Apelul de proiecte POR 2014-2020 aferent Obiectivului Specific 1.2 „Creşterea inovării în companii prin sprijinirea abordărilor multisectoriale rezultate în urma implementării „Inițiativei Regiuni mai puţin dezvoltate” în România – Dezvoltarea unui model conceptual inovativ, Proof-of-Concept, a fost lansat la sfârșitul lunii mai.
Acest apel de proiecte este de tip non-competitiv, primul venit primul servit, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare. Proiectele se vor transmite exclusiv prin aplicația MYSMIS, în intervalului cuprins între 27.06.2022 și 27.07.2022. Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de maximum de 200.000 euro.
Pentru a veni în sprijinul solicitanților, ADR Nord-Est organizează miercuri, 15 iunie 2022, în intervalul orar 10.00-11.00, o sesiune de informare și clarificare cu privire la condițiile de accesare a finanțării în cadrul acestui apel.
Evenimentul va avea loc pe platforma Zoom. Pentru participare, vă rugăm să completați Formularul de înscriere, urmând a primi coordonatele de acces.
Cine poate beneficia de finanțare?
Prin intermediul acestui apel, vor fi sprijinite IMM-urile care realizează activităţi specifice cu caracter inovator, având ca scop principal demonstrarea funcţionalităţii şi verificarea unui anumit concept de produs, serviciu sau proces, în domeniile de specializare inteligentă menţionate, care poate fi realizat şi introdus pe piaţă, demonstrând parcurgerea etapelor de maturitate tehnologică de la nivelul 3 la nivelul 4 sau 5.
Solicitantul trebuie să demonstreze, la momentul depunerii cererii de finantare, că nivelul de dezvoltare tehnologică inițial al conceptului este TRL3, că proiectul are în vederea realizarea unei cercetări inovatoare privind nivelul de dezvoltare tehnologică cu scopul de a demonstra trecerea temei de cercetare de la TRL 3 la TRL 4 și/sau TRL5, cu scopul de a demonstra funcționalitatea și de a verifica un anumit concept de produs, serviciu sau proces care poate fi realizat și pus pe piață. Solicitantul trebuie să demonstreze, de asemenea, necesitatea activităţilor propuse spre finanţare pentru atingerea scopului proiectului.
De evitat!
Nu se finanțează proiectele pentru care se propune exclusiv realizarea de cercetări privind identificarea nivelului de tehnologie /tehnologizare existent în cadrul unei anumite IMM și/sau pe piață cu scopul de a se achiziționa echipamente/active performante. De asemenea, nu se finanțează proiectele de cercetare care au în vedere exclusiv realizarea de audituri tehnologice cu scopul de fi îmbunătățită tehnologia existență prin simpla achiziție de active comercializate pe piață. În plus, nu sunt eligibile proiectele care reprezintă exclusiv studii de piață ale unui anumit sector de activitate/ produs/ serviciu/ proces existent și/ sau propus a fi lansat pe piața de profil.
Cum te pregătești ?
Documentele acceptate, ce trebuie depuse odată cu cererea de finanțare, care atestă nivelul de dezvoltare tehnologică TRL 3 sunt:
- Raport privind prezentarea ipotezelor cercetării și a rezultatelor ce se așteaptă a fi obținute; și/sau
- Studii analitice și experimentale la scară de laborator; și/sau
- Rezultatele testelor de laborator pentru determinarea parametrilor de interes și compararea cu predicțiile teoretice pentru sub-sistemele critice.
De ce merită să încerci?
Dacă beneficiarul demonstrează că premisele și/sau testarea modelului conceptual inovator nu poate fi continuată, nefiind demonstrată funcționalitatea și/sau validitatea unui potențial produs, serviciu sau proces care poate fi realizat și pus pe piață, poate înceta contractul de finanțare la finalul TRL 4, fără recuperarea finanțării nerambursabile acordate integral și/sau proporțional. În acest caz, beneficiarul are dreptul doar la cheltuielile directe ocazionate de activitățile realizate în cadrul proiectului pentru cealaltă etapă, cu excepția activelor corporale și necorporale.
Mai multe detalii găsiți aici.