Două licee din Piatra Neamț, Colegiul Național de Informatică și Liceul de Arte ”Victor Brauner”, vor beneficia de investiții majore pentru creșterea eficienței energetice, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Contractele de finanțare pentru cele două proiecte depuse de Municipiul Piatra Neamț s-au semnat în data de 9 martie si au o valoare totală de peste 11 milioane de lei, din care 98% reprezintă contribuție din FEDR.
Peste 1.500 de elevi și cadre didactice vor beneficia de aceste investiții atât de necesare în infrastructura educațională nemțeană.
Lucrările se vor concentra pe reabilitarea termică a celor două clădiri, modernizarea sistemului de furnizare a apei calde, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, precum pompe de căldură, panouri solare și panouri fotovoltaice și modernizarea instalației de iluminat. Durata de implementare este de 20 de luni pentru Colegiul Național de Informatică, respectiv 14 de luni pentru Liceul de Arte ”Victor Brauner”.
Proiectele au fost depuse de Municipiul Piatra Neamț, pe Axa 3 ”Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea 1 ” Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”.