Pentru a da ocazia cât mai multor antreprenori de a fi parte din apelul pilot PR/NE/2023/PI2/RSO1.2/1 “Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către creșterea intensității digitale“- Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027 anunță prelungirea perioadei de înregistrare a potențialilor solicitanți pe platforma online cu 2 săptămâni, până la data de 29 septembrie 2023, ora 14.00.
Ca urmare a acestei decizii, Secțiunea 4. INFORMAȚII ADMINISTRATIVE DESPRE APELUL DE PROIECTE din Gidul Solicitantului va fi actualizată corespunzător, prin publicarea unui Corrigendum în care vor fi menționate noile date de depunere a proiectelor prin sistemul electronic MySMIS2021/SMIS2021+
Vă reamintim că prin acest apel-pilot, dezvoltat în parteneriat cu Banca Mondială, se urmărește transformarea digitală a IMM-urilor din Regiunea Nord-Est prin investiții pentru sprijinirea utilizării de instrumente, echipamente și servicii digitale.
Vă invităm să consultați Ghidul Solicitantului pentru apelul “Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către creșterea intensității digitale”, finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027.
Primul pas în drumul către finanțare îl reprezintă completarea unui chestionar cu privire la maturitatea și nevoile digitale, dar și la îndeplinirea condițiilor de eligibilitate specifice apelului.