NOUTĂȚI

Inspirație și energie din Bilbao pentru Regiunea Nord-Est

În perioada 13-15 iunie 2023 a avut loc la Bilbao (Spania), prima conferință în cadrul proiectului ”SIreNERGY – Inovare Socială prin utilizarea energiilor regenerabile”, care a inclus întâlnirea consorțiului de proiect și vizite de studiu, ce au vizat trei bune practici din localitățile Ispaster și Mutriku, organizate în cadrul proiectului de către partenerul de consorțiu Ente Vasco de la Energía (Agenția pentru Energie din Țara Bască – EVE), Spania.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est face parte din consorțiul de implementare a proiectului SIreNERGY, finanțat prin programul de Cooperare Interregională Interreg Europe 2021-2027, Apelul 1, Obiectiv politic 2 – O Europă mai verde.

Proiectul propune să îmbunătățească politicile regionale și naționale, creșterea ponderii energiei din surse regenerabile în zonele rurale, pentru a da puterea consumatorilor individuali să genereze, să stocheze, să consume și să vândă energie electrică regenerabilă, fără a se confrunta cu sarcini disproporționate.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a constituit un grup consultativ în domeniul surselor regenerabile de energie în cadrul căruia se dorește identificarea nevoilor, barierelor, poveștilor de succes în domeniu și implementarea, în regiune, a celui mai eficace set de acțiuni care să stimuleze generarea de proiecte de energie regenerabilă prin inovare socială. Împreună cu părțile interesate din grupul consultativ de lucru dorim realizarea unei colaborări durabile pentru a face față provocărilor complexe cu care ne confruntăm în această tranziție către surse de energii regenerabile, și care – în această criză mondială de energie – necesită o abordare nu numai a investițiilor, infrastructurii sau creării de noi locuri de muncă, ci trebuie să ofere și răspunsuri la probleme conexe precum depopularea și îmbătrânirea populației din zonele rurale, dezindustrializarea și transformarea activității economice a zonelor rurale.

Parteneri:

  • Fundatia Leartibai, Țara Bască, Spania (lider proiect)
  • Agenția pentru Energie din Țara Bască, Spania
  • Agenția pentru Energie „Energy Kontor”, Suedia
  • Agenția Regională pentru Antreprenoriat și Inovații (RAPIV) – Varna, Bulgaria
  • Biroul Mareșalului Voievodatului Mazovia, Polonia
  • Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, România
  • APESA – Asociația pentru Mediu și Siguranță din Aquitania, Franța

Prima vizită de studiu a fost în orașul Ispaster, unde a fost descris sistemul de încălzire centrală. Proiectul de termoficare, promovat de Consiliul Municipiului Ispaster, se caracterizează prin formarea unui inel care deservește mai multe clădiri municipale aflate în jurul acestuia. Instalația, care utilizează un cazan pe biomasă, energie termică solară și panouri fotovoltaice ca surse de energie, furnizează apă caldă, încălzire și electricitate. Consiliul intenționează să nu aibă contracte externe de energie în viitorul apropiat și ca toată energia necesară pentru furnizare în clădirile publice să provină din rețeaua proprie. În prezent, procentul de energie regenerabilă locală depășește 75% în tot consumul microrețelei.

A doua bună practică din regiune prezentată a fost Comunitatea energetică EKIOLA – o inițiativă public-privată susținută de compania KREAN și de Agenția Bască pentru Energie (EVE), care promovează crearea de cooperative de energie de prosumatori în Țara Bascilor, prin acorduri cu municipalități și cetățeni.

Municipiile Berriatua, Etxebarria, Ispaster și Markina-Xemein sunt pionierii pe teritoriul istoric al Bizkaia, angajându-se în generarea și gestionarea propriei energii produse în împrejurimile lor, iar localitățile Lekeitio și Ondarroa și-au manifestat interesul de a face parte din aceste comunități. Dezvoltarea acestei inițiative înseamnă recunoașterea rolului important al cetățenilor în conducerea tranziției energetice și, prin urmare, își propune să pună consumatorii în centrul tranziției energetice, transformându-i în prosumatori care vor participa la generarea și gestionarea centralelor fotovoltaice între 1 și 5 MW.

Municipalitățile interesate vor fi responsabile de selectarea amplasamentului adecvat pentru instalația fotovoltaică, de implementarea proiectelor de construcție, de gestionarea tuturor cerințelor administrative și de sprijinirea cetățenilor care doresc să ia parte la proiect.

Localitatea Mutriku se poate mândri cu cea mai mare centrală a valurilor din Spania, inaugurată în anul 2011, aceasta fiind ultima bună practică vizată în Țara Bască. Instalația dispune de o tehnologie inovatoare pentru generarea energiei valurilor. Uzina este situată în interiorul digului care protejează gura portului Mutriku, fiind alcătuită dintr-o cameră a turbinelor care conține 16 unități de tehnologie OWC (Oscillating Water Column). Este o centrală marină de fabricație internă, cu o putere totală instalată de 296 kW, iar investiția necesară pentru implementarea sa a fost de 2,3 milioane de Euro. Una dintre particularitățile centralei valurilor este că, fiind amplasată în interiorul unui dig, nu este în contact cu apa de mare și se evită pericolul de coroziune a utilajului.

Prezentările susținute pot fi citite aici de către curioși!