ADR Nord-Est manifestă o preocupare continuă pentru creșterea și dezvoltarea capacității instituționale necesare în susținerea implementării Programului Regional Nord-Est 2021-2027, iar căutarea instrumentelor prin care acest proces poate fi sprijinit a fost una constantă.
În acest context, OECD – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, cu sprijinul Direcției Generale pentru Politică Regională și Urbană a Comisiei Europene (DG REGIO), a implementat împreună cu și pentru ADR Nord-Est proiectul “Dezvoltarea capacității administrative a Autorității de Management PR 2021-2027 Nord-Est”. Proiectul s-a derulat în perioada decembrie 2021 – februarie 2023 și a condus la validarea și asumarea primului Road Map de creștere a capacității administrative din România.
Ce este Road Map-ul mai exact?
Este un document strategic ce vizează îmbunătățirea performanțelor unei organizații, prin creșterea capacității administrative a acesteia și care are la bază realizarea unei analize diagnostic pe 5 piloni importanți, urmată de dezvoltarea unui Plan de acțiuni specific, personalizat pentru organizația respectivă, în funcție de nevoile identificate la nivelul acesteia.
- Pilonul 1: Oameni/Resursa Umană
- Pilonul 2: Organizație
- Pilonul 3: Planificare strategică, coordonare și implementare
- Pilonul 4: Sprijin beneficiari și actori din sistem
- Pilonul 5: Condiții cadru favorizante
Principalele etape ale procesului de realizare și implementare ROAD MAP au fost:
- Analiza situației existente
- Identificarea potențialelor soluții pentru provocările evidențiate în cadrul ADR Nord-Est
- Dezvoltarea unei strategii cu acțiuni specifice de intervenție – dezvoltarea Road Map
- Implementarea acțiunilor stabilite pentru creșterea capacității administrative
- Monitorizare și îmbunătățire proces
Structura Road Map regional
Ultima etapă a acestui proiect a constat în derularea unui modul de instruire destinat celorlalte 7 Agenții pentru Dezvoltare Regională din România. Evenimentul a avut loc la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România din București, în perioada 14-15 februarie 2023, cu scopul de a împărtăși metodologia, modelele de bună practică și lecțiile învățate, astfel încât fiecare Agenție să-și poată elabora propriul Road Map.
Avem convingerea că acest proiect ne va sprijini să construim un sistem de management de Program adaptat nevoilor, mai eficient și mai puțin birocratic, iar cei care vor beneficia de aceste rezultate sunt atât partenerii noștri din Regiune, cărora le suntem recunoscători pentru implicare, cât și profesioniștii din sistemul dezvoltării regionale din România.