COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI

Startup-uri din Europa Centrală și de Est vin la Piatra Neamț pentru a-și prezenta soluțiile

Rubik Hub / ADR Nord-Est vă invită vineri, 16 iunie, de la ora 17, la evenimentul care marchează finalul Acceleratorului Rubik Garage. Evenimentul va avea loc la sediul Rubik Hub din Piatra Neamț, dar va fi transmis și online, iar confirmarea prezenței fizice sau virtuale se face prin completarea acestui formular.

Denumit ,,Demo Day”, evenimentul reprezintă momentul în care startup-urile din această ediție își vor prezenta pe scenă soluțiile inovatoare, progresul din ultimele 3 luni de accelerare și vor dovedi că pot fi următoarele afaceri de succes, toate printr-o prezentare de 3 minute.

Acceleratorul Rubik Garage este programul care ajută startup-urile aflate la început de drum să crească veniturile recurente, să obțină o investiție sau să se extindă în piețe internaționale. Din această cohortă, cea de-a cincea la număr, fac parte 24 de startup-uri din regiunea Europa Centrală și de Est, selectate din peste 160 de înscriși din peste 25 de țări.

Toate prezentările vor fi evaluate de 5 jurați, reprezentanți ai organizațiilor partenere, Startup Wise Guys din Estonia, Fortech Investment, ROCA X, SeedBlink și Microsoft, care vor alege câștigătorii ediției. În public se vor afla investitori, mentori și alți antreprenori. Evenimentul este susținut de Microsoft, în calitate de partener.

Cohorta actuală este cea mai diversă de până acum din mai multe puncte de vedere: echilibru perfect B2B-B2C, 75% au fondatoare în echipă, 75% au mai fondat startup-uri înainte. În total sunt 111 fondatori care provin din 15 țări. Pe durata acceleratorului au avut acces la peste 20 de ateliere susținute de fondatori și experți din companii internaționale.

Un startup aflat la început are o echipă mică, dar foarte multe nevoi. Una dintre nevoile exprimate și conștientizate este cea a lipsei de experiență sau a contextului potrivit pentru inițierea unei prime investiții. În acest context, fondatorii au avut peste 100 de conexiuni cu mentori și investitori din România și Europa, care le-au oferit sfaturi, perspective noi sau au împărtășit din experiența lor”, spune Valentin Țoc, coordonatorul acceleratorului Rubik Garage.

La finalul acceleratorului vor fi selectate 5 startup-uri care să intre în programul personalizat de pregătire pentru pregătirea unei investiții în următoarele 6-12 luni.

Pe scena de la Rubik Hub vor urca următoarele echipe:

Allventures, din Polonia – O aplicație care transformă planificarea călătoriilor într-o activitate plăcută și care te ajută să descoperi locuri noi pe care le vizitezi.

Amygdala Health, din Estonia – Un program digital care te ajută să-ți creezi obiceiuri sănătoase, folosind știința comportamentală. Dedicat celor care suferă de boli de inimă și nu numai.

Cherry Cat, din Ucraina – Ajută la detectarea timpurie a bolilor la pisici.

Da Vinci Green Systems, din Georgia – O soluție agritech pentru sere.

Careshaper, din România – Rețeaua profesioniștilor sănătății mintale, care le facilitează cooperarea multidisciplinară.

Conta25, din România – Soluția software dedicată firmelor de contabilitate din România.

DDDinvoices, din Slovenia – O soluție de facturare care integrează un sigur API în sistemele existente ERP.

Domovoice, din Spania – Jucării care integrează tehnologia, istoria și creativitatea într-o cutie, cu figurine reprezentative pentru diferite culturi.

Dyver, din România – O soluție de data management, care generează rapid conținut pentru companii, folosind inteligența artificială.

Equinox AI, din România – Un trading fund care folosește algoritmi pentru tranzacționarea de criptomonede.

inSHAPE, din România – Folosește tehnologia blockchain pentru a oferi recompense reale utilizatorilor care fac exerciții fizice.

LinkPeak, din Ucraina – Generează pagini web multi-link, personalizabile și cu instrumente de analiză integrate.

MyLegal, din România – Digitalizează și automatizează servicii legale.

NFGrapevine, din Elveția – Conectează iubitorii de vinuri cu producătorii folosind tehnologii NFT.

REVital, din Cehia – O soluție completă de monitorizare a pacienților, de la distanță.

Sales OMMO, din România – Eficientizează procesul de vânzări.

Senflua, din România – Permite utilizatorilor să-și facă singuri o asigurare, fără birocrație, de oriunde.

SkillBrain, din România – O școală online de profesii în IT.

ToUtoring, din Republica Moldova – Un serviciu de tutorat 1:1 online individualizat pentru necesitățile fiecărui elev în parte.

Unde.io, din Republica Moldova – Platforma completă de management și de marketing al evenimentelor.

Uphave, din România – Marketplace-ul magazinelor fashion vintage sau second hand.

După acest eveniment de încheiere, sprijinul acordat fondatorilor continuă în cadrul comunității prin evenimente și programe create pe nevoile lor specifice, prin conexiuni cu mentori și investitori, spațiu de co-working gratuit, dar și cu acces la o suită de beneficii și reduceri de la parteneri în tehnologie care se ridică la o sumă totală de peste 150,000 euro.

Cel mai mare beneficiu pe care îl poate avea un startup la început de drum este conectarea la o comunitate cu membri care gândesc la fel și sunt dispuși să-și ofere sprijinul necondiționat. Din acest punct de vedere, Rubik Hub e locul potrivit ,” încheie Valentin Țoc.

Următoarea ediție a acceleratorului Rubik Garage va începe în toamnă și va fi destinată startup-urilor care planifică să se extindă în Statele Unite ale Americii.