În data de 9 aprilie 2024 a fost deschis Apelul de selecție a partenerilor sociali cu scopul direct de a constitui structura partenerială și aferentă dezbaterilor viitorului Politicii de Coeziune post 2027și implicit a sprijini participarea activă în structuri de colaborare, cu actori din mediul social, societatea civilă, mediul academic și de afaceri.
Astfel, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) invită organizațiile și entitățile interesate să își exprime interesul de a participa în cadrul acestei structuri parteneriale, prin completarea Formularului de candidatură și transmiterea acestuia până pe data de 30.04.2024 la adresa: parteneriat.vpc@mfe.gov.ro.
Cu alte cuvinte, acest apel reprezintă un cadru ce pune la dispoziție mijloace de a iniția sau continua, dezvoltarea și consolidarea mediului de parteneriat între toți actorii ce au sau ar putea să își dezvolte un domeniu de activitate cu interese, aspirații și viziuni comune.
Parteneriatul este un element cheie în gestionarea fondurilor europene, reprezentând un canal de dezvoltare dinamic și generator de colaborări constructive, complexe și mai ales durabile pe termen mediu și lung, ce aduce plus valoare întregilor părți implicate.
Pentru detalii suplimentare și transmiterea aplicației, utilizați acest link.