabilitate cu ajutorul unor proiecte europene.

La Piatra Neamț, delegația moldoveană a vizitat Rubik Hub, o structură de sprijinire a startup-urilor și a companiilor inovatoare din Regiunea Nord-Est, înființată în anul 2017, cu sprijinul ADR Nord-Est, al autorităților publice locale și al comunității antreprenoriale regionale. În încheierea vizitei de lucru, delegația moldoveană a purtat discuții pe tema dezvoltării regionale și a bunelor practici din nord-estul României în cadrul unei întâlniri bilaterale cu domnul Vasile Asandei, Director General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

 

een
EEN NOUTĂȚI NOUTĂȚI

Ediția lunii august 2021 a Buletinului informativ realizat de ADR Nord-Est, în calitate de Punct Local de Contact al Rețelei Enterprise Europe Network

În această nouă ediție, am selectat alte oportunități de afaceri pentru internaționalizarea afacerii Dvs., pe care vă invităm să le analizați.  

Dacă aveți întrebări suplimentare sau alte solicitări de cereri de oferte / oferte personalizate, nu ezitați să ne contactați la adresa de e-mail: een@adrnordest.ro, persoană de contact: Liliana Baicu, Coordonator local.

Alte noi oportunități de afaceri veți găsi accesând: https://een.ec.europa.eu/partners

Newsletter august 2021

rostartup cover photo
NOUTĂȚI

ROStartup un proiect creat de comunitate, pentru comunitate!

ROStartup este o inițiativă de acțiune comună – publică și privată, prin care ne propunem să facilităm crearea primei Strategii Naționale a Ecosistemului de Startup din România. Pe de o parte, este un proiect care a fost gândit și construit în acord cu Recomandările Specifice de Țară 2019-2020, iar pe de altă parte, este un proiect al ecosistemului antreprenorial românesc, în concordanță cu nevoia reală a comunității de startup de a avea o voce și o viziune comună.

ROStartup este inițiat de ADR Nord-Est prin Rubik Hub ca actor-facilitator în cadrul comunității, susținut prin Programul de Sprijinire a Reformelor Structurale, administrat de DG REFORM în cadrul Comisiei Europene și implementat în colaborare cu Banca Mondială.

Proiectul a demarat în iunie 2020 și, deși a fost un an provocator, a însemnat o oportunitate de a reuni la aceeași masă a discuțiilor, actorii cheie ai ecosistemului din mediul public național, academic (universitar și de cercetare/inovare), antreprenorial și alți actori relevanți, cu scopul de a face ecosistemul antreprenorial românesc mai puternic și mai competitiv.

Suntem foarte dedicați acestei inițiative care are potențialul de a deveni un model de bune practici pentru întreaga Europă, ceea ce înseamnă promovarea ecosistemului nostru și a actorilor implicați și la nivel european.

Proiectul are o abordare sistemică, de jos in sus și se bazează pe o metodologie în 3 pași: 1/maparea nevoilor și analiza situației actuale, 2/dezvoltarea strategiei ecosistemului startup, a mecanismului de implementare și monitorizarea și 3/dezvoltarea unui program pilot bazat pe soluțiile pe termen scurt generate de strategie.

În ianuarie 2021, în cadrul grupurilor de lucru consultative (parte din etapa inițială), ce au avut în componență un mix de peste 100 de actori relevanți pentru comunitatea antreprenorială națională, au fost identificate oportunitățile și nevoile ecosistemului și au fost definite direcțiile strategice care stau la baza viitoarei Strategii de Dezvoltare a Ecosistemului de Startup din România, prin intermediul căreia ne propunem o reformare la nivel macro a ecosistemului de startup românesc, atât în ceea ce privește cadrul legislativ cât și zonele de investiții publice și private, precum și creșterea capacității administrative.

Ca parte din aceeași etapă inițială, în luna aprilie 2021 a avut loc consultarea publică atât pentru rezultatele obținute în grupurile de lucru strategice, cât și pentru contribuție la validarea proiectului pilot. Aceasta s-a realizat printr-un instrument dedicat, accesibil de pe website-ul ROStartup/Public Consultations.

Actualmente (august 2021) ne aflăm în etapa a doua a proiectului, cea de dezvoltare efectivă a Strategiei Ecosistemului Startup din România, ce va fi însoțită de direcții de implementare precum și de un mecanism de monitorizare a impactului în ecosistem. Documentul, numit în această etapă: White Paper, va fi subiectul unei consultări publice naționale, ce se va desfășura în luna septembrie 2021 și în urma căreia, după ce vom fi implementat feedback-ul ecosistemului votant, White Paper va deveni fundamentul principal al Strategiei Ecosistemului de Startup din România!

Tabloul general cu pașii următori, îl puteți găsi în Roadmap , iar vocea comunității poate fi auzită pe Facebook și LinkedIn.

Un lucru este sigur! România are ingredientele necesare pentru a deveni locul potrivit startup-urilor pentru a avea succes, și anume: talent, acces la capital și atitudinea potrivită a unor oameni care nu renunță niciodată! … și precum ne spune și dl Vasile Asandei – Director General ADR Nord-Est:

‘’Depinde doar de noi, comunitatea nou creată ce gravitează în jurul acestei inițiative, să continuăm acest momentum … și mai mult decât atât, dincolo de scopul proiectului, să realizăm împreună ceva cu care și de care vom fi cu toții mândri!’’

foto-bun-conf-Piatra-Neamt-26-aug
NOUTĂȚI

Conferința: „Digitalizare și Eficiență Energetică”, 26 august 2021, Piatra Neamț

Joi, 26 august 2021, orele 10:00-13:00, va avea loc atât on-line cât și fizic la Rubik Hub Piatra Neamț, conferința: ‚Digitalizare și Eficiență Energetică’ dedicată Regiunii Nord-Est, un eveniment organizat de Energynomics în parteneriat cu ADR Nord-Est.

Evenimentul face parte din seria dedicată digitalizării și eficienței energetice și își propune creșterea nivelului de conștientizare și de înţelegere asupra a ceea ce este și a modului în care se poate îmbunătăţi eficiența energetică. Așadar, fie că sunteți companie privată, autoritate publică locală sau consumator final, nu ratați acest eveniment de informare cu privire la beneficiile reale şi tangibile ale reducerii consumului de energie.

Vor fi invitați experți din sectorul energetic, factori de decizie din autoritățile publice din România și companii – de la start-up-uri și IMM-uri, la cele mai mari întreprinderi, interesate de subiecte precum: legislația și reglementările privind eficiența energetică, finanțarea pentru proiecte de eficiență energetică și sprijin pentru autoritățile publice și IMM-uri.

Iată câteva dintre tematicile abordate de cei 6 speakeri din cadrul conferinței, printre care și dl Vasile Asandei – Director General ADR Nord-Est:

  • Servicii energetice: Prevederile legale şi soluţii pentru stimularea pieței serviciilor energetice, echilibrare şi flexibilitate energetică
  • Informarea consumatorilor – aspect vital în promovarea eficienței energetice
  • Mobilitate electrică – infrastructură, modele de business, smart city
  • Centrale termice și încălzire: evaluarea potențialului de creştere a eficienţei în cogenerare și încălzire centralizată
  • Obligații, audituri și monitorizare: opțiuni de implementare și probleme privind monitorizarea
  • Planuri de acțiune naționale pentru eficiență energetică – mobilitatea electrică, iniţiative locale

Programul complet al conferinței poate fi regăsit aici, iar mai multe detalii despre eveniment, aici.

Înscrieri pentru participare fizică se pot face printr-un simplu mesaj cu nume, prenume la adresa: events@wing-media.com

Pentru conectare on-line link-ul de înregistrare în platforma MyConnector este acesta.

Vă așteptăm alături de noi, on-line sau off-line, joi 26 august 2021 începând cu ora 10:00.

ewrc
NOUTĂȚI

Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor 2021: liber la înscrieri începând din 30 August

Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor (# EURegionsWeek), cea mai mare manifestare anuală de la Bruxelles dedicată politicii regionale, va avea loc în perioada 11-14 octombrie 2021.

Această manifestare a ajuns o platformă unică de comunicare și de colaborare, reunind regiuni și orașe din întreaga Europă, inclusiv pe reprezentanții lor politici, funcționari, experți și reprezentanți ai mediului academic.

În ultimii 18 ani, în cadrul evenimentului au fost realizate multe acțiuni de promovare a modalităților prin care regiunile și orașele utilizează fondurile UE pentru a le îmbunătăți cetățenilor viața de zi cu zi.

Organizată în format online sub sloganul „Împreună pentru recuperare”, cea de-a 19-a ediție a #EURegionsWeek 2021, va avea în atenție patru teme de actualitate:

  • Tranziție verde: pentru o recuperare durabilă și ecologică
  • Coeziune: de la urgență la rezistență
  • Tranziție digitală: pentru oameni
  • Angajamentul cetățenilor: pentru o recuperare incluzivă, participativă și echitabilă

În prezent, toți partenerii selectați lucrează la pregătirea evenimentului: identificarea vorbitorilor și moderatorilor, definirea conținutului și structurii, realizarea unor videoclipuri de promovare. Programul complet al celor 300 de sesiuni va fi publicat pe site-ul evenimentului pe 23 august.

Ca în fiecare an, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est va fi prezentă la acest eveniment, în sesiuni ce abordează tematici de interes pentru Regiunea Nord-Est.

Înregistrați-vă la sesiunile dvs. preferate începând cu 30 august prin intermediul site-ului web al evenimentului. Pregătește-te pentru #EURegionsWeek 2021: ediția din acest an va fi mai plină de viață, inovatoare și interactivă ca niciodată!

Site web eveniment: europa.eu/regions-and-cities

 

harta
NOUTĂȚI

Fă un tur virtual al proiectelor Regio Nord-Est cu ajutorul hărții interactive!

Pagina web dedicată Regio Nord-Est, www.inforegionordest.ro, dispune de un modul de proiecte, o aplicație interactivă care permite afișarea selectivă a informațiilor privind proiectele finanțate prin Programul Operațional Regional (Regio) 2014-2020.

Consultarea listei de proiecte Regio se face cu ajutorul hărților Google, astfel încât utilizatorul poate vedea poziționarea proiectului pe hartă, poate tipări sau exporta rezultatele căutării sau fișa proiectului.

Se pot obține diferite statistici în funcție de criteriile alese: județ, localitate, axă, prioritate, stadiu proiect, categorii de proiecte sau cuvinte cheie.

În acest moment, aplicația conține 836 proiecte, informațiile disponibile fiind actualizate permanent.

Vizitează acum www.inforegionordest.ro/proiecte.php!

BANNER EUIPO sesiune informare v2
NOUTĂȚI

Sesiune de informare „Înregistrarea unui drept de proprietate intelectuală la nivel european”

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în colaborare cu Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) vă invită la o sesiune de informare cu privire la drepturile asociate mărcilor, desenelor și modelelor industriale înregistrate și valabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Evenimentul se va desfășura online, în data de 31.08.2021, începând cu ora 11:00, având o durată de aproximativ 60 de minute.

Sesiunea aduce în scenă, un expert din partea echipei EUIPO care va prezenta informații valoroase cu privire la:

  • Procesul de aplicare pentru marcă, desen sau model industrial
  • Acordarea de vouchere de proprietate intelectuală în valoare de până la 1500 Euro pentru IMM-uri

Ce  vor afla participanții?

  • De ce IP ar trebui să fie o parte integrantă a strategiei mele de afaceri?
  • Cum se depune online o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene?
  • Poate o înregistrare a unei mărci EU să mă protejeze de alte persoane care folosesc un domeniu cu un nume similar?
  • Ce este un model sau un desen industrial înregistrat?
  • Care sunt avantajele unui model sau unui desen industrial comunitar înregistrat în comparație cu sistemele naționale de protecție?
  • Care este modalitatea de aplicare privind acordarea de Vouchere de proprietate intelectuală în valoare de până la 1500 Euro pentru IMM-uri?
IMM-urile care dețin desene sau modele industriale au venituri pe angajat cu 17% mai mari decât IMM-urile care nu dețin drepturi de proprietate intelectuală,  conform unei cercetări EUIPO.

Desenele și modelele industriale reprezintă un avantaj comercial important pentru întreprinderile inovatoare și contribuie la crearea de locuri de muncă și la sprijinirea creșterii economice. În UE, 11,9% din locurile de muncă și 13,4% din PIB reprezintă contribuția sectoarelor care utilizează intens desene și modele industriale.

Pentru înscriere, vă rugăm să accesați Formularul de înregistrare!

Replace
NOUTĂȚI

Cu un pas mai aproape de un Plan de acțiune în economie circulară pentru Regiunea Nord-Est

Consecventă preocupării sale din ultimii 10 ani de a promova și stimula economia circulară în Regiune, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a lansat inițiativa constituirii unui Grup Consultativ pentru Economie Circulară în Regiunea Nord-Est.

Grupul a fost constituit ca urmare a unui apel deschis de expresii de interes pentru aderarea celor interesați, derulat în luna mai 2021. Cele 46 de expresii selectate provin de la actori interesați în economie circulară din mediul academic și de cercetare, antreprenori, firme de consultanță, dar și unități administrativ-teritoriale.

Prima reuniune a acestui grup,  organizată în contextul proiectului de cooperare interregională REPLACE,  a avut loc în format online,  în data 3 august 2021 și a vizat următoarele subiecte și posibilități de cooperare:

  • Exploatarea oportunității de conectare la lanțurile valorice circulare interregionale;
  • Analiza de benchmarking privind gradul de circularitate la nivelul regiunii;
  • Oportunitatea lansării unui apel pentru proiecte în domeniul economiei circulare.

Experții ADR Nord-Est, Ramona Tanasă și Adrian Andrei, au prezentat rezultatele analizei locale realizate în perioada  2019 – 2020 cu sprijinul proiectului REPLACE, care a avut ca punct de plecare Strategia de Cercetare și Inovare pentru Specializare Inteligentă (RIS3) a regiunii Nord-Est. Au rezultat 3 domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei circulare în regiunea Nord-Est  – Agro-alimentar și industria lemnului, Textile, Mediu (Deșeuri, Apă, Plastic) – pentru care toți membrii grupului au fost invitați să-și prezinte inițiativele.

Având în vedere că analiza a fost realizată de către toți partenerii din proiect, identificarea unor zone de interes comune se poate transforma în oportunități reale de  colaborări interregionale la nivel european.

Din partea Institutului pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu “Ernest Lupan”  (IRCEM), Loredana Bîrgovan a susținut o prezentare a viitoarei STRATEGII a ROMÂNIEI PENTRU ECONOMIE CIRCULARĂ 2030 (ROCES). Această strategie urmează să fie aplicată prin intermediul unui Plan Național de Acțiune pe 10 ani, având următoarele obiective:

  • Obținerea unei rate de circularitate a materialelor folosite de 21%.
  • O transformare socială conștientă şi informată, care are la bază educarea, conștientizarea si formarea continuă a populației, pentru a face față provocărilor viitorului și transformării mentalităților și atitudinilor privind economia circulară.
  • Un sistem coerent, unitar și coordonat pentru identificarea, evaluarea și alinierea acțiunilor tuturor agenților economici din Romania în jurul economiei circulare, însoțit de un cadru relevant pentru măsurarea progresului realizat in tranziție
  • Un model de dezvoltare durabilă implementat in proporție de cel puțin 30%, bazat pe economia circulară sistemică, având ca rezultat tranziția accelerată a mediului public național către o dezvoltare durabilă pană în  2030
  • Poziționarea României ca pol de referință internațional pentru cercetarea și inovarea în economia circulară, bioeconomie, dezvoltare industrială verde și al luptei împotriva schimbărilor climatice

Sectoarele de Acțiune Prioritare ale strategiei naționale sunt: Agroalimentar și forestier, Industrie, Bunuri de consum, Textile și Confecții,  Turism,  Construcții și Demolări.

Cu gândul spre operaționalizarea acestor obiective ambițioase, Gabriela Bobeanu (ADR Nord-Est) a  trecut în revistă perspectivele pentru finanțarea economiei circulare din programele operaționale ale României pentru perioada 2021-2027: Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD); Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF); Programul Operațional Regional (POR) Nord-Est 2021 2027.

Pentru POR Nord-Est 2021-2027,   operațiunile avute in vedere sunt:

  •  investiții în microîntreprinderi(urban) și IMM-uri (urban și rural) pentru dezvoltarea capacității tehnologice (noi tehnologii, automatizare, robotica, inteligență artificială etc., soluții pentru recuperarea, reutilizarea și revalorificarea unor materii prime, materiale și produse, dezvoltarea de noi activităţi economice necesare integrării în lanțuri de valoare, etc; inclusiv investiții pentru adaptarea fluxului tehnologic și a capacității de producție; certificare produse/servicii; design industrial; dezvoltarea competentelor IMM-urilor pentru inovare, modernizare tehnologică și economie circulară)
  • achiziția unor servicii pentru: acumularea de cunoștințe pentru tranziție industriala și specializare inteligentă prin atragerea de personal calificat în cercetare-inovare sau prin organizarea de stagii de pregătire și internship în colaborare cu universitățile, formare de competente avansate necesare exploatării noilor tehnologii, participarea în activităţi de internaționalizare, prin dezvoltarea unor strategii de export, a unor instrumente de marketing, participarea la târgurile de tehnologie europene, evenimente de brokeraj si matchmaking tehnologic, aderarea și participarea la activităţile unor la rețele colaborative, etc regionale/naționale/europene.

Semnalul transmis pe tot parcursul evenimentului a fost acela de încurajare a  implicării membrilor Grupului Consultativ  pentru a identifica provocările sectorului și nevoile de finanțare pentru stimularea și implementarea  economiei circulare, conturarea apelurilor cu ghiduri ale solicitantului și criterii de evaluare cât mai adecvate.

***

Proiectul REPLACE (2019-2023) – REgional PoLicy Actions for Circular Economy, derulat de ADR Nord-Est, în parteneriat cu alte 8 Regiuni din Europa în perioada 2019-2023, abordează o problemă foarte relevantă: lipsa unei strategii pentru economia circulară la nivel regional. La începutul actualei perioadei de programare, 2014-2020, acest subiect nu a fost luat în considerare, dar a devenit una dintre prioritățile cele mai importante în decembrie 2015. Acum, regiunile trebuie să-și realizeze strategii proprii în acest domeniu, prin inserarea unor instrumente de politică specifice în programele lor operaționale.

Grupul Consultativ pentru Economie Circulară în Regiunea Nord-Est și-a dat acordul pentru inițierea demersurilor în vederea elaborării unui Plan de acțiune în economie circulară pentru Regiunea Nord-Est, iar colaborarea în cadrul acestui cadru special creat este crucială în perioada următoare pentru a fundamenta o intervenție coerentă și relevantă la nivel regional.

Platforma MIPE
NOUTĂȚI

NOU! Platforma Oportunități de Finanțare UE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat, în data de 5 august 2021, platforma online www.oportunitati-ue.gov.ro , un punct unic de acces care integrează informații privind fonduri din mai multe surse de finanțare (programele naționale, operaționale, comunitare etc.), fiind atât interfața între mediul instituțional și beneficiari, cât și un instrument util la nivelul României în ceea ce privește identificarea de parteneri pentru participarea în Programele de cooperare la nivel European.

Prin intermediul acestei platforme, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene își propune să fie o punte de legătură cu potențialii beneficiari ai surselor de finanțare comunitare, direcționându-i către Punctele Naționale de Contact, Agențiile Naționale responsabile, AM-urile aferente Programelor de interes sau Direcțiile Generale ale Comisiei Europene și/sau Agențiile Executive responsabile, în cazul în care Programul de interes nu are un Punct Național de Contact în România.

Platforma integrează informații consistente pentru toți potențialii beneficiari, atât din mediul privat, cât și public, precum și din mediul academic și de cercetare, în vederea creșterii accesibilității surselor de finanțare europeană și a eficientizării comunicării dintre autoritățile care gestionează aceste finanțări și cei cărora le sunt destinate.

Portalul este prevăzut cu filtre de căutare după Tipul beneficiarului, Domeniul și Subdomeniul de interes, atât pentru identificarea surselor de finanțare, cât și a partenerilor. O secțiune cu Povești de succes, incluzând prezentarea exemplelor de bune practici în accesarea finanțărilor disponibile, completează demersul informativ și își propune să stimuleze prin puterea exemplului și alți potențiali solicitanți de finanțare.

„Doresc să le mulțumesc colegilor mei care au sprijinit acest demers, necesar pentru a eficientiza modul în care se derulează accesarea surselor de finanțare europeană, integrând toate informațiile într-un singur loc, în mod transparent și cu o interfață ușor de utilizat. Platforma noastră realizează în premieră și conectarea utilizatorului atât cu Portalul Comisiei Europene Funding & tender opportunities, cât și cu site-urile oficiale ale instituțiilor care gestionează fonduri europene și fonduri de la bugetul de stat. Ne dorim ca această platformă să devină o cale de comunicare eficientă, astfel vă invităm să vă înscrieți în secțiunea prin care puteți deveni parteneri, având oportunitatea de a vă face cunoscute activitățile din proiecte. Îmi exprim convingerea că împreună vom reuși să creștem gradul de accesare a acestor surse de finanțare”, a declarat secretarul de stat Cătălina Bădoiu, la evenimentul de lansare.

Vă invităm să accesați www.oportunitati-ue.gov.ro!