Categorie: NOUTĂȚI

Interviuri Moinesti
NOUTĂȚI

Cooperare internațională în domeniul cercetării, în cadrul Taberei de la Moinești

În perioada 17 Mai-02 Iunie 2021 în Municipiul Moinești, Jud. Bacău, s-a desfășurat  tabăra  de cercetare, organizată și coordonată  de Van Hall Larenstein University of Applied Sciences, din Olanda. Proiectul  a fost coordonat, că și în anii trecuți, de către  prof. Nellie van der Pasch, responsabil activități pentru România.

Echipa care a participat la acest program a desfășurat o activitate de cercetare, descoperire și identificare a nevoilor comunității din Moinești, legate de agricultură, turism, ecologie, stil de viață sănătos. Acest exercițiu de cercetare a avut ca finalitate descoperirea de soluții inovatoare pentru îmbunătățirea stilului de viață al locuitorilor.

Tabăra de anul acesta a beneficiat de implicarea activă a Universității “Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Dna Elene Nichita, Prorector pentru relații naționale și internaționale, precum și de sprijinul permanent al autorităților publice locale din Moinești, prin dl. Primar Valentin VIERU și specialiști din aparatul de specialitate, precum Dna Mădălina Armeanu, Șef Birou Proiecte. IT. Strategii de dezvoltare și promovare și dl. Viorel Costea Șef Birou Cultură, Tineret Sport și Mediul de Afaceri.

Datorită contextului sanitar și a restricțiilor de circulație internațională, partenerii olandezi au participat online la activități, dar asta a  constituit o oportunitate pentru studenții români.

Astfel, 9 studenți ai Universității din Bacău au participat la mai mute sesiuni de instruire/învățare organizate de către Universitatea din Olanda, activități legate de bună desfășurare a proiectului precum: structura proiectului, tehnici de realizare a unui interviu, mapare zona alocată, selectare persoane pentru interviu , identificare nevoi și propunere  soluții inovatoare.

Noutatea cercetării din acest an a fost că doar studenții români au fost pe teren și au realizat interviurile, maparea zonei. Interviurile au fost filmate, iar la sfârșitul fiecărei zile, împreună cu membrii celor 9 echipe din Olanda, au lucrat împreună la proiect, realizând analiză SWOT, identificarea de oportunități și explorarea unor idei inovatoare care ar putea fi transformate în proiecte cu impact pentru comunitatea moineșteană.

Toți studenții Universității din Bacău implicații în proiect, au beneficiat din partea partenerilor olandezi de sprijin financiar pe toată durata desfășurării proiectului, fiind acoperite cheltuielile legate de transport, masă și chiar un stimulent financiar pentru implicare în activitățile desfășurate.

În dată de 02 Iunie 2021, s-a desfășurat online activitatea de prezentare a ideilor de proiecte de către cele 9 echipe fomate din studenții Universității din Olanda și Universitatea din Bacău. În cadrul întâlnirii au fost interacțiuni cu membrii echipei care au avut drept scop clarificarea diferitelor aspecte precum și idei pentru îmbunătățirea sau punerea în valoare a proiectelor.

Ideile prezentate au abordat subiecte precum: oportunități de dezvoltare a turismului în zona, dezvoltarea agriculturii, activități cu caracter social.

Conceptele prezentate în cadrul întâlnirii se vor trasforma în proiecte, astfel că în dată 18 iunie 2021 va fi o nouă întâlnire: târgul inovației,  în cadrul căreia vor fi premiate cele mai bune idei de proiect, iar o parte dintre ele vor fi vor introduse în Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Moinești.

În anul 2019, o astfel de tabăra de cercetare s-a desfășurat și în localitatea Tașca, Jud Neamț, urmare a căreia au fost implementate 3 proiecte: înființarea unui centru social, colectarea selectivă a deșeurilor și o fabrică de bere artizanală.

Acest tip de program în care sunt implicate universități din România și Olanda, ADR Nord-Est și localități din regiunea Nord-Est are deja un istoric de cinci ani, scopul fiind mereu același: cercetare, descoperirea nevoilor unei comunități, iar la final, propuneri de proiecte cu idei inovatoare pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor.

becoultur
NOUTĂȚI

Prelungire apel candidaturi destinații turistice regionale pentru schimb de experiență în cadrul proiectului Be.CULTOUR

În cadrul proiectului Be.CULTOUR „Dincolo de turismul cultural”, finanțat prin Orizont 2020 și coordonat de CNR IRISS, ERRIN anunță prelungirea înscrierilor la Apelul deschis pentru aderarea la COMUNITATEA Be.CULTOUR până în data de 08.06.2021, ora 18.00.

În cadrul proiectului Be.CULTOUR, 6 regiuni pilot vor co-crea soluții inovatoare bazate pe obiective turistice pentru turismul cultural, centrat pe om și circular. „Rețele de inovare în domeniul patrimoniului” vor fi înființate în zone europene izolate, periferice și dezindustrializate și peisaje culturale defavorizate vor fi identificate ca „situri de patrimoniu pilot”: conform obiectivelor proiectului, aceste regiuni au definit provocări clare legate de turismul cultural care necesită inovare și vor servi ca punct de plecare pentru colaborarea cu 12 „ecosisteme oglindă” suplimentare, formând Comunitatea Be.CULTOUR. 12 reprezentanți locali și regionali angajați în modelarea viitorului turismului cultural vor avea ocazia să colaboreze îndeaproape cu 6 regiuni pilot și să beneficieze de un sistem de învățare inter pares complet finanțat, care urmează abordarea pilot / oglindă. Prin conversații trimestriale comunitare, interviuri dedicate, seminarii web adaptate și laboratoare de învățare offline (la Bruxelles în 2022 și Napoli în 2023), membrii comunității vor interacționa îndeaproape cu cele 6 ecosisteme pilot.

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este doamna Roxana Șlemco, Director Centrul Regional de Studii Nord-Est, în cadrul ADR Nord-Est, adresă email: rpintilescu@adrnordest.ro.

een-n-mai
EEN NOUTĂȚI NOUTĂȚI

Vă invitam să analizați ediția lunii mai 2021 a Buletinului informativ realizat de ADR Nord-Est, în calitate de Punct Local de Contact al Rețelei Enterprise Europe Network

În această nouă ediție, vă propunem alte oportunități de afaceri în vederea internaționalizării afacerii Dvs., alături de informații de interes pentru activitatea Dumneavoastră.

Dacă aveți solicitări sau oferte punctuale, nu ezitați să ne contactați la adresa de e-mail: een@adrnordest.ro, persoană de contact: Liliana Baicu, Coordonator local.

Alte oportunități de afaceri veți găsi accesând: https://een.ec.europa.eu/partners

Newsletter mai 2021

4 - Nord-Est o regiune educata
NOUTĂȚI

6,3 milioane euro finanțare nerambursabilă REGIO pentru Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău

În data de 13 mai 2021, Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, prin Rectorul Prof.univ.dr.ing. Carol Schnakovszky,  a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management și ADR Nord-Est, în calitate de Organism Intermediar, pentru proiectul  REABILITARE ȘI MODERNIZARE INFRASTRUCTURĂ EDUCAȚIONALĂ UNIVERSITARĂ ȘI DOTARE “SMART” CORP B.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară – 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale și are o valoare totală de 29.99 milioane lei, din care 29.33 milioane lei (aprox 6,3 milioane euro) finanțare nerambursabilă.

Pe parcursul următoarelor 32 de luni, vor fi realizate ample lucrări de reabilitare și modernizare a infrastructurii Corpului B și va fi asigurată dotarea cu echipamente didactice de tip SMART.

La finalul anului 2023, peste 1300 de studenți vor beneficia de condiții superioare de desfășurare a procesului educațional.

bitmap 2
NOUTĂȚI

Apel deschis de expresii de interes pentru aderarea la Grupul Consultativ pentru Economie Circulară din Regiunea Nord-Est

De ce acum?

Comisia Europeană a adoptat un nou pachet ambițios privind economia circulară. Această inițiativă conține o abordare integrată pentru sprijinirea părților interesate europene în realizarea tranziției către o economie mai puternică și mai circulară. Prin acest plan de a face economia Europei mai sustenabilă și mai competitivă, Comisia oferă măsuri ambițioase de reducere a utilizării resurselor, de diminuare a deșeurilor și de stimulare a producției și consumului durabil.

Gestionarea resurselor naturale pe baza analizei ciclului de viață, de la extracție, prin proiectarea și fabricarea produselor, la ceea ce este considerat deșeu, este esențială pentru creșterea economică ecologică. Eco designul care permite repararea, reutilizarea, refabricarea și reciclarea din nou ar trebui să devină modul de lucru uzual.

O economie mai ecologică înseamnă o nouă creștere economică și noi oportunități de angajare. Proiectarea ecologică, ecoinovarea, prevenirea deșeurilor și reutilizarea materiilor prime pot aduce economii nete pentru întreprinderile din UE de până la 600 de miliarde EUR. Măsurile suplimentare de creștere a productivității resurselor cu 30 % până în 2030 ar putea stimula PIB-ul cu aproape 1 %, creând în același timp 2 milioane de locuri de muncă suplimentare. De asemenea, aduce beneficii mediului înconjurător și reduce emisiile de gaze cu efect de seră la nivel european.

De ce noi?

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a constituit încă din 2016 grupul consultativ pentru economie circulară și acum dorim să îl completăm cu noi membri. Scopul acestei structuri parteneriale este acela de a identifica împreună oportunitățile și de a acționa pentru îmbunătățirea adoptării economiei circulare în regiunea Nord-Est.

De ce nu și voi?

Vă invităm să răspundeți acestui apel prin completarea următorului chestionar, întrucât stimularea și dezvoltarea proiectelor din domeniul economiei circulare este un proces amplu, în care este nevoie de o implicare variată din zone precum mediul economic, universitar, administrativ sau societatea civilă.

Această etapă a demersului nostru este sprijinită de proiectul Interreg REPLACE (REgional PoLicy Actions for Circular Economy), care și-a propus îmbunătățirea gestionării, implementării și monitorizării instrumentelor de politică regională care vizează facilitarea tranziției către economia circulară, stimulând în același timp dezvoltarea durabilă.

Termenul limită până la care sunt așteptate răspunsurile dumneavoastră este: 31/05/2021

Pentru orice detalii vă stăm la dispoziție!

Persoana de contact:  Adrian Andrei – Expert Birou Cooperare Externă, tel. 0743362509, email: adrian.andrei@adrnordest.ro.

Poza anunt RVP 2.0
NOUTĂȚI RIS3

Lansarea celui de-al doilea apel al Programului de Valorificare a Rezultatelor Cercetării (RVP 2.0)

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est lansează cel de-al doilea apel al Programului de Valorificare a Rezultatelor Cercetării (RVP 2.0) în vederea identificării proiectelor de cercetare cu potențial ridicat de comercializare din Regiunea Nord-Est și sprijinirii echipelor de proiect aferente să își consolideze cunoștințele și capacitățile pentru a-și avansa propriul proiect către un nivel mai ridicat de pregătire tehnologică (TRL).

Programul de Valorificare a Rezultatelor Cercetării (RVP) se va implementa astfel:

  • organizarea unor ateliere cu durată scurtă (1-2 zile) destinate cercetătorilor și personalului CTT, care au depus expresie de interes pentru a evalua provocările întâmpinate și nevoile acestora în procesul de comercializare a rezultatelor lor de cercetare și a identifica echipele de cercetare care vor beneficia de o asistență personalizată prin program;
  • sesiuni de coaching individualizat oferit echipelor selectate în vederea valorificarii unor oportunități specifice de comercializare.

Aplicanți eligibili:
În cadrul prezentului apel, entitățile care pot aplica sunt echipele de cercetare din cadrul următoarelor universități:

  1. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iași
  2. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași
  3. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași
  4. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Iași
  5. Universitatea „Vasile Alecsandri”, Bacău
  6. Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava

Perioada în care pot fi depuse aplicațiile:
Data de la care pot fi depuse aplicațiile: 04.05.2021
Data până la care pot fi depuse aplicațiile: 04.06.2021

Programul de Valorificare a Rezultatelor Cercetării se va desfășura în limba engleză.

Pentru mai multe detalii despre RVP 2.0 și despre procesul de aplicare, vă rugăm să accesați următoarele link-uri:

imagini_regio
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI

1,7 miliarde euro pentru dezvoltarea regiunii prin POR Nord-Est 2021-2027

ADR Nord-Est a transmis, în data de 16 aprilie 2021, o nouă variantă de lucru a Programului Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 către serviciile de specialitate din Comisia Europeană,  Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Un element de noutate este identificarea unei noi Priorități, respectiv Prioritatea 4. Nord-Est – O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă. Practic, este vorba despre transformarea unui obiectiv specific într-o prioritate distinctă, pentru a raspunde modificarilor din cadrul legislativ comunitar aferent perioadei de programare 2021-2027.

Printre grupurile țintă vizate de POR Nord-Est 2021-2027 se numără întreprinderile, universitățile, clusterele, incubatoarele, acceleratoarele, instituțiile publice locale, unitățile administrativ-teritoriale (UAT), dar și organizații de cercetare dezvoltare.

În noua variantă transmisă spre analiză Comisiei Europene, Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 este structurat pe 8 priorități, cu alocări orientative, după cum urmează:

  1. Nord-Est -o regiune mai competitivă, mai inovativă- 427.28 mil euro
  2. Nord-Est – o regiune mai digitalizată- 101.11 mil euro
  3. Nord-Est – o regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul – 341,98 mil euro
  4. Nord-Est – O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă – 327,31 mil euro
  5. Nord-Est – o regiune mai accesibilă- 183,606 mil euro
  6. Nord-Est – o regiune educată- 183,76 mil euro
  7. Nord-Est – o regiune mai atractivă- 120,41 mil euro
  8. Asistență tehnică -75,84 mil euro

„Prima variantă a Programului Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 a fost apreciată de Comisia Europeană ca fiind un document bine-redactat, matur și pragmatic. Măsurile de îmbunătățire au vizat, în special, o mai bună corelare între obiectivele strategice și operațiunile propuse spre finanțare, descrierea complementarității cu alte Programe Operaționale disponibile la nivel național , precum și clarificarea metodologiei de alegere a indicatorilor și a țintelor propuse. Suntem bucuroși că, pe fond, programul propus respectă nevoile Regiunii, așa cum au fost ele identificate, în eforturi de colectare de date și  analiză depuse în ultimii ani și suntem încrezători că alături de  reprezentanții  Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator la nivel național, vom continua acest dialog constructiv în beneficiul tuturor locuitorilor regiunii Nord-Est” declară Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.

Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 – versiunea 16.04.2021
Sinteză Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 – versiunea 16.04.2021

image007
NOUTĂȚI RIS3

Componența actualizată a membrilor Consorțiului Regional de Inovare (CRI) a fost aprobată de către Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, în data de 22.04.2021

Pentru buna desfășurare a activităților în cadrul Consorțiului Regional de Inovare Nord-Est, în luna februarie 2021, ADR Nord-Est a demarat procesul de actualizare a componenței Consorțiului Regional de Inovare, ținând cont de prevederile Regulamentului privind Organizarea şi Funcţionarea Consorțiului Regional de Inovare și a Comisiei Consultative Academice în Regiunea Nord-Est.

Au fost parcurse următoarele etape:

  1. verificarea participării membrilor titulari/supleanți la reuniunile CRI, având în vedere prevederile Regulamentul privind Organizarea şi Funcţionarea CRI și CCA, art.13 alin.1 lit. d „La un număr de 3 absențe consecutive a unui membru titular (inclusiv supleantul său) la întâlnirile/consultările CRI, ADR Nord-Est în calitate de coordonator al CRI, are dreptul să revoce calitatea de membru titular/supleant și să inițieze demersuri pentru ocuparea poziției vacante”;
  2. transmiterea de scrisori către instituțiile din care fac parte membrii titulari/supleanți în vederea reconfirmării acestora sau pentru informarea privind revocarea membrilor care au absentat la minimum 3 întâlniri/ consultări consecutive ale CRI;
  3. înregistrarea la ADR Nord-Est a răspunsurilor primite pe e-mail;
  4. verificarea dosarului de candidatură (CV, Scrisoare de intenție, Scrisoare de recomandare), în cazul în care instituțiile au dorit înlocuirea membrului titular/supleant și nominalizarea altor persoane;
  5. verificarea întrunirii criteriilor de experiență și expertiză solicitate pentru fiecare candidatură;
  6. transmiterea de invitații către organizațiile colaboratoare din Comisia Consultativă Academică care au transmis candidaturi pentru CRI în apelul deschis în 2017 (dar care nu au fost selectate din cauza numărului limitat de membri) pentru ocuparea pozițiilor rămase vacante;
  7. actualizarea componenței CRI prin aprobarea acesteia e către Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, în data de 22.04.2021.

Procesul de evaluare și selecție a avut ca fundament Procedura operațională  privind selecția candidaturilor pentru constituirea Consorțiului Regional de Inovare (POSCC/VI din ianuarie 2017) în baza căreia s-a constituit CRI Nord Est.

Procesul de evaluare și selecție a implicat verificarea de conformitate administrativă privind dosarele de candidatură, precum și evaluarea calitativă privind experiența și capacitatea de a contribui la RIS3 a fiecărui candidat.

Ca urmare a finalizării procesului de evaluare, a fost actualizată componența Consorțiului Regional de Inovare.

Mulțumim pentru colaborare tuturor membrilor implicați în cadrul Consorțiului Regional de Inovare!

// Componență Consorțiul Regional de Inovare [aprilie 2021]

een-aprilie
EEN NOUTĂȚI NOUTĂȚI

A apărut ediția lunii aprilie 2021 a Buletinului informativ realizat de ADR Nord-Est, în calitate de Punct Local de Contact al Rețelei Enterprise Europe Network

În această nouă ediție, vă propunem alte oportunități de afaceri în vederea internaționalizării afacerii Dvs., alături de informații de interes pentru activitatea Dumneavoastră.

Dacă aveți solicitări sau oferte punctuale, nu ezitați să ne contactați la adresa de e-mail: een@adrnordest.ro, persoană de contact: Liliana Baicu, Coordonator local.

Alte oportunități de afaceri veți găsi accesând: https://een.ec.europa.eu/partners

Newsletter Aprilie 2021

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE NOUTĂȚI

Achiziție directă – Invitație de participare cu oferta în vederea achiziției „Servicii de realizare și implementare campanie de promovare online a serviciilor oferite de ADR Nord-Est prin Rețeaua Enterprise Europe Network la nivelul Regiunii Nord – Est”

1) Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, având sediul în Piatră Neamț, jud. Neamț, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/ fax: 0233-218071/2, inițiază achiziția directă în vederea încheierii unui contract de achiziție publică având că obiect prestarea de Servicii de realizare și implementare Campanie de promovare online a serviciilor oferite de ADR Nord-Est prin Rețeaua Enterprise Europe Network la nivelul Regiunii Nord – Est.

2) Data și ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor: 27.04.2021, ora 23:55;

3) Limba ofertei: Limba română;

4) Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: nicoleta.coman@adrnordest.ro.
De pe această adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitări de clarificare și comunicările privind rezultatul achiziției.
Ofertele se pot depune și la secretariatul autorității contractante, la adresa precizată la pct. 1).

5) Calendarul estimativ al achiziției directe:
– Dată de deschidere a ofertelor: 28.04.2021, ora 09:30;
– Dată estimată de evaluare a ofertelor (după solicitarea clarificări și primirea răspunsurilor, după caz): 06.05.2021;
– Dată estimată de semnare a contractului: 07.05.2021.

6) Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențînă oferta valabilă: până la dată de 26.05.2021;

7) Criteriul de atribuire: prețul cel mai scăzut în condițiile respectării cerințelor minime din Caietul de sarcini.

Va fi analizată mai întâi oferta cu cel mai mic preţ ofertat, iar în cazul în care această corespunde necesităților autorității contractante, atribuirea se face fără analiză celorlalte oferte depuse.

Dacă oferta cu prețul cel mai scăzut nu îndeplineste cerințele autorității contractante, această va fi declarată „oferta necâștigătoare”, procedandu-se la evaluarea ofertei care are prețul imediat următor (în ordine crescătoare a prețurilor).

Oferta necâștigătoare este oferta neconformă/ inacceptabilă așa cum este prevăzut în Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.

Ofertele care nu vor fi analizate că urmare a declarării câștigătoare a unei oferte cu preț mai mic, vor fi declarate „oferte participante”.

Oferta cu „prețul cel mai scăzut” care respectă cerințele autorității contractante va fi declarată „oferta câștigătoare”.

8) Valoarea estimată a achiziției publice / sursă de finanțare: 21.000,00 lei fără TVA / Proiect „Eastern Romanian Business Suport Network (ERBSN), derulat de ADR Nord – Est în perioada 2020-2021 și finanțat în cadrul Programului COSME.

9) Nu se acceptă oferte alternative.

10) Operatorul economic care depune oferta trebuie să fie înregistrat în condițiile legii în Registrul Comerțului, iar obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul/codurile CAEN din Certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Oferta depusă va conține cel puțin următoarele documente:

– Formularul 1 – Formular de Ofertă
Anexă la Formularul 1 – Propunere Financiară Detaliată

– Formularul 2 – Formular Propunere tehnică
Propunere tehnică va conține, conform Caietului de Sarcini (cap. 3 și cap. 5):
a. Descrierea detaliată a tuturor cerințelor tehnice solicitate prin caietul de sarcini, inclusiv abordarea metodologică, canalul de promovare online ce va fi utilizat (Facebook), numărul de afișări/click-uri estimate, precum și numărul estimat de utilizatori noi din grupul țintă vizat că urmare a implementării campaniei.
b. un mediaplan cu dată de începere 10.05.2021;
c. graficul de implementare;
d. personalul propus pentru prestarea serviciilor (experții nominalizați).

– Mijloace probante privind îndeplinirea cerințelor minime solicitate, pentru experții propuși:
CV datat și semnat de către titular, din care să rezulte minim 2 ani de experiență relevantă, însoțit de documente suport relevante: fișe de post, recomandări, contract de muncă sau alte documente similare.

– Formularul 3 – DECLARAȚIE DE DISPONIBILITATE a experților nominalizați în ofertă.

– Formularul 4 – DECLARAȚIE privind respectarea reglementărilor obligatorii în domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă şi protecţia muncii

– Formularul 5 – DECLARAȚIE privind acceptarea Modelului de contract

Caiet Sarcini Campanie de promovare online EEN 2021
Formulare si Modele Campanie promovare online
Model de Contract de servicii